Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa catehet într-un garaj de coproprietate: Educați-i pe copii la libertate și la respect

de Salvatore Cernuzio

De această dată nu erau saloanele sau teatrele parohiale, ci un garaj de coproprietate cu paviment din prundiș, zidul de cărămizi, copacii și plantele agățătoare și toate în jurul obloanelor care au înăuntru mașinile parcate și rezidenții prezenți la balcoane. În centru un fotoliu; așezate în față circa treizeci de familii, cupluri cu copii, tineri, enoriași de la biserica apropiată "Sfânta Brigitta de Suedia", unii veniți la întâlnirea deja începută cu papuci de casă sau haine de casă. Ca doamna care a coborât "în fugă" pe scări care încerca să-și aranjeze părul: "Dumnezeule, dar ce surpriză și puteau să-mi spună înainte!". A fost un scenariu cu totul inedit cel de la a treia întâlnire a "Școlii de rugăciune", seria de întâlniri ale papei la Roma în Anul Rugăciunii în vederea Jubileului 2025.

© Vatican Media
Familiile, după copii și tineri

După copii și adolescenți, joi după-amiază, 6 iunie 2024, Papa Francisc a voit să întâlnească familiile în cartierul roman Palmarola (zona Borgata Ottavia), în periferia vestică extremă a orașului. Erau cupluri de neo-părinți, bunici, grupul de tineri din parohie, nou-născuți și copii cu biberon, un grup de femei imigrate din Senegal, un bărbat ortodox, președintele Municipiului XIV, Marco Della Porta. Așadar, o umanitate variată care în ultimul moment a fost anunțată despre aceasta oră specială de catehism de după-amiază.

Sosirea și surpriza

Mașina Fiat L și-a făcut intrarea pe la ora 17.00 pe rampa clădirii din via Palmarola cu zidurile încă în construcție. O tăcere inițială, câțiva ochi dați peste cap, smartphone pregătite să filmeze scena, apoi Francisc a salutat: "Bună seara tuturor" și de acolo au pornit aplauzele și obișnuitele "W il Papa!". Trecerea prin mijlocul oamenilor a fost scurtă, ritmată de darul de bomboane, de câteva selfie furate, de o doamnă care l-a mângâiat pe pontif și alta care a ieșit în față pentru a spune: "Ați putea să faceți o rugăciune pentru mama mea?" și Francisc care a binecuvântat-o. Așezat în fotoliu, Jorge Mario Bergoglio a introdus apoi șirul de întrebări și răspunsuri cu cei prezenți. Înainte de toate, a privit distrat la scenariul neobișnuit: "Zidul... plantele... roșiile...", apoi a salutat grupul din fața ochilor săi: "Voi sunteți familiile, tinerii, cei mai puțin tineri, bătrânii, mereu familia".

© Vatican Media
Să nu ne lăsăm descurajați de "furtuni"

Despre familie, despre provocările și dificultățile sale, despre frumusețile și despre potențialitățile pentru Biserică și societate a vorbit papa fie în ceea ce a definit glumind "o predică", fie în colocviul ulterior de circa trei sferturi de oră. "Să apărăm familia, care este oxigen pentru a crește copiii", a spus el. Desigur, există certurile, discuțiile, uneori și despărțirile. "Furtuni" le-a numit Francisc, care însă nu trebuie să descurajeze. "Dacă părinții se ceartă, este normal, dar să aibă posibilitatea de a face pace înainte de a se termina ziua, pentru că războiul rece din ziua următoare este teribil", a repetat el de mai multe ori, reafirmând cele trei cuvinte-cheie așa de simple, dar în același timp esențiale pentru a face să funcționeze un raport de cuplu: "Scuze, se poate și... mulțumesc". Chiar și mulțumirile cele mai simple: "Mulțumesc pentru că ai gătit această cină bună...". Și acolo unde nu ajung cuvintele este suficient "un mic gest pentru a face pacea și a reîncepe ziua următoare".

"Copiii ne privesc"

Sunt pași mici ai cotidianului importanți mai ales pentru copii. "Copiii ne privesc", a spus papa citând filmul din 1944 de Vittorio De Sica. "Copiii îi privesc pe tata și pe mama" și suferă când văd că nu se înțeleg. De fapt, pontiful a recomandat părinților despărțiți să nu vorbească rău unul despre altul, ci să-i educe pe copii la respect.

Mandatul dat tinerilor: duceți înainte istoria

După aceea patru tineri din parohie l-au întrebat pe papa în ce mod este posibil astăzi să mărim credința: "Singura cale este mărturia", a răspuns el. Și chiar tinerilor le-a lăsat un mandat precis: "Voi aveți responsabilitatea de a duce înainte istoria". Și a face asta nerămânând niciodată "căzuți": "Unul dintre lucrurile cele mai frumoase ale tinerilor este că se ridică. Toți cădem în viață, dar important este să nu rămânem căzuți dacă alunecăm".

© Vatican Media
"Un tată care trage după el..."

Un bărbat a exprimat dorința de a avea o Biserică mai mare în acel teritoriu care să poată fi punct de întâlnire pentru toți locuitorii din cartier. S-a vorbit și despre Biserică drept comunitate de persoane, și nu numai ca locuri de cult, care în această zonă din Roma sunt mult mai puțin prezente decât în alte locuri din oraș. O doamnă - spunând mai întâi "eu poate că plâng" - a exprimat recunoștința sa papei: "De la Ziua Mondială a Copiilor, de la discursurile dumneavoastră, ceea ce vine la noi este un tată care trage după el o mare comunitate în lucrurile mici, în lucrurile adevărate. A vă vedea aici în fața unui zid de cărămizi este cel mai emoționant lucru... Mâine facem sărbătoarea parohiei, ne plouă mereu înăuntru, nu avem nici asfalt, dar ce contează, ne descurcăm oricum. Și această prezență a dumneavoastră ne face să simțim că dumneavoastră faceți parte din comunitatea noastră".

Bătrânii, înțelepciunea. Copiii, o promisiune

Printre râsete și aplauze, Papa Francisc s-a agățat tocmai asupra acestui ultim punct: "Biserica începe să se facă în comunitate". Încă o dată a revenit după aceea apelul de a nu-i neglija pe bătrâni și de a avea grijă de copii: "Cele două vârfuri... O parohie în care copiii nu sunt ascultați și bătrânii sunt eliminați nu este o adevărată comunitate creștină. Nu uitați, bătrânii sunt amintirea și copiii promisiunea". "Nu uitați că bătrânii sunt amintirea poporului lui Dumnezeu", a insistat papa: "Este adevărat că bătrânii uneori sunt, ba chiar, suntem plictisitori. Mereu vorbesc despre același lucru: despre război etc. ..., dar avem o duioșie foarte mare". Și copiii "înțeleg limbajul duioșiei".

© Vatican Media
Iubirea dintre părinți

Cu privire la copii, doi tați, unul din doi gemeni, l-au întrebat pe papa cum să mențină credința în aceste timpuri dificile și cum să-i facă pe copii să rămână aproape de Biserici, și după Mir, "sacramentul de adio". "Mărturia" este iarăși răspunsul. In primis aceea care se naște în familie: "Primul sfat este iubirea dintre părinți - a spus papa -, deoarece copiii trebuie să poată simți că mama și tata se iubesc. Dacă trebuie să vă certați, n-o faceți în fața copiilor, trimiteți-i la culcare și certați-vă cât vreți".

A educa la libertate

La fel de fundamental este dialogul cu propriii copii. "A nu înceta niciodată de a vorbi cu ei. Educația se face cu dialogul", fără "a-i lăsa vreodată singuri", fără a se scandaliza sau a-i presa, ci lăsându-i și la un anumit moment liberi: "Așa se educă la libertate". Faceți-i să înțeleagă că pot să vorbească despre toate. Despre toate", a subliniat papa după aceea: "Lucrurile vieții se învață acasă, nu de la alții care cine știe ce învață".

© Vatican Media
Saluturi și cadouri

Salutul pentru fiecare dintre cei prezenți a încheiat întâlnirea cu papa care a împărțit îmbrățișări și rozarii, care s-a lăsat fotografiat de mai multe ori și care a dialogat și cu "bunica Maria" conectată via Skype la telefonul nepotului: "Ciao, roagă-te pentru mine. Mulțumesc!". În dar pentru aceste familii Francisc a lăsat un tablou care o reprezintă pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus: "Așa o puteți păstra în clădire". Amintirea tangibilă a unei întâlniri pe care probabil niciunul dintre rezidenții din această porțiune periferică a Romei nu și-a putut-o imagina vreodată.

(După Vatican News, 6 iunie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat