Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Lleida: Postul Mare și sărbătorile pascale în comunitatea românilor catolici

Parcă mai ieri primeam cenușa ca semn al intenției noastre de convertire, în Miercurea Cenușii. Timp de 40 de zile l-am însoțit pe Isus pe drumul crucii, atât la nivel personal, cât și comunitar.

În fiecare duminică din Postul Mare am străbătut drumul până pe Golgota, de la cei mari, la cei mici, făcând experiența călătoriei în interiorul nostru, încercând să lăsăm loc harului pentru a ne transforma în persoane mai bune.

O experiență deosebită a fost și implicarea noastră la Via Crucis din decanatul de care aparținem, într-un sat numit Maials, făcând cunoscut modul nostru de a ne trăi credința.

Săptămâna Sfântă a fost marcată de participarea unui grup semnificativ la Procesiunea de Florii și din Joia Sfântă, un semn de integrare vizibilă a comunității noastre în viața și tradițiile locale. De data aceasta am însoțit-o pe Maica Domnului Îndurerată prin cântările noastre la liturghiile dedicate ei, fiindu-i alături în suferința sa. "Stabat Mater dolorosa iuxta crucem lacrimosa, dum pendebat Filius", iar noi, ca fii ai săi, i-am stat alături cu inima, pătrunși fiind de această tristețe.

Triduumul pascal a marcat comemorarea ultimelor momente din viața lui Isus, cu aceeași intensitate. Ne-am simțit ucenici ai lui, lăsându-ne spălați pe picioare de către el, ne-am simțit și Petru, ?i Iuda pentru momentele de lașitate și de trădare... Dar drumul nostru continuă, viața noastră este un pelerinaj al credinței și speranței noastre în Înviere.

Alături de Isus cel înviat viața noastră ia o altă dimensiune: Dumnezeu ne lasă un mesaj frumos, să primim bucuria, căci păcatele noastre au fost iertate, iar harul lui Isus înviat abundă. Drumul nostru la mormânt este un drum plin de teamă, de neliniște. Dar cu cât mai repede trecem la bucurie, cu atât mai repede se va schimba viața noastră. Crucea, spălarea picioarelor și toate celelalte gesturi trebuie să continue dincolo de Săptămâna Sfântă, căci acesta este drumul nostru spre mormânt: să-l descoperim pe Isus înviat în viața noastră.

Și drumul a continuat și în sâmbăta și duminica din Săptămâna luminată.

Sâmbătă am dus prin cântec vestea bucuriei învierii la cea de-a șaptea întâlnire a corurilor din zona noastră. O bucurie pentru cei prezenți și o surprindere generală, unii luând contact pentru prima dată cu cântecele noastre.

În Duminica Milostivirii am ajuns la un pelerinaj devenit tradiție pentru noi: Calea Crucii de la Balaguer, de data aceasta celebrând Calea Luminii, Calea Învierii.

Pelerinajul nostru a continuat apoi la Lourdes, căci știm că Mama noastră ne conduce la Fiul ei, Isus, nu la sine. Uniți cu celelalte comunități catolice române din Spania, am străbătut calea Sfintei Bernadeta, meditând arătările și viața ei. Pelerinajul Sfintei Bernadeta este o procesiune, ca să ne amintească faptul că viața fiecărui creștin, a Bisericii însăși este un pelerinaj, toți suntem pe cale. Sfânta Fecioară s-a arătat la grotă cu un rozariu în mână, indicând clar care este rugăciunea ei preferată. Sfântul Rozariu ne ajută să trăim viața de credință așa cum a trăit-o ea alături de Isus. Avem nevoie de cineva care să ne însoțească în credință, de Duhul Sfânt. El este acela care ne ajută să realizăm că a crede nu e un fapt banal, cum ne spunea Preasfințitul la predica din sanctuar, ci este un fapt extraordinar: Domnul ne iubește și vrea să ne mântuiască prin Isus.

Pelerinajul nostru cu Isus, spre casa Tatălui, continuă și va continua, dacă ne lăsăm conduși de Duhul Sfânt și călăuziți de Sfânta Fecioară. Ea să ne țină de mână mereu ca să mergem pe calea cea dreaptă a credinței.

Florentina Budău




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat