Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Indulgența jubiliară, ploaie îmbelșugată de milostivire asupra tuturor

de Maria Milvia Morciano

"Nu numai deplină și foarte largă, ba chiar foarte deplină", non solum plenam, et largiorem immo plenissimam în originalul latin: așa este definită indulgența centenară în scrisoarea Antiquorum habet fide relatio a Jubileului din 1300, primul jubileu al Bisericii Catolice, convocat de Papa Bonifaciu al VIII-lea. Sunt trei adjective în crescendo - deplină, mai largă și foarte deplină - care subliniază în mod intenționat caracterul său excepțional față de iertările precedente, legate de cruciade, de cele franciscane și, așadar, de cea din Aquila, stabilită în scrisoarea din 1294 de pontiful predecesor, Celestin al V-lea. Bonifaciu al VIII-lea face apel la apostolii Petru și Paul și prin ocrotirea lor revendică facultatea sa de a putea acorda iertarea deplină a păcatelor, pe urma cuvintelor din Evanghelii, și îndeosebi a textului din Mt 16,9: "Ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri".

Pentru a obține indulgența, romanii trebuie să viziteze bazilicile de 30 de ori în 30 de zile consecutive, străinii de 15 ori timp de 15 zile, fiind "cu adevărat căiți și spovediți". Bonifaciu stabilește cadența simbolică de 100 de ani, dar un al doilea jubileu a fost proclamat deja după 50 de ani sub pontificatul lui Clement al VI-lea și motivul a fost tocmai voința de a oferi tuturor generațiilor posibilitatea de a trăi un An Sfânt - și, prin urmare, a unei indulgențe - în cursul propriei vieți.

Pe planul istoric, am putea să ne oprim îndelung asupra acestui lucru, însă trebuie să facem un pas înapoi și să ne întrebăm în primul rând: Ce este o indulgență?

Întoarcerea la starea originară și pură a Botezului

Andrea Tornielli, director editorial al mass-media vaticane, și episcopul Antonio Staglianò, președinte al Academiei Pontificale de Teologie, își pun această întrebare - ce este indulgența -, pentru că este un cuvânt cu "semnificație nedefinită, neplăcută, comprehensibilă în limba italiană (și română n.t.) - atitudine indulgentă, a fi indulgenți - dar care pentru doctrina Bisericii are o semnificație deosebită, tehnică. Indulgența a fost și izvor de polemici, combătută în trecut, pentru că, în fond, unul dintre motivele pentru care Luther îl atacă pe papa și Biserica din Roma a fost conceputul său mercantil, conform căruia plătind se obținea iertare și răscumpărare". Tornielli mai afirmă că "indulgența înseamnă posibilitatea de a fi șters nu numai păcatul ca atare, pentru că asta are loc cu iertarea, ci să fie anulate și consecințele pe care păcatul le provoacă în persoana noastră. Jubileul este tocmai o mare ocazie pentru ca prin respectarea unor condiții speciale - spovada, trecerea prin Poarta Sfântă, vizitarea unei bazilici, rugăciunea pentru papa - să se poate obține mai mult decât simpla iertare, ba chiar ne putem întoarce la starea de har a Botezului. Este ca și cum ar fi dată o mare ștergere cu buretele, o baie totală".

Un dar al Bisericii

Monseniorul Staglianò continuă explicând semnificația spirituală a indulgenței, care "este legată de milostivirea lui Dumnezeu, care coboară din belșug în viața ființelor umane. Și de vreme ce milostivirea lui Dumnezeu este Dumnezeu însuși, intră in viața omului și o schimbă. Indulgența este o milostivire care, ca ploaie îmbelșugată, coboară în existența omului și îl transformă, orientându-l spre bine, spre iubire, spre fraternitate, adică spre recuperarea de sine și a propriei umanități care în păcat s-au pierdut în oarecare măsură". Președintele Academiei Pontificale de Teologie continuă: "Cu păcatul noi distrugem imaginea, asemănarea cu Dumnezeu care ne-a creat. Așadar, distrugem frumusețea umanității pe care el o visează, privindu-ne. De aceea indulgența este înainte de toate un dar pe care Biserica îl oferă, pentru că, așa cum se citește în Evanghelii, Biserica are puterea de a lega și de a dezlega și, prin urmare, de a oferi această milostivire a lui Dumnezeu care ne-a fost meritată de Domnul nostru Isus Cristos și de sfinții din paradis, cu un efect benefic asupra vieții ființelor umane care se recuperează în propria umanitate, pentru că păcătuind distrug raportul cu ceilalți și cu Dumnezeu, schimbul binelui spiritual al prieteniei, al fraternității, al iubirii cu egoismul de a avea pentru sine și a nu privi la suferința celuilalt. Într-un anumit sens, acest aspect al comercialului este plauzibil, dacă ne gândim bine, pentru că ideea mercantilă, chiar dacă este ridicată la un nivel de bunuri ale spiritului, rămâne un pic", conclude episcopul.

"A dobândi" indulgențele

"Acum se folosește foarte puțin, dar odinioară se spunea că indulgența «se dobândește». Conform doctrinei Bisericii, posibilitatea de a oferi această ștergere a pedepsei, care a fost provocată de păcatul nostru, are loc tocmai pentru că există bunuri spirituale care sunt puse în circulație în comuniunea sfinților care ne unește pe noi care suntem aici cu aceia care sunt dincolo. Ideea de piață a rămas, dar este posibil să fie înțeleasă într-un sens pozitiv?", îl întreabă Andrea Tornielli pe episcop care răspunde: "Trăim într-o societate concentrată asupra pieței, asupra businessului, ba chiar unii spun că banii au devenit de acum generatorul simbolic al tuturor valorilor, motiv pentru care nu este făcut nimic decât pentru bani și cum se spune și în limbajul popular: «Fără bani nu se cântă nici liturghiile». Acest raport între experiența spirituală, chiar sacramentală, și bani este un raport care a existat mereu în Biserică, ba chiar în timpurile antice atunci când se mergea la spovadă, existau tabele și probabil chiar tarife cu privire la pedepse; s-a generat un lucru straniu care desigur nu mergea bine, dar pe care astăzi putem să-l înțelegem sub o lumină nouă: ideea că bogații care se spovedeau și apoi, pentru a primi dezlegarea, trebuiau să facă unele gesturi de purificare și de sacrificiu, uneori chiar destul de grele, îi plăteau pe săraci ca să le facă în locul lor și acest obicei era permis în oarecare măsură. În acest aspect există ceva comercial care merge însă în direcția solidarității, adică permite și săracilor să trăiască. Făcând referință la acest obicei din creștinismul primar, Luther a avut dreptate desigur când spunea că în unele cazuri mercantilul era în mod obiectiv exagerat. Totuși, poate exista ideea unei piețe care este împărtășire, solidaritate, participare reciprocă a bunurilor spirituale ale celui care are mai mult și poate dărui mai mult."

Schimb de bunuri spirituale, mistică a comuniunii

Andrea Tornielli reflectă asupra faptului că "trebuie să ieșim din considerația mercantilă a indulgențelor legate de o chestiune materială sau de bani și că este vorba în schimb de o idee de schimb de bunuri spirituale, că există meritele lui Isus, ale Mariei și ale sfinților, ale celor canonizați și ale celor necanonizați, ale căror bunuri sunt puse în circulație și îi ajută pe cei vii să obțină iertarea și restabilirea harului baptismal și care în afară de asta pot să-i ajute și pe răposații aflați pe cale de purificare. De fapt, un alt aspect al indulgenței este că ea se poate obține pentru sine, dar și pentru un răposat, o rudă, un prieten, pentru cel care nu mai este. Acest aspect de circulație a bunurilor spirituale și de eliberare de pedeapsă, și pentru cel care o ispășește, aparține până la urmă unei logici mercantile, dar foarte frumoasă, pentru că este realmente piața împărtășirii, unde cel care are mai mult, pentru că a fost mai sfânt, îl ajută pe cel care în schimb este păcătos, pe cel care are mai multă nevoie". Și Monseniorul Staglianò adaugă că este vorba de "un lucru extraordinar de frumos care face parte din mistica de comuniune. De exemplu, se cer indulgențele pentru o consoartă, pentru tata, pentru mama, pentru frați: această idee a rudeniei se regăsește într-un context istoric mântuitor, referit la experiența originară a jubileului ebraic în care, după 50 de ani, ruda trebuia, intervenind și economic, să răscumpere pământul, bunurile rudei sale apropiate sau chiar libertatea dacă a pierdut-o. Și asta ca rudă. În acest sens, și Yahweh, Dumnezeu, Goel, răscumpără Israelul".

Cufundarea într-un fluviu de bine pentru a însănătoși apele răului

"Și moartea Domnului nostru Isus Cristos este interpretată ca răscumpărare și, din păcate, chiar printre Părinții Bisericii s-a generat o teorie așa-numită «a drepturilor diavolului» conform căreia, reușind să-l facă pe Adam să păcătuiască, a câștigat drepturi asupra lui și, dacă Dumnezeu voia să-l răscumpere pe Adam de mușcătura sa, va trebui să plătească așa cum de fapt a plătit cu jertfa Fiului său. Sunt idei greșite din punct de vedere teologic, însă dacă sunt considerate în profunzime, exprimă ideea unei rudenii strânse între Dumnezeu și Israel. Dumnezeu, în fața sclaviei lui Israel, nu poate să nu intervină, el fiind Goel, adică rudă apropiată. În jertfa crucii se manifestă rudenia extraordinară care există între om și Dumnezeu. Sunt fii ai lui Dumnezeu și, prin urmare, Dumnezeu se interesează de noi și vrea să ne ducă din nou la libertate. În comuniunea sfinților putem, prin rugăciune și fapte de caritate, să contribuim la rezolvarea corporală a rudelor noastre și a prietenilor noștri, a atâtor persoane care eventual de-a lungul călătoriei lor spre paradis încă au nevoie de purificare. Un ajutor care poate să vină și de la noi, dacă facem binele cerut și în numele lor: dai de mâncare celui înfometat, dai de băut celui însetate, îmbraci pe cel gol, mergi să-l vizitezi pe cel disperat. Este ca o cufundare într-un fluviu de bine, de iubire, de milostivire a lui Cristos mort pe cruce și însănătoșire a tuturor apelor otrăvite de răul pe care noi ființele umane suntem capabili să-l facem".

Primul pas al lui Dumnezeu

"Reluând imaginea apei, a băii, a fluviului", spune Tornielli, "jubileul are caracteristica porții - care este Cristos însuși - care se deschide pentru a permite oamenilor să treacă prin ea. Împreună cu indulgența este o mare ocazie de milostivire. Astăzi, pentru a o obține este suficient a vizita o bazilică jubiliară o singură dată, să se facă rugăciuni, să se facă spovadă și să se primească împărtășania. Este ca și cum această idee a apei care cade ca o ploaie asupra tuturor ar fi o posibilitate oferită cu o mânecă foarte largă, este ca și cum Dumnezeu ar face orice pentru a ne putea inunda, îmbrățișa cu milostivirea sa cu un pas pe care îl face el cel dintâi. Desigur, ne cere măcar să ne dăm jos «impermeabilul»".

Credința nu este magie

Antonio Staglianò avertizează cu privire la riscurile unei înțelegeri rele a indulgenței: "Pentru a înțelege în profunzime problema care se referă la spiritualitate și la credință, trebuie să ne gândim că nu este suficient a face niște gesturi într-o manieră aproape magică, precum trecerea prin Poarta Sfântă sau un gest de caritate, ca și ar fi elemente mecanice de cauză și efect. Credința nu este magie, este sacramental, ceea ce înseamnă că atinge trupul meu, pentru că atinge trupul lui Cristos care se prezintă în sacrament și se înrădăcinează într-o experiență profundă, interioară, de convertire. Trebuie să se decidă în adâncul inimii sfânta călătorie spre o iubire a lui Dumnezeu care iartă și repune pe un drum de răscumpărare. A spune dobândire de indulgențe este un mod de a spune că poate să fie menținută cu condiția să fie înrădăcinată în convingerea profundă de a voi schimbarea vieții. Și cum se poate schimba viața dacă nu vreau să-i iert pe ceilalți, dacă rămân închis în mine însumi, ba chiar pretind că am prin dreptate dreptul la răzbunare?"

Martori ai vieții noi

"Dacă mă las săpat în inimă de iertarea lui Dumnezeu și scot din mine inima de piatră pentru a primi inima de carne care cu milostivirea lui Dumnezeu, îmi este dat și învăț să-l iert pe fratele, permițând să primesc această apă abundentă a milostivirii lui Dumnezeu în manieră intensă, acolo mă dezgolesc și mă las îmbibat. Dau la o parte mimetica, mă scot afară din buncărul în care m-am pus cu egoismul meu, cu egocentrismul meu, și mă deschid la o viață nouă. Atunci pot spune că dobândesc multe indulgențe. Însă, desigur, acest limbaj al dobândirii, al raportului cu lucrurile, cu banul, cu banii, cu cantitatea, nu mai funcționează, pentru că devine mistică a comuniunii. Cu viața mea și cu mărturia mea de caritate devin martor față de cel care eventual nu crede că există posibilitate de renaștere și de înviere, că am devenit nou. Dacă celălalt vede în mine aceeași față strălucitoare cu care Moise a coborât de la întâlnirea cu Dumnezeu, eventual ajunge să creadă că există o cale posibilă și pentru el."

Milostivirea care îmbrățișează

"Mesajul Jubileului Milostivirii, al porții deschise pentru reconciliere, al capacității de a ierta se întâmplă într-un timp în care ne este greu, tot mai mult în război, unde limbajul urii din social și tragedia bombelor care provoacă atâtea victime civile și nevinovate ne vorbesc, dimpotrivă, de o atitudine care este exact opusul iertării", constată Tornielli, care continuă: "Totuși, este frumos de subliniat că însăși decizia convertirii nu este o precondiție pentru a putea întâlni milostivirea. Mă gândesc mereu la acea scenă din evanghelie cu Isus care îl interesează pe Zaheu care era curios însă voia să stea la distanță. Nu ne este spus dacă era inserat într-un parcurs penitențial și pentru ce a fost privit, iubit, chemat și chiar Isus i-a spus: «Vin să mănânc în casa ta». A fost îmbrățișat de milostivire. În fond, avem nevoie de această ploaie de milostivire. Pentru că a ne simți iubiți și îmbrățișați așa cum n-am fost vreodată ne face să recunoaștem ceea ce suntem, adică niște sărmani păcătoși. Însăși milostivirea lui Dumnezeu ne scoate din buncăr".

Milostivirea lui Dumnezeu care există dintotdeauna și este pentru toți

Președintele Academiei Pontificale de Teologie amintește că "imaginea ploii care coboară din belșug cu găleata, între altele o imagine evanghelică, pentru că Isus spune că Dumnezeu face să plouă peste cei drepți și nedrepți, ar putea să ne facă să schimbăm perspectiva cu privire la dobândirea indulgențelor prin milostivirea lui Dumnezeu. Suntem obișnuiți să ne gândim la milostivirea lui Dumnezeu pe care o primim percepând-o de partea umană: «Sunt un credincios, sunt un botezat, comit păcatul și, prin urmare, am nevoie să fiu iertat. Și atunci merg la preot, mă spovedesc și primesc milostivirea lui Dumnezeu, iertarea păcatelor mele prin actul sacramental». Dar nu funcționează așa pentru toți. Funcționează numai dacă ne punem în perspectiva că apa îmbelșugată a milostivirii lui Dumnezeu coboară asupra tuturor, nu numai asupra credincioșilor și asupra creștinilor, asupra tuturor. Pentru că această apă îmbelșugată a milostivirii lui Dumnezeu există înainte de Abraham, de Adam, înainte să fie lumea. În Conciliul din Niceea au fost excomunicați toți cei care spuneau că Isus «nu exista atunci când nu exista». Isus din Nazaret, care este milostivire a lui Dumnezeu revărsată asupra omenirii, exista «și» atunci când nu exista, pentru că Isus este înainte de a fi lumea".

"A activa" milostivirea

"Cristos este milostivirea care coboară din belșug asupra tuturor, și asupra lui Adam. Și atunci în ce mod se întâmplă că ființele umane primesc această milostivire? Întocmai, depinde de ființa umană", spune Staglianò, "pentru că dacă tu ești în viața creștină și, prin urmare, știi că ești locuit de Duhul Sfânt, știi că există în tine o energie profundă de bine, că prin păcat te-ai negat pe tine însuți și pe ceilalți, înțelegi că acum trebuie s-o activezi, astfel începi să faci pocăință, să ieși afară din egoismul tău, să te controlezi mai mult pe tine însuți, instinctele tale, să orientezi și această energie de bine, nu numai printre rudele tale, printre prietenii tăi, ci lărgind-o universal, iubind chiar și pe dușmani. Tu ești cel care, făcând astfel binele, te scoți afară din acea condiție pe care evanghelia o numește păcat împotriva Duhului Sfânt care nu poate fi iertat. Nu pentru că Dumnezeu nu l-ar ierta, ci pentru că eu mă pun în condiția de a nu putea primi milostivirea lui Dumnezeu. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este acea ispită în care în Tatăl nostru îi cerem lui Dumnezeu să nu ne ducă. Și explică bine asta Sfântul Augustin când spune că această ispită este de a ne pune în condiția de a nu voi să-l iertăm pe fratele, pentru că dacă tu nu vrei să ierți, chiar dacă Dumnezeu îți trimite toată această apă a milostivirii, ea nu intră în viața ta, pentru că te-ai închis în buncărul urii, al supărării, al lui "nu-ți deschid", al lui a nu voi să ierți".

Încărcătura revoluționară a iertării

Staglianò continuă: "În schimb, iertarea are o încărcătură revoluționară pentru care cred că următorul Jubileu, cu referință la aceste fronturi de război în lume, și îndeosebi la Ucraina, dar și la țara lui Isus, Palestina, ar putea să aibă o mare semnificație politică revoluționară, și a spune politică revoluționară nu înseamnă a spune mai puțin mistică, a spune socială nu înseamnă a spune mai puțin spirituală, deoarece Cuvântul s-a făcut trup, cerul s-a răsturnat, astfel toată spiritualitatea lumii devine și transformare a istoriei, a societății, a civilizației. Să ne gândim la ura care se generează în aceste războaie. Aceste popoare și aceste națiuni își fac lucruri care obiectiv sunt de neiertat. Ei bine, cu privire la iertare nu trebuie bârfit. Iertarea creștină nu este o definiție în dicționar, are în schimb un conținut specific, o semnificație clară și foarte frumoasă. Este ceea ce vezi în Cristos răstignit: «Îmi dăruiesc moartea și acest lucru este de neiertat, dar eu te iert». Deja Jacques Derrida spunea: «Dacă există iertare, iartă ceea ce este de neiertat, pentru că dacă nu se iartă ceea ce este de neiertat, ce iertare este?». Aceasta este experiența profund creștină. Dumnezeu iartă ființele umane care îi ucid Fiul, deoarece pentru Dumnezeu uciderea Fiului este de neiertat. Dar dacă Dumnezeu iartă, posedă o încărcătură revoluționară. Există o singură cale. Nu diplomația poate să rezolve pacea în Ucraina și în Palestina. Diplomația poate ajunge pe bună dreptate la un pact de nonbeligeranță, cine știe cum, pentru cât timp. Pacea adevărată, așa cum subliniază Papa Francisc, s-ar întâmpla numai dacă aceste popoare s-ar ierta".

Pentru a merge mai ușori, mai iertați, mai "milostiviți"

Întorcându-se la semnificația indulgenței plenare, Tornielli amintește conceptul că "este ceva diferit, mai deosebit, special, față de spovadă, față de sacramentul reconcilierii care ne reunește cu Dumnezeu de fiecare dată când am păcătuit; de fiecare dată când ne spovedim, ne întoarcem în harul lui Dumnezeu, reconciliați, dar păcatele pe care le-am comis lasă consecințe care se revarsă asupra noastră, asupra ființei noastre. Indulgența intră tocmai în asta, este ca și cum s-ar restabili haina perfect albă din momentul Botezului nostru și este un dar special, legat de momente deosebite, și nu numai de Jubileu, ci și de unele binecuvântări urbi et orbi ale papei și prin care, respectând condițiile pe care Biserica le învață și le stabilește, este posibil să se obțină această indulgență pentru noi și pentru rudele și prietenii noștri, pentru răposații cărora vrem în vreun mod să transferăm acest cadou care ne este posibil grație unei comuniuni de bunuri care ne unește pe noi care ne aflăm aici la cei care se află dincolo și, prin urmare, noi care încă mergem cu trudă și cei care sunt deja în paradis și cei care sunt deja sfinți, dar care ne pun la dispoziție instrumente pentru a ne ajuta să mergem mai ușori, mai iertați și milostiviți", conclude directorul editorial al Dicasterului pentru mass-media vaticane.

Circulația de bunuri spirituale între lumea noastră și lumea de dincolo

Monseniorul Staglianò atinge în sfârșit o temă complexă, care în istoria Bisericii a fost una dintre temele cruciale ale aplicării indulgențelor și care se referă la sufletele din purgator: "Este posibil ca de la cei care se află deja în paradis, ca într-un soi de feedback extraordinar, coboară asupra noastră bunurile spirituale și bucuria veșnică ce este milostivire. De la noi, la rândul nostru, poate porni un fluviu de bine, de caritate, de fapte de iubire spre cei care au răposat și care nu se află în paradis. Este posibil, cu rugăciunile noastre, mai ales cu faptele noastre de caritate și de bine, nu numai să ajutăm persoanele sărace care au nevoie să mănânce, să bea și să se îmbrace, ci și să ajutăm procesul de înviere corporală a unui frate al nostru purificat, a celui care încă se purifică și care va ajunge în paradis".

(După Vatican News, 7 mai 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat