Spre Ziua Mondială a Copiilor: interviu al papei acordat revistei "La Freccia" publicată de Trenitalia
În cei mai mici simțul intact al frumuseții
de Salvatore Cernuzio
Fotogramele sunt două, ambele amintiri vii în minte, ambele legate de imaginea trenului. Una este mai recentă, din 6 noiembrie 2023, când Francisc de pe banca din gara vaticană a salutat aproape pe fiecare călător din "Treno Rock" pus la dispoziție de "Ferrovie dello Stato", adică din cei 7.500 de copii care au participat cu puțin înainte la evenimentul din Aula "Paul al VI-lea" "Copiii îl întâlnesc pe papa", asaltându-l cu îmbrățișări, strângeri de mână, cereri de selfie. Cealaltă imagine în schimb provine din timpurile din Buenos Aires, când Bergoglio folosea mijloacele publice "pentru a sta printre persoane, a simți căldura lor și preocupările lor", luând trenul pentru a merge în cartiere: "Astăzi este una dintre obișnuințele care-mi lipsesc mai mult".
Cele două fotograme deschid și încheie interviul acordat de pontif revistei "La Freccia" publicată de Trenitalia, care apare sâmbătă, 4 mai 2024, semnat de Roberto Pacilio, responsabil la Biroului de Presă al Zilei Mondiale a Copiilor. Colocviul este rod al unei audiențe private la Casa "Sfânta Marta", în care - scrie intervievatorul - papa deschide "mai mult decât o breșă în fața ipotezei unei călătorii papale cu trenul rostind un încrezător: «Vom vedea»".
Lui Francisc îi este amintit momentul salutului dat copiilor aflați la bordul trenului în gara de la umbra Cupolei: "Ca un bunic care îi salută pe nepoții care se întorc acasă". "A educa înseamnă a-i însoți pe cei mai mici până în momentul în care simt că se pot descurca singuri", spune pontiful. "Călătoria este o metaforă a vieții. Și este misiunea noastră această îngrijire zilnică a relațiilor. A ști să stăm alături de celălalt lăsând ca să rămână el însuși."
Întotdeauna cu amintirea acelei audiențe cu peste șapte mii de băieți și fete veniți din toată lumea pentru a invoca pacea, Papa Francisc subliniază că "cei mai mici păstrează un simț al frumuseții încă intact". De fapt, invită "să-i observăm, să-i ascultăm", pentru că, "dacă facem asta - asigură el -, ei vor fi cei care ne vor sensibiliza pe noi adulții". Și asta poate aduce "o adevărată speranță de schimbare pentru toți".
Respectarea creației
De la copii se poate învăța și raportul cu creația, lucru care adesea este în schimb greu cu adulții. Papa invită "să creștem fără a pierde simplitatea". Aceea a unui copil "nu este aceeași a unui tânăr sau a unui adult", afirmă el: "Toți trebuie să fim simpli, dar în acord cu vârsta noastră". Tema nu poate decât să amintească Laudato si', enciclica socială despre îngrijirea casei comune: "Cât a fost făcut de guverne după strigătul de alarmă lansat de dumneavoastră în 2015 în apărarea Pământului și a ambientului?", întreabă Pacilio. "Nu au făcut suficient", răspunde direct papa, explicând că tocmai acesta este sensul exortației apostolice Laudate Deum, la opt ani după Laudato si'. "Criza - adaugă pontiful - cere o implicare a tuturor persoanelor: întreaga societate ar trebui să exercite o presiune sănătoasă, pentru că revine fiecărei familii să se gândească la faptul că este în joc viitorul propriilor fii și al propriilor fiice".
Pentru a sta printre oameni
Colocviul se încheie cu amintirea fotografiei lui Jorge Mario Bergoglio în clergyman în metrou în Argentina, o imagine devenită virală în primele timpuri ale pontificatului. Este ideea pentru a sublinia importanța de a folosi mijloacele publice și cele cu impact ambiental scăzut. "Este fundamental să schimbăm stilurile noastre de viață pentru a salvgarda casa comună", răspunde papa. Și adaugă: "Am iubit mereu să iau mijloacele publice: este un mod pentru a sta printre persoane, a simți căldura lor și preocupările lor. În timpul școlii secundare luam în fiecare zi trenul de la Flores la Floresta, două cartiere din Buenos Aires. Astăzi este între obișnuințele care-mi lipsesc mai mult".
(După L'Osservatore Romano, 3 mai 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
* * *
Interviul Papei Francisc din numărul 5 (mai 2024), anul XVI, al revistei "La Freccia", poate fi citit online: aici.