Torino: Vizita ÎPS Roberto Repole, episcop de Torino și Susa, în comunitatea catolică românească
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, comunitatea catolică din Torino, împreună cu părintele paroh Iulian Herciu și diaconii permanenți Octavian Matei, Francisc Benedic, Silviu Catana și aspiranții la diaconatul permanent Daniel Sabău și Paul Antonică, a avut cinstea și bucuria de a-l primi in mijlocul său pe ÎPS Roberto Repole, episcop de Torino și Susa, care a acceptat invitația de a-și trage sufletul, după o săptămână de muncă intensă, la picioarele Sfintei Fecioare Maria de pe muntele Carmel, prin celebrarea Sfintei Liturghii.
Vizita episcopului a sosit într-un moment de intensă activitate comunitară, sâmbăta fiind ziua de reculegere a celor treizeci și opt de fetițe și băieți ce se pregătesc să-l primească pe Isus, pentru prima dată, în sacramentul Împărtășaniei. O emoție autentică, atât a copiilor, cât și a tinerilor care se apropie și ei de finalul pregătirii pentru Mir, prevăzut pentru data de 8 iunie. Cei aproximativ patruzeci de tineri entuziaști sunt expresia unei comunități vii, în continuă mișcare, o comunitate în care se regăsesc copii, tineri și bătrâni, o comunitate care își găsește puterea și limfa vitală în singura rădăcină adevărată: Isus; o comunitate care încearcă să dea roade bune, nu prin propriile merite sau doar cu propriile forțe, ci rămânând mereu în Cristos.
Momentul Ofertoriului a fost și el un moment plin de culoare și muzicalitate, ca de altfel toată celebrarea: corul, dirijat de către părintele diacon Octavian Matei, a în-cântat urechile și inimile celor prezenți cu frumusețea cântecelor interpretate.
Capelania Română din Torino se află sub mantia ocrotitoare a Fericitului Ieremia Valahul, care va fi sărbătorit printr-o procesiune în seara zilei de sâmbătă, 11 mai, de la ora 20.00, și a cărui statuie a fost binecuvântată, pentru această ocazie, de către Monsenior Roberto Repole la finalul Liturghiei, fiind de asemenea sfințite și oferite în dar crucifixe celor zece cupluri de logodnici care se pregătesc să-și unească viețile prin Taina sfintei Căsătorii.
Mulțumindu-i Monseniorului Roberto Repole pentru disponibilitatea și prezența sa, comunitatea din Torino va încerca să-și facă propriu mesajul sfinției sale evidențiat în cadrul Liturghiei: "Dumnezeu este mai mare decât inima noastră", precum și invitația de a deveni din ce în ce mai pasionați de evanghelie și de proclamarea acesteia, printr-o atenție cât mai deosebită față de cei mai fragili.
Tatiana Ghiurca
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
27 aprilie: Torino: Vizita ÎPS Roberto Repole, episcop de Torino și Susa, în comunitatea catolică românească