© Vatican Media

Intervenţia cardinalului Parolin

Ascultarea faţă de papa nu dăunează iubirii faţă de propria ţară, ci o reînsufleţeşte

de Salvatore Cernuzio

"Papa este conducătorul spiritual al tuturor catolicilor din lume, oricărei naţiuni ar aparţine; dar această ascultare faţă de papa nu numai că nu dăunează iubirii pe care fiecare trebuie s-o aibă faţă de propria ţară, ci o purifică şi o reînsufleţeşte." Sunt impregnate de actualitate cuvintele pe care arhiepiscopul Celso Costantini, prim delegat apostolic în China, afirma în urmă cu peste o sută de ani în privinţa unităţii dintre papa şi toţi catolicii răspândiţi în lume, "oricare ar fi apartenenţa lor naţională", clarificând că "tocmai această comuniune era cea mai bună garanţie a unei credinţe ferite de interesele politice externe şi puternic ancorată în cultură şi în societatea locale". Acelaşi Costantini a desfăşurat o lucrare neobosită, nescutită de dificultăţi, tărăgănări şi rezistenţe, aşa încât evanghelia lui Cristos să se înrădăcineze în ţinutul chinez şi să fie compatibilă cu societatea şi cultura locală. Celso Costantini a fost organizator şi promotor al Conciliul Sinense, primul şi până acum unicul Sinod al Bisericii Catolice din China, ai cărui o sută de ani au fost celebraţi marţi, 21 mai 2024, într-o importantă întâlnire internaţională promovată de Universitatea Pontificală Urbaniana, în colaborare cu Agenţia Fides şi Comisia Pastorală pentru China, care i-a avut printre protagoniştii sesiunii de dimineaţă pe cardinalul secretar de stat Pietro Parolin.

O întâlnire "ştiinţifică, nu celebrativă", a spus rectorul Vincenzo Buonomo în introducerea sa, precedată de video-mesajul Papei Francisc. Nu o "reconstruire istorică" a evenimentului, ci o reflecţie asupra modului în care acelaşi eveniment sinodal constituie "bază şi referinţă pentru acea înculturare pe care mesajul creştin o poartă cu sine care poate garanta prezenţa de creştini foarte buni şi, în acelaşi timp, cetăţeni foarte buni".

Este conceptul pe care Papa Francisc a voit să-l reafirme în salutul său adresat poporului chinez în timpul Liturghiei concluzive a călătoriei în Mongolia şi pe care Parolin l-a relansat în intervenţia sa, amintind că deja în urmă cu peste un secol arhiepiscopul Costantini a scris în această privinţă cuvinte incontestabile: "Papa vrea ca toţi catolicii chinezi să iubească ţara lor şi să fie cei mai buni dintre cetăţeni. Papa iubeşte toate naţiunile, ca şi Dumnezeu, al cărui reprezentant este; iubeşte China, naţiunea voastră nobilă şi mare, şi nu o pune după nicio altă naţiune".

Tot cu privirea îndreptată spre istorie, Parolin s-a oprit asupra Sinodului din Shanghai care, deşi era conciliu particular, a îmbrăcat "o semnificaţie eclezială mai amplă". De fapt, adunarea chineză a fost "model pentru multe alte ţări din misiune că, după exemplul său, în anii următori se vor pregăti să celebreze respectivele sinoade naţionale".

În afară de aceasta, amintirea a ceea ce s-a petrecut îmbracă "mare valoare", conform lui Parolin, "şi pentru momentul actual al Bisericii, care, la invitaţia Papei Francisc, este angajată în reflecţia despre sinodalitate", drept chemare adresată poporului lui Dumnezeu "de a fi responsabil şi protagonist al vieţii Bisericii". Este aceeaşi experienţă pe care au trăit-o părinţii reuniţi de la 15 mai la 12 iunie la Shanghai: "Noi ne asemănăm cu lucrătorii modeşti care construiesc o catedrală - afirma delegatul Costantini -: desenul este dat de arhitect, dar fiecare aduce cărămida sa la marea construcţie. Pentru noi arhitectul este papa. Lucrătorii trec, dar catedrala rămâne".

Prelatul nota aceste gânduri într-un context făcut din aspecte pozitive, dar şi din dezechilibre, fie prin "prezenţa aproape exclusivă de cler străin", fie printr-o "anumită afecţiune a unor ambiente misionare faţă de patronatul stabilit de marile puteri occidentale şi faţă de modalităţile pastorale determinate de el", a amintit Parolin. Pe această urmă a plăsmuit "strategia" misionară şi diplomatică proprie care, inspirată de Maximum illud a lui Benedict al XV-lea, l-a dus la "convingerea" de a celebra un Sinod general al Bisericii din China. Însă, mai întâi recunoscând "meritul multor misionari străini" care, cu caritate şi dăruire, "au dus evanghelia în China", Costantini a intuit că era nevoie de un "efort" pentru a coborî mai mult credinţa catolică în viaţa chinezilor: "În optica lui Costantini devenea evidentă urgenţa de a trece de la conceptul de «misiuni externe» la cel de «Biserică misionară»", a subliniat Parolin. De aceea trebuia înaintat în opera de indigenizare a clerului. Cu această intenţie "el a favorizat hirotonirea primilor şase episcopi chinezi, în 1926, şi tot cu acest scop a întemeiat, în anul următor, Congregaţia Discipolilor Domnului". Cu luciditate a promovat şi forme artistice şi arhitectonice chineze, "prin intermediul cărora avea să se poată concretiza ulterior înculturarea credinţei catolice". N-au lipsit critici şi o adevărată campanie mediatică în dauna sa, a afirmat cardinalul. Dar "la reproş el a reacţionat mereu cu clarviziune".

Şi moştenirea sa ajunge până în timpul nostru care experimentează, din 2018 până astăzi, şi o întărire a raporturilor reciproce între Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză prin Acordul despre numirile episcopilor. Acord pe care "suntem toţi interesaţi să-l putem reînnoi şi să poată fi dezvoltate şi unele puncte", a spus Parolin la sfârşitul întâlnirii. În acelaşi timp, cardinalul a exprimat speranţa de a putea avea "o prezenţă stabilă în China": "Chiar dacă iniţial ar putea să nu aibă forma unei reprezentanţe pontificale sau a unei nunţiaturi apostolice, dar oricum ar putea mări şi aprofunda contactele noastre. Acesta este scopul nostru". Cuvinte rostite de Parolin alături de episcopul de Shanghai, Iosif Shen Bin, care, de la banca vorbitorilor, a asigurat: "Vom continua să construim Biserica din China într-o Biserică sfântă şi catolică aptă să fie conformă voinţei lui Dumnezeu, să accepte patrimoniul cultural tradiţional chinez excelent şi care să fie acceptată de societatea chineză de astăzi", a asigurat el.

Au fost ilustrate patru puncte de episcopul chinez pentru prezentul Bisericii Catolice din ţara sa; înainte de toate, a spus el, "dezvoltarea Bisericii din China trebuie să fie fidelă faţă de evanghelia lui Cristos", apoi faţă de "credinţa catolică tradiţională". În 1949, an al întemeierii noii Chine, Biserica - a afirmat el - "a rămas mereu fidelă faţă de credinţa sa catolică, deşi cu mare angajare de a se adapta constant la noul sistem politic". În acel timp, "politica libertăţii religioase realizată de guvernul chinez nu avea niciun interes să schimbe credinţa catolică, ci speră numai ca clerul şi credincioşii catolici să apere interesele poporului chinez şi să se elibereze de controlul puterilor străine".

Shen Bin a amintit că secretarul general al Consiliului de Stat din acea epocă, Xi Zhongxun, a asigurat că guvernul popular nu se opunea faptului ca toţi catolicii chinezi să aibă contacte religioase cu Vatican, dar acestea, a spus el, "erau permise numai cu condiţia să nu fie împotriva intereselor poporului chinez, să nu încalce suveranitatea Chinei şi ca Vaticanul să-şi schimbe politica sa de ostilitate faţă de China". Episcopul de Shanghai n-a ezitat să amintească şi problemele din trecut între Biserică şi stat în China, şi din cauza "puternicului simţ al superiorităţii culturale europene" al unor misionari, care "chiar avea intenţia de a folosi religia creştină pentru a schimba societatea şi cultura chineză". Lucru care a fost "în mod inevitabil contrastat şi chiar detestat de mulţi chinezi" şi care "a împiedicat o răspândire mai mare a evangheliei iubirii în mijlocul poporului chinez".

Astăzi, când poporul chinez duce înainte "marea renaştere a naţiunii chineze în mod global cu o moderaţie în stil chinez", Biserica Catolică "trebuie să meargă în aceeaşi direcţie", a afirmat Shen Bin, "urmând un parcurs de chinezizare care să fie în line cu societatea şi cultura chineză de astăzi". Invitaţia adresată preoţilor şi credincioşilor chinezi a fost deci "să iubească ţara lor şi Biserica lor şi să lege strâns dezvoltarea Bisericii cu bunăstarea poporului". În această privinţă, a citat cuvintele Papei Francisc că "a fi un bun creştin nu numai că nu este incompatibil cu a fi un bun cetăţean, ci este parte integrantă a acestuia".

Două femei erau prezente printre vorbitoare: Zheng Xiaoyun, preşedinte al Institutului Religiilor Mondiale din Academia Chineză de Ştiinţe Sociale, care a amintit că astăzi în China sunt prezente conform guvernului 98 de dieceze, 9 institute, 6 mii de biserici şi 6 milioane de credincioşi, peste 8 mii de călugări în "garanţia deplină a libertăţii religioase" şi a exprimat auspiciul reînnoirii Acordului între China şi Sfântul Scaun; apoi profesoara Elisa Giunipero, profesor de istorie a Chinei la Universitatea Catolică din Milano, care a amintit "influenţa semnificativă adesea subevaluată în misiunile catolice din China şi în lume" a lui Concilium. "De la Biserica din China a venit stimulentul la schimbare care a transformat Biserica în teritoriile de misiune", ajutând să se "gândească o schimbare universală care nu mai poartă numai cultura europeană". "Sfântul Scaun, în tenacitatea şi acţiunea sa pentru a celebra Conciliul şi consacrările episcopale, a repus încredere în clerul chinez. Acest lucru - a concluzionat experta - a ajutat mult Biserica să reziste la dificultăţile din deceniile care au urmat."

(După L'Osservatore Romano, 21 mai 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu