© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la a IV-a Întâlnire Internaţională a Corurilor în Vatican (8 iunie 2024)

Bună ziua!

Aţi văzut că spontaneitatea copiilor vorbeşte mai mult decât cele mai bune discursuri? Ei sunt aşa, se exprimă aşa cum sunt. Trebuie să ne îngrijim de copii, pentru că sunt viitorul, sunt speranţa, dar sunt şi mărturia de spontaneitate, de nevinovăţie şi de promisiune. Şi pentru aceasta Isus spunea mereu că îi voia aproape pe copii. Atunci când apostolii spuneau: "Plecaţi!", el spunea: "Nu, nu, să vină copiii!". Copiii sunt privilegiaţii. Pentru aceasta Isus a spus: "Împărăţia lui Dumnezeu este a celor care sunt asemenea copiilor". Trebuie să învăţăm de la această spontaneitate pe care ne-au arătat-o aceştia. Şi nu veneau pentru bomboane - după aceea şi-au dat seama că erau bomboane -, ci veneau pentru că le plăcea să vină. Ei sunt aşa. Să nu uităm lecţia pe care ne-au dat-o astăzi. Mulţumesc!

Tuturor vă adresez bun-venit şi în mod deosebit îi mulţumesc maestrului Monseniorul Marco Frisina şi mulţumesc lui Nova Opera, pentru că a promovat această iniţiativă, care se desfăşoară la patruzeci de ani de la întemeierea Corului Diecezei de Roma. Este o aniversare care vă încurajează pe voi toţi să mergeţi înainte în slujirea preţioasă pe care o desfăşuraţi, la Roma şi în atâtea părţi ale lumii.

Întâlnirea voastră, ajunsă la a patra ediţie, reuneşte coruri parohiale şi diecezane, scholae cantorum, capele muzicale, dirijori şi muzicieni. Aţi venit în Vatican pentru a aprofunda împreună semnificaţia muzicii în slujba liturgiei; şi este frumos să vă văd aici, şi pentru că, provenind din locuri diferite, dar uniţi de credinţă şi de pasiunea muzicală, voi sunteţi un semn puternic de unitate. Pentru aceasta aş vrea să propun atenţiei voastre trei aspecte esenţiale ale slujirii voastre, adică armonia, comuniunea şi bucuria.

Primul: armonia. Muzica generează armonie ajungând la toţi, mângâind pe cel care suferă, redând entuziasm celui care este descurajat şi făcând să înflorească în fiecare valori minunate precum frumuseţea şi poezia, reflexie a luminii armonioase a lui Dumnezeu. De fapt, arta muzicală are un limbaj universal şi imediat, care nu are nevoie de traduceri, nici de atâtea explicaţii conceptuale. Pot s-o aprecieze cei simpli şi cei învăţaţi, percepându-i care un aspect, care un alt aspect, cu profunzime mai multă sau mai puţină, dar luând toţi din aceeaşi bogăţie. În afară de asta, muzica educă la ascultare, la atenţie şi la studiu, ridicând emoţiile, sentimentele şi gândurile (cf. Ef 4,4-8), ducând persoanele dincolo de vârtejul grabei, al zgomotului şi al unei viziuni numai materiale despre viaţă, şi ajutându-le să contemple ceea ce este mai bun în ele însele şi în realitatea care le înconjoară. Astfel dăruieşte, celui care o cultivă, o privire înţeleaptă şi potolită, cu care se depăşesc mai uşor diviziuni şi antagonisme, pentru a fi - exact ca instrumentele dintr-o orchestră sau vocile dintr-un cor - în acord, pentru a veghea asupra distonărilor şi a corecta disonanţele, care sunt şi ele utile pentru dinamica compoziţiilor, cu condiţia să fie integrate într-un ţesut armonic înţelept.

Al doilea: comuniunea. Cântul coral se face împreună, nu singuri. Şi aceasta ne vorbeşte despre Biserică şi despre lumea în care trăim. De fapt, faptul de a merge uniţi se poate reprezenta ca interpretarea unui mare "concert", în care fiecare participă cu propriile capacităţi şi oferă propria contribuţie, cântând sau interpretând "partea" sa, şi regăsind astfel propria unicitate îmbogăţită de simfonia comuniunii. Într-un cor şi într-o orchestră, unii au nevoie de ceilalţi, iar reuşita interpretării tuturor este condiţionată de angajarea fiecăruia, de faptul că fiecare contribuie cât mai bine în rolul său, respectând şi ascultând pe cel care este alături, fără protagonisme, în sintonie. Întocmai ca în Biserică şi în viaţă, unde fiecare este chemat să facă bine partea sa în folosul întregii comunităţi, pentru ca din toată lumea să se înalţe o cântare de laudă către Dumnezeu (cf. Ps 47,2).

În sfârşit, al treilea: bucuria. Voi sunteţi depozitari ai unui tezaur secular de artă, de frumuseţe şi de spiritualitate. Nu lăsaţi ca mentalitatea lumii să-l polueze cu interesul, ambiţia, gelozia, diviziunile, lucruri care, aşa cum voi ştiţi, nu se pot introduce în viaţa unui cor, precum şi a unei comunităţi, făcându-le spaţii nebucuroase, ci triste şi apăsătoare, până la dezagregarea lor. În schimb, vă va face bine, în acest scop, să ţineţi sus nivelul spiritual al vocaţiei voastre: cu rugăciunea şi meditarea cuvântului lui Dumnezeu, participând, în afară de glas, şi cu mintea şi cu inima la liturgiile pe care le animaţi, şi trăind cu entuziasm conţinuturile lor zi de zi, pentru ca muzica voastră să fie tot mai mult înălţare fericită a inimii către Dumnezeu, care cu iubirea sa atrage, luminează şi transformă totul (cf. 1Cor 13,1-13). Astfel veţi realiza îndemnul Sfântului Augustin: "Să-l lăudăm pe Domnul cu viaţa şi cu limba, cu inima şi cu buzele, cu glasul şi cu conduita" (Disc. 256).

Dragi surori şi dragi fraţi, vă mulţumesc că aţi venit şi mai ales pentru slujirea voastră adusă rugăciunii Bisericii şi evanghelizării. Vă însoţesc cu binecuvântarea mea. Şi vă cer cu rugăminte, în timp ce cântaţi, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu