Papa Francisc: Parcursul sinodal, o ascultare "deschisă şi vulnerabilă"

Papa este autor al prefeţei la cartea care apare marţi, 30 aprilie 2024, intitulată "Conversaţia în Duhul - Arta discernământului şi practica sinodalităţii", scrisă de părinţii iezuiţi Juan Antonio Guerrero Alves şi Óscar Martín López. Volumul, editat de LEV, a fost deja publicat anul trecut în spaniolă cu titlul original "Conversación espiritual, discernimiento y sinodalidad" (Editorial Sal Terrae, Grupo de Comunicación Loyola). Redăm în continuare textul integral.

Iubiţi fraţi, vă mulţumesc pentru că aţi împărtăşit cu mine această carte înainte de a fi publicată. Din ceea ce relataţi în introducere cu privire la geneza sa, văd că Óscar a ştiut să-l smulgă pe colegul său din lumea economiei în care îl închisesem în această casă, pentru a-l restitui la teme mai spirituale. Este frumos că din conversaţia spirituală între autorii săi s-a născut o carte despre conversaţia în Duhul.

Deşi tratarea este dedicată, mai ales conversaţiei în Duhul, care este metodologia adoptată pe drumul sinodal, apreciez mult că nu v-aţi oprit la metodă şi la funcţionarea sa. Văd cu satisfacţie că furnizaţi cititorului referinţele istorice suficiente ca să perceapă profunzimea acestei metode şi tot ceea ce pune în joc cu scopul de a se transforma cu adevărat într-o experienţă de ascultare a Duhului. Remarcaţi că metoda sinodală este o experienţă spirituală, în care cuvântul şi ascultarea tind să facă în aşa fel încât Duhul Sfânt să fie adevăratul protagonist. Răsfoirea cărţii dă ocazia de a observa că drumul sinodal pe care l-am întreprins ca Biserică este o experienţă spirituală personală, comunitară şi eclezială, şi prin urmare cere munca individuală a fiecăruia în propriul său interior.

Ideea conversaţiei ca "revărsare într-o matcă comună" merită o dezvoltare viitoare. De fapt, această concepţie despre conversaţie permite să se aducă diferitele puncte de vedere pentru a îmbogăţi acea matcă comună. O doză mai mare de conversaţie în viaţa citadină şi în cea eclezială ne-ar face un mare bine. În conversaţia în Duhul găsim o cale participativă orientată spre comuniune şi spre reînnoirea misiunii, care încurajează participarea tuturor şi primeşte în comuniune şi în unitate marea diversitate care suntem noi toţi.

Conversaţia în Duhul, discernământul şi sinodalitatea consistă, mai ales, în ascultare. Drumul sinodal întreprins de Biserică este un drum de ascultare în profunzime. Atitudinea pe care o sugeraţi, a unei "ascultări deschise şi vulnerabile", este fundamentală şi foarte necesară, de fapt permite Duhului să ne mişte şi să ne facă să ne schimbăm, să alegem şi să ne ducă la decizii concrete. Dacă fiecare rămâne încuiat în poziţii pe care le-a adoptat anterior, nu va exista adevărată conversaţie, nici adevărată ascultare a Duhului. Nu va găsi nimic ce să poată învăţa sau asimila de la ceilalţi şi îi va fi frică de orice decizie care implică schimbări. De fapt, numai atunci când ne ascultăm cu adevărat ieşim îmbogăţiţi şi aprofundăm comuniunea şi misiunea.

Mi s-a părut deosebit de esenţial capitolul despre dispoziţiile interioare. Aşa cum am spus în mai multe ocazii, intenţia noastră nu este să convocăm un parlament şi nici să facem un sondaj de opinie. Vrem să mergem împreună ca surori şi fraţi, ascultându-l pe Duhul Sfânt. El este adevăratul protagonist al Sinodului. Ascultarea Duhului cere o atitudine interioară determinată. Conversaţia în Duhul, discernământul şi sinodalitatea pot avea loc numai dacă încercăm să ne golim de noi înşine pentru a ne umple de Duh, dacă libertatea noastră dezleagă lanţurile materiale, ideologice şi afective, în aşa fel încât să permită Duhului să ne conducă pe noi cu eficacitate mai mare; dacă noi cultivăm înăuntrul nostru atitudini de umilinţă, ospitalitate şi primire, şi în acelaşi timp punem deoparte autosuficienţa şi autoreferenţialitatea. Numai astfel comuniunea noastră şi misiunea noastră se vor putea întări.

Dedicaţi ultimul capitol manierei concrete pentru a face conversaţia în Duhul. Explicaţi metoda sa, maniera de a o face, aspectele care cer o atenţie deosebită. Acest capitol nu trebuie citit ca şi cum ar fi apogeul cărţii. Fiecare metodă este un mijloc pentru un scop, nu este scopul. Şi Instrumentum laboris se referă la necesitatea de a adapta metoda la diferitele situaţii, ca să fie de ajutor adevărat. Importanţa capitolelor precedente constă, întocmai, în a permite să se pregătească şi să se aplice bine metodologia.

Instrumentum laboris sublinia necesitatea formării la conversaţia în Duhul. Mi se pare că această carte prezentată de voi furnizează materiale utile pentru această finalitate. Vă mulţumesc mult pentru angajarea voastră şi sunt sigur că va constitui un ajutor excelent în multe ambiente ecleziale.

Isus să vă binecuvânteze şi Fecioara să vă ocrotească şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

(După Vatican News, 29 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu