© Vatican Media

Figuri ale Paştelui

Maria

Iradiere a Fiului

de Simone Caleffi

Luca şi Ioan lasă să se întrevadă că prima apariţie a lui Isus înviat a fost oferită femeilor. După ce au primit "comision" din partea îngerilor, au fost primele vestitoare. Isus s-a arătat mai întâi unei femei. Ce imagine minunată! Este un simbol al răsplăţii iubirii curate. Ar fi fost natural şi potrivit ca acea femeie să fie Mama lui Isus. Nicio Evanghelie, nici măcar cea a lui Ioan care se complace mai mult în simbol, nu vorbeşte despre o întâlnire a Mariei cu Isus glorificat. Maria se afla lângă Cruce; nu era prezentă în faţa mormântului gol.

Dacă n-ar fi existat iniţiativa femeilor de a merge ca să completeze serviciul funerar al trupului lui Isus, apostolii nu ar fi descoperit mormântul gol. Gestul lor este relatat pentru a stabili acel punct care, istoric în rădăcinile sale, va deveni repede dogmatic şi va fi inserat în Crez: "A înviat a treia zi". Evangheliştii se ocupă exclusiv de revelaţia oficială şi de tot ceea ce este necesar pentru a o accepta. O întâlnire a Fecioarei cu Fiul său glorios avea un interes numai pentru evlavie.

Este greu de crezut că Isus nu i-a apărut Mamei sale. Tăcerea evangheliei este o tăcere de pudoare; la acea tăcere a recurs Ioan când trebuia să vorbească despre instituirea euharistică. Este omagiul adus de Duhul la ceea ce nu se reuşeşte să se exprime. Fecioara a fost încredinţată de Isus lui Ioan; ea a fost cea care l-a informat pe Luca despre copilăria lui Isus. A asistat la primele manifestări ale Duhului Sfânt. Nu se ştie aproape nimic despre evenimentele care au urmat, datorită faptului că nu au fost evenimente şi totul s-a concentrat în tăcerea interioară. Între timp, Maria educa o comunitate, o societate. Trebuia să educe apostoli, persoane bătrâne, pe primii episcopi ai Bisericii.

Tatăl, deşi dispunând de o autoritate mai mare decât mama, exercită mai puţină influenţă. În familie, autoritatea şi influenţa sunt adesea invers proporţionale. În orice societate există doi poli: unul de autoritate şi unul de iradiere. Coexistă şi se susţin. În conducerea Bisericii, Petru dispunea de autoritate mai mare; Paul şi Ioan îl depăşeau pe Petru în ceea ce privea influenţa. Apostolii erau bărbaţi, aleşi în mijlocul altor bărbaţi. Trebuiau să mai aibă nevoie de o influenţă educativă pe care numai femeia le-o poate da. Iată funcţia specifică a Mariei. Nu călătorea cu ei. Nemişcată la Ierusalim sau în vreo retragere, îi menţinea în orbita sa şi în gravitaţia sa de iubire. Ea era mai aproape de Isus decât Iacob, primul episcop de Ierusalim, pe care Paul a mers ca să-l consulte. I-a dat lui Isus propriul sânge şi propria carne. Maria în mijlocul primilor apostoli constituie singură un grup, o categorie aparte.

Paul îl avea ca discipol şi însoţitor pe Luca, acela dintre evanghelişti care pare să fi avut afinitate mai mare cu Fecioara. Faptul că cel mai marian dintre primii cateheţi este medicul Luca, acela care era mai apropiat de Paul, arată că între doctrina lui Paul şi spiritul Mariei nu exista antagonism. Spiritul lui Paul era dulce, răbdător, uman, duios, atent la concret. Paul este cel care a dat definiţia cea mai vastă, mai precisă şi chiar mai practică a iubirii. Exista în Paul o facilitate şi o promptitudine identică de a trăi în Cristos şi în micile circumstanţe ale vieţii. Sub acest aspect el se asemăna mult cu Maria. După înălţarea lui Isus, viaţa Mariei a fost o viaţă care nu-i aparţinea, ci care aparţinea altora. Paul a scris filipenilor că pentru el ar fi fost mai avantajos să moară, dar că voia să rămână în viaţă pentru ei: supravieţuia pentru că le aparţinea lor. O soţie, rănită de moartea propriului soţ, vrea să supravieţuiască numai pentru copiii săi, pentru că aparţine copiilor săi.

Maria era sigură că moartea o va reuni cu Isus. Capitolele din Evanghelia lui Ioan care prezintă cuvintele lui Isus după Cină probabil că au fost compuse sub influenţa sa. Isus îi mângâie pe cei care rămân, spunând că va merge să pregătească un loc pentru ei; dar era deja prezent în ei; mai mult, cine îl vedea, îl vedea şi pe Tatăl; ca şi cum ar fi voit să dea de înţeles că vor merge în cer şi că erau deja acolo: două adevăruri strâns unite.

Maria ştia foarte bine că Isus va rămâne în ea. Şi totuşi, îl aştepta ca şi cum trebuia să ajungă. Îşi amintea de cuvintele despre fecioarele înţelepte şi despre moartea care vine fără ca unul să se aştepte, ca un hoţ noaptea. Fecioara, atunci când va reapare oamenilor, va fi mereu cu trăsăturile unei tinere: 17 sau 18 ani; imagine potrivită pentru a o prezenta oamenilor pe Maria ca Toată Tânără, Veşnic Nouă. Maria mergea spre moarte ca spre o maturitate arzătoare, o plinătate, în mod senin. Trebuia să fie foarte frumoasă, minunată, de frumuseţe perfectă, pe care picturile nu pot s-o reprezinte. Şi pe care episodul de la Rusalii o încredinţează tuturor celor care vor privi la ea.

(După L'Osservatore Romano, 15 mai 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu