Papa Francisc: Discurs adresat comunităţii Seminarului din Burgos (Spania) (27 aprilie 2024)

Iubiţi fraţi episcopi,
Iubiţi preoţi şi seminarişti,

Mă bucur să vă pot primi astăzi aici, în casa lui Petru, şi îi mulţumesc mai ales lui Dumnezeu, pentru că văd în voi două lucruri. Primul, un mozaic de rase, culturi, vârste care s-au întâlnit pentru a răspunde împreună chemării lui Isus la Preoţia ministerială. Al doilea, faptul că vă formaţi într-un loc din lume care poate pentru mulţi era de neconceput; un ţinut bogat în istorie şi tradiţie, cu oameni puternici "datorită climei şi a obiceiurilor", dar pe care acum îl definiţi drept "Spania golită". Şi îmi vine în minte acel frumos poem El Cantar de mio Cid când vorbeşte despre Burgos: "Cid Ruy Díaz a intrat în Burgos cu şaizeci de drapele; au ieşit să-l vadă femei şi bărbaţi; bărbaţi şi femei burghezi care stau la balcoane". Asta îmi vine mereu când vorbesc despre Burgos. Şi am fost acolo, am fost în vizită în anul '70 la arhiepiscopul de atunci, care era rudă cu un unchi de-al meu. Aşa că îmi amintesc bine de Burgos.

Când reflectăm asupra motivului pentru care Dumnezeu ne-a adus în locul în care ne aflăm, este bine să ne amintim pasajul din Sfântul Luca în care Isus îi trimite pe discipolii săi "unde voia să meargă" (Lc 10,1). Este un bun criteriu de discernământ şi de examinare, întrucât îl putem transpune în realitatea noastră, cu câteva cuvinte simple: "Isus vrea ca eu să umplu cu Dumnezeu acest pământ gol", adică să-l fac prezent printre fraţii mei, ca să construiască o comunitate, să construiască o Biserică, un popor.

În primul rând, acest scop se realizează fiind un grup eterogen care ştie să primească şi să se îmbogăţească reciproc. Fără iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri, fără a merge "doi câte doi" - după cum continuă să spună evanghelistul - nu putem ajunge la Dumnezeu.

Apoi, manifestaţi o disponibilitate absolută faţă de Domnul, "implorându-l" să ne "trimită", chiar dacă părem puţini în faţa unei asemenea munci - secerişul - atât de mari. Şi acest lucru este foarte important. Şi apoi, atitudinea de abandonare şi încredere, ca golul să fie făcut în inima noastră numai pentru a-l primi pe Dumnezeu şi pe fratele nostru. Acesta ar fi al treilea lucru. A scăpa de siguranţele umane false.

A-l avea pe Dumnezeu în noi ne umple de pace, de o pace pe care o putem comunica, pe care o putem duce în toate satele şi oraşele, pe care o dorim pentru fiecare casă. În felul acesta se vor umple cu lumina sa câmpurile care acum par sterile, fertilizându-le cu speranţă. Fie ca Isus să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară să vă păzească.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu