© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat credincioşilor din Biserica siro-malabareză (13 mai 2024)

Preafericite,
Excelenţe,
Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc şi să vă spun bun-venit dumneavoastră, fraţilor episcopi şi celor care vă însoţesc în prima călătorie a dumneavoastră la Roma după alegere. A fost frumoasă alegerea! Salut cu fraternitate şi reprezentanţii comunităţii siro-malabareze din Roma!

Credincioşii din iubita voastră Biserică sunt cunoscuţi, nu numai în India, ci în întreaga lume, datorită vigorii credinţei şi a devoţiunii. Fidelitatea voastră este o fidelitate antică, înrădăcinată în mărturia, până la martiriu, a Sfântului Toma, apostolul Indiei: sunteţi păzitori şi moştenitori ai predicii apostolice. Aţi avut atâtea provocări în decursul istoriei voastre, lungă şi zbuciumată, care în trecut a văzut şi fraţi în credinţă comiţând împotriva voastră acţiuni nelegiuite, insensibili faţă de particularităţile Bisericii voastre înfloritoare. Şi totuşi, aţi rămas fideli faţă de Succesorul lui Petru. Şi eu sunt fericit astăzi să vă primesc şi să vă întăresc în moştenirea glorioasă pe care aţi primit-o şi pe care o duceţi înainte. Voi sunteţi ascultători şi unde este ascultare este Biserică; unde este neascultare este schismă. Şi voi sunteţi ascultători, aceasta este o glorie a voastră: ascultarea. Şi cu suferinţa, dar a merge înainte.

Este istoria voastră, singulară şi preţioasă, şi este un patrimoniu unic pentru tot poporul sfânt al lui Dumnezeu. Profit de aceasta pentru a aminti că tradiţiile orientale sunt comori indispensabile în Biserică. În special într-un timp ca al nostru, care taie rădăcinile şi măsoară tot, din păcate şi atitudinea religioasă, după util şi după imediat, Orientul creştin permite să luăm din izvoare antice şi mereu noi de spiritualitate. Aceste izvoare proaspete aduc vitalitate Bisericii şi de aceea este frumos pentru mine, ca episcop de Roma, să vă încurajez pe voi, credincioşi siro-malabarezi, oriunde v-aţi afla, să cultivaţi bine simţul de apartenenţă la Biserica voastră sui iuris, pentru ca marele său patrimoniu liturgic, teologic, spiritual şi cultural să poată străluci şi mai mult. Şi în afară de asta am spus Preafericirii Sale să ceară jurisdicţia pentru toţi migranţii voştri în atâtea părţi din Orientul Mijlociu. Am spus că trebuie să ceară jurisdicţia cu documentele, dar eu astăzi am dat deja jurisdicţia şi pot acţiona cu aceasta. Trebuie să se facă şi prin documente, dar de astăzi puteţi. Eu doresc să vă ajut, însă fără a vă înlocui, tocmai pentru că natura Bisericii voastre sui iuris vă abilitează, în afară de o examinare atentă a diferitelor situaţii, şi la adoptarea de măsuri oportune pentru a înfrunta cu responsabilitate şi curaj evanghelic, fideli faţă de conducerea arhiepiscopului major şi a Sinodului, încercările prin care treceţi. Este ceea ce vrea Biserica: în afară de Petru, în afară de arhiepiscopul major nu este Biserică.

În acest sens, în ultimele timpuri am trimis scrisori şi am adresat credincioşilor un video-mesaj pentru a-i avertiza de ispita periculoasă de a voi să se concentreze asupra unui detaliu la care nu se vrea să se renunţe, în dauna binelui comun al Bisericii. Este deriva autoreferenţialităţii, care face să nu se audă nicio altă motivaţie decât cea proprie. În spaniolă, noi spunem că această autoreferenţialitate se spune "yo, me, mi, conmigo, para mí": eu, pe mine, mie, cu mine, pentru mine, totul pentru mine. Şi aici diavolul - diavolul există -, dezbinătorul, se strecoară, contrastând dorinţa cea mai îndurerată pe care Domnul a exprimat-o înainte de a se jertfi pentru noi: ca noi, discipolii săi, să fim "una" (In 17,21), fără a ne dezbina, fără a rupe comuniunea. Aşadar, a păstra unitatea nu este o exortaţie pioasă, ci o obligaţie, şi este astfel mai ales atunci când este vorba de preoţi care au promis ascultare şi de la care poporul credincios aşteaptă exemplul carităţii şi al blândeţii.

Preafericite, să lucrăm cu determinare pentru a păstra comuniunea şi să ne rugăm fără încetare pentru ca fraţii noştri, ispitiţi de mondenitatea care duce la intoleranţă şi la dezbinare, să-şi poată da seama că sunt parte a unei familii mai mari, care îi iubeşte şi îi aşteaptă. Ca şi Tatăl faţă de fiul risipitor, să lăsăm uşile deschise şi inima deschisă pentru ca, odată corectaţi, să nu găsească dificultate de a intra (cf. Evangelii gaudium, 46): îi aşteptăm. Să se confrunte şi să se discute fără frică - acest lucru este bun -, dar mai ales să se roage, pentru ca, în lumina Duhului, care armonizează diversităţile şi conduce tensiunile în unitate, să se rezolve conflictele. Cu o certitudine: că orgoliul, reproşurile, invidiile nu vin de la Domnul şi nu duc niciodată la înţelegere şi la pace. A fi lipsit de respect în mod grav faţă de Preasfântul Sacrament, Sacrament al carităţii şi al unităţii, discutând despre detalii de celebrare a acelei Euharistii care este punctul cel mai înalt al prezenţei sale adorate în mijlocul nostru, este incompatibil cu credinţa creştină. Criteriul călăuzitor, cel cu adevărat spiritual, cel care derivă de la Duhul Sfânt, este comuniunea: înseamnă verificare cu privire la adeziunea la unitate, la păzirea fidelă şi umilă, respectuoasă şi ascultătoare a darurilor primite.

Şi aş vrea să spun tuturor: în momentele de dificultate şi de criză să nu se lase cuprinşi de descurajare sau de un sentiment de neputinţă în faţa problemelor. Fraţilor şi surorilor, să nu se stingă speranţa, să nu se înceteze de a avea răbdare, să nu se închidă în prejudecăţi care duc la alimentarea animozităţilor. Să ne gândim la marile orizonturi ale misiunii pe care Domnul ne-o încredinţează, misiunea de a fi semn al prezenţei sale de iubire în lume, nu scandal pentru cel care nu crede! Să ne gândim, în luarea fiecărei decizii, la săraci şi la cei de departe, la periferii, la cele din India şi din diaspora, la cele existenţiale. Să ne gândim la cel care suferă şi aşteaptă semnale de speranţă şi de mângâiere. Ştiu că viaţa atâtor creştini în multe locuri este dificilă, dar diferenţa creştină constă în a răspunde la rău cu binele, în a lucra fără încetare cu toţi credincioşii pentru binele tuturor oamenilor.

Eu vă mulţumesc pentru angajarea Bisericii voastre în domeniile formării familiale şi al catehezei şi susţin munca voastră pastorală adresată tinerilor şi vocaţiilor. Vă sunt aproape în rugăciune şi vă port în inimă în fiecare zi. Şi voi, vă rog, duceţi fraţilor voştri şi surorilor voastre încurajarea mea.

Împreună să privim la Isus: la el răstignit şi înviat, la el care ne iubeşte şi face din noi una, la el care ne vrea reuniţi ca o singură familie în jurul unui unic altar. Ca apostolul Toma, să privim la rănile sale: sunt vizibile şi astăzi în trupul atâtor înfometaţi, însetaţi şi rebutaţi, în închisori, în spitale şi de-a lungul străzilor; atingând aceşti fraţi cu duioşie, îl primim pe Dumnezeul cel viu în mijlocul nostru. Ca Sfântul Toma, să privim rănile lui Isus şi să vedem cum din acele răni, care i-au descurajat pe discipoli şi puteau să-i arunce într-un ireparabil sentiment de vinovăţie, Domnul a făcut să curgă canale de iertare şi de milostivire. Inimă largă, inimă largă, mereu! Ce uimire l-a cuprins pe apostolul Toma contemplând şi văzând cum dispar îndoielile sale şi fricile sale în faţa măreţiei lui Dumnezeu! Este uimirea care generează speranţă, este uimirea care l-a determinat să iasă, să treacă noi graniţe pentru a deveni părintele vostru în credinţă. Să cultivăm această uimire a credinţei, care permite depăşirea oricărui obstacol!

Şi voi, iubiţi credincioşi din comunitatea siro-malabareză din Roma, descendenţi ai apostolului Toma în oraşul lui Petru şi Paul, aveţi un rol special: din această Biserică, ce prezidează comuniunea universală a carităţii (cf. Sf. Ignaţiu de Antiohia, Scrisoarea către romani), sunteţi chemaţi să vă rugaţi şi să cooperaţi în mod special pentru unitate în cadrul Bisericii voastre, nu numai în Kerala, ci în toată India şi în toată lumea. Kerala, care este o minieră de vocaţii! Să rugăm ca să continue să fie astfel.

Preafericite, mulţumesc pentru această vizită fraternă, sunt bucuros de ea. Iubiţi fraţi şi surori, din inimă vă binecuvântez şi vă încredinţez Fecioarei Maria, Sfântului apostol Toma şi sfinţilor şi martirilor voştri; şi vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc, multe mulţumiri!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu