Lleida: Postul Mare şi sărbătorile pascale în comunitatea românilor catolici

Parcă mai ieri primeam cenuşa ca semn al intenţiei noastre de convertire, în Miercurea Cenuşii. Timp de 40 de zile l-am însoţit pe Isus pe drumul crucii, atât la nivel personal, cât şi comunitar.

În fiecare duminică din Postul Mare am străbătut drumul până pe Golgota, de la cei mari, la cei mici, făcând experienţa călătoriei în interiorul nostru, încercând să lăsăm loc harului pentru a ne transforma în persoane mai bune.

O experienţă deosebită a fost şi implicarea noastră la Via Crucis din decanatul de care aparţinem, într-un sat numit Maials, făcând cunoscut modul nostru de a ne trăi credinţa.

Săptămâna Sfântă a fost marcată de participarea unui grup semnificativ la Procesiunea de Florii şi din Joia Sfântă, un semn de integrare vizibilă a comunităţii noastre în viaţa şi tradiţiile locale. De data aceasta am însoţit-o pe Maica Domnului Îndurerată prin cântările noastre la liturghiile dedicate ei, fiindu-i alături în suferinţa sa. "Stabat Mater dolorosa iuxta crucem lacrimosa, dum pendebat Filius", iar noi, ca fii ai săi, i-am stat alături cu inima, pătrunşi fiind de această tristeţe.

Triduumul pascal a marcat comemorarea ultimelor momente din viaţa lui Isus, cu aceeaşi intensitate. Ne-am simţit ucenici ai lui, lăsându-ne spălaţi pe picioare de către el, ne-am simţit şi Petru, ?i Iuda pentru momentele de laşitate şi de trădare... Dar drumul nostru continuă, viaţa noastră este un pelerinaj al credinţei şi speranţei noastre în Înviere.

Alături de Isus cel înviat viaţa noastră ia o altă dimensiune: Dumnezeu ne lasă un mesaj frumos, să primim bucuria, căci păcatele noastre au fost iertate, iar harul lui Isus înviat abundă. Drumul nostru la mormânt este un drum plin de teamă, de nelinişte. Dar cu cât mai repede trecem la bucurie, cu atât mai repede se va schimba viaţa noastră. Crucea, spălarea picioarelor şi toate celelalte gesturi trebuie să continue dincolo de Săptămâna Sfântă, căci acesta este drumul nostru spre mormânt: să-l descoperim pe Isus înviat în viaţa noastră.

Şi drumul a continuat şi în sâmbăta şi duminica din Săptămâna luminată.

Sâmbătă am dus prin cântec vestea bucuriei învierii la cea de-a şaptea întâlnire a corurilor din zona noastră. O bucurie pentru cei prezenţi şi o surprindere generală, unii luând contact pentru prima dată cu cântecele noastre.

În Duminica Milostivirii am ajuns la un pelerinaj devenit tradiţie pentru noi: Calea Crucii de la Balaguer, de data aceasta celebrând Calea Luminii, Calea Învierii.

Pelerinajul nostru a continuat apoi la Lourdes, căci ştim că Mama noastră ne conduce la Fiul ei, Isus, nu la sine. Uniţi cu celelalte comunităţi catolice române din Spania, am străbătut calea Sfintei Bernadeta, meditând arătările şi viaţa ei. Pelerinajul Sfintei Bernadeta este o procesiune, ca să ne amintească faptul că viaţa fiecărui creştin, a Bisericii însăşi este un pelerinaj, toţi suntem pe cale. Sfânta Fecioară s-a arătat la grotă cu un rozariu în mână, indicând clar care este rugăciunea ei preferată. Sfântul Rozariu ne ajută să trăim viaţa de credinţă aşa cum a trăit-o ea alături de Isus. Avem nevoie de cineva care să ne însoţească în credinţă, de Duhul Sfânt. El este acela care ne ajută să realizăm că a crede nu e un fapt banal, cum ne spunea Preasfinţitul la predica din sanctuar, ci este un fapt extraordinar: Domnul ne iubeşte şi vrea să ne mântuiască prin Isus.

Pelerinajul nostru cu Isus, spre casa Tatălui, continuă şi va continua, dacă ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt şi călăuziţi de Sfânta Fecioară. Ea să ne ţină de mână mereu ca să mergem pe calea cea dreaptă a credinţei.

Florentina Budău