© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Congresul Internaţional de Pastoraţie a Tineretului promovat de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă (25 mai 2024)

Eminenţe, iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Înainte de toate vreau să exprim recunoştinţa mea tuturor celor care au cooperat la buna reuşită a Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona. A fost un mare efort, dar a meritat, pentru că, după pandemie şi în mijlocul atâtor tensiuni internaţionale, tinerii aveau nevoie de o injecţie de speranţă; şi zilele de la Lisabona au fost o adevărată celebrare a bucuriei de a trăi şi de a fi creştini; o celebrare a speranţei care continuă să locuiască în inima tinerilor, pentru că însuşi Dumnezeu o alimentează şi o face trainică, în pofida tuturor adversităţilor.

Dragi prieteni, încurajaţi de această experienţă, sunteţi chemaţi să lucraţi pentru următoarele evenimente internaţionale, dar, mai ales, şi pentru a însoţi pastoraţia tineretului în "timpurile obişnuite".

Gândindu-mă la Jubileul Tinerilor - anul viitor - şi la ZMT din Seoul - peste trei ani -, "visul" meu este să poată face pe mulţi tineri să-l întâlnească pe Isus şi printre cei care în mod normal nu frecventează Biserica, ducându-le mesajul speranţei. Mă gândesc la acei tineri şi tinere care au "coborât privirea", care au pierdut orizontul, care au pus deoparte visele mari şi au rămas încâlciţi în tristeţe, în răul de a trăi. Asia este un continent tânăr, un continent vital, şi totuşi mulţi tineri, mai ales în marile oraşe, suferă o pierdere a speranţei şi o concentrare asupra lor înşişi, cu puţine relaţii, puţine interese. Şi acelaşi lucru se întâmplă în toată lumea. Întâlnirile de la Roma şi de la Seoul sunt ocaziile pe care Dumnezeu ni le oferă pentru a spune tuturor tinerilor din lume că Isus este speranţă, este speranţă pentru tine, este speranţă pentru noi, este speranţă pentru toţi!

În timp ce lucraţi pentru aceste mari evenimente, Jubileul şi întâlnirea de la Seoul, nu trebuie să neglijaţi însă căile obişnuite, adică drumul tinerilor în viaţa zilnică. Este parcursul şi pastoraţia paşilor mici, a numerelor mici, a cuvintelor şi a gesturilor simple, a momentelor de celebrare şi de rugăciune în comunitate, a deciziilor de fiecare zi. Sunt experienţe mai puţin fascinante, dar sunt acelea care sapă în adânc în inimă şi care în timp aduc roade durabile. Este sfinţenia vieţii zilnice, despre care am vorbit în Gaudete et exsultate. Şi, nu pentru a face publicitate scrierilor mele, dar citiţi Gaudete et exsultate, este un imn adus bucuriei, iar creştinul trist este un trist creştin. Bucuria trebuie să fie alimentul creştinului, expresia creştinului şi dacă tu nu ştii ce este bucuria, mergi în faţa oglinzii... vei începe să râzi un pic!

În această privinţă, aş vrea să amintesc câteva elemente care nu trebuie să lipsească niciodată în munca zilnică a pastoraţiei tineretului. Înainte de toate, ca tinerii să fie ajutaţi să aibă la inimă câteva certitudini fundamentale: "Dumnezeu este iubire", "Cristos te mântuieşte", "El trăieşte", "Duhul dă viaţă". Sunt certitudini şi există şi o altă certitudine: Sfânta Fecioară Maria te iubeşte pentru că este mamă. Patru, cinci simple adevăruri pe care nu trebuie să încetăm niciodată să le vestim (cf. Christus vivit, 112-133). De fapt, tinerii resimt în mod deosebit ştirile negative care ne asediază, dar acestea nu trebuie să întunece certitudinea că Isus Cristos înviat este cu ei şi este mai puternic decât orice rău. Tinerii simt asta. Da, Cristos trăieşte! Totul trăieşte, este în mâna sa şi numai el cunoaşte destinele lumii şi cursul vieţii noastre. Este important de a oferi tinerilor ocazii pentru a-l experimenta pe Cristos viu în rugăciune, în celebrarea euharistică şi a reconcilierii, în întâlnirile comunitare, în slujirea adusă săracilor, în mărturia sfinţilor. Tinerii înşişi care trăiesc această experienţă sunt purtătorii acestei vestiri-mărturii.

Alt element esenţial este discernământul spiritual (cf. Christus vivit, 278-298). Discernământul este o artă pe care lucrătorii pastorali cei dintâi trebuie să o înveţe: preoţi şi călugări, cateheţi, însoţitori, tinerii înşişi care-i urmează pe alţi tineri. Este o artă care nu se improvizează, care trebuie aprofundată, experimentată şi trăită. Pentru un tânăr, a găsi o persoană capabilă de discernământ înseamnă a găsi o comoară. Pe drumul de credinţă şi în descoperirea propriei vocaţii, o călăuză înţeleaptă ajută la evitarea atâtor greşeli, a atâtor naivităţi, a atâtor momente de rătăcire şi de "paralizie". O călăuză care nu ia libertatea, ci însoţeşte. Cu privire la discernământ, am ţinut şi un ciclu de cateheze, veţi putea merge să le căutaţi, care explică modul în care se face discernământul. Aici aş vrea să subliniez numai trei calităţi: este sinodal, este personal, este orientat spre adevăr. Discernământul este sinodal, personal şi orientat spre adevăr.

Sinodal. Astăzi prevalează individualismul: fiecare merge pe drumul său, fiecare îşi atribuie de la sine un sens pentru viaţă, fiecare stabileşte valorile sale, adevărurile sale. Probabil cu o clasificare a lui "îmi place - nu-mi place". Şi acesta este un individualism urât. În schimb, în practica discernământului, Biserica ne pune alături fraţi şi surori în credinţă pentru a parcurge un drum împreună, nu singuri, şi astfel maturizarea noastră interioară devine mult mai bogată. În acest sens discernământul este sinodal.

În acelaşi timp, discernământul este personal. În lumea noastră totul este masificat şi omologat, în schimb tinerii trebuie însoţiţi fiecare în parte. Fiecare dintre ei este unic şi irepetabil. Fiecare merită ascultare, înţelegere şi sfaturi adaptate vârstei sale, maturităţii sale umane şi spirituale. Discernământul nu poate să fie decât personal. Alaltăieri am avut o reuniune într-o parohiei, cu nişte adolescenţi, circa şaizeci de adolescenţi, îmi făceau plăcere întrebările pe care le puneau, întrebări de căutare, de deschidere către Domnul, de îndoieli. A asculta şi a ajuta să se meargă înainte.

Şi apoi discernământul este orientat spre adevăr, asta pare o plângere. Noi trăim într-o societate care este poluată de fake news, unde profilurile personale sunt adesea alterate sau false, unde se creează identităţi alternative, discernământul vrea să fie pentru tineri un drum de autenticitate: a ieşi din identităţi artificiale şi a descoperi propria identitate reală. Este vorba de a deveni "adevăraţi" în faţa noastră, în faţa celorlalţi şi în faţa lui Dumnezeu. Noi râdem când vedem că femeile se machiază, trebuie să fie frumoase, pentru această se machiază, dar de câte ori noi facem un "machiaj" [maquillage] al sufletului pentru a apărea ceea ce nu suntem. Fiţi atenţi la asta! Adevăraţi în faţa celorlalţi, în faţa lui Dumnezeu, în faţa noastră.

Închei - fiţi liniştiţi! Ajungem la sfârşit -, este important de a continua să-i ascultăm pe tineri. O ascultare reală, care să nu rămână "la jumătate" sau numai "de faţadă". Tinerii nu trebuie instrumentalizaţi pentru a realiza idei decise deja de alţii sau care nu răspund realmente la exigenţele lor. Tinerii trebuie responsabilizaţi, implicaţi în dialog, în programarea activităţilor, în decizii. Trebuie să-i facem să simtă că sunt parte activă şi cu titlu deplin în viaţa Bisericii; şi mai ales că ei înşişi sunt primii vestitori ai evangheliei pentru cei de vârsta lor.

Iubiţi fraţi şi surori, mulţumesc pentru angajarea voastră cu tinerii şi pentru tineri! Mergeţi înainte cu curaj, ducând tuturor vestea cea bună că Isus este viu şi că Isus este Domnul: acesta este mesajul de bucurie, de mângâiere şi de speranţă pe care mulţi îl aşteaptă. Din inimă vă binecuvântez şi vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu