Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Network Alarabiya
Dragi prieteni,
Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vă adresa un cuvânt chiar la sfârșitul Ramadan-ului. O coincidență fericită este anul acesta, cu luna sacră islamică ce se încheie la puține zile după celebrarea Paștelui, sărbătoarea cea mai importantă pentru creștini.
Dar această dată fericită, care face să se ridice ochii spre cer și să fie adorat Domnul "milostiv și atotputernic" (Nostra aetate, 3), contrastează puternic cu tristețea datorită sângelui care curge în țările binecuvântate din Orientul Mijlociu.
Fraților și surorilor, părintele nostru Abraham a ridicat ochii spre cer pentru a privi stelele: lumina vieții, care ne învăluie și ne îmbrățișează de sus, ne cere să depășim noaptea urii, pentru că, după voința Creatorului, aștrii să lumineze pământul și nu pământul să ardă, devastat de flăcările armelor care înflăcărează cerul.
Dumnezeu este pace și vrea pacea. Cine crede în el nu poate decât să respingă războiul, care nu rezolvă, ci mărește conflictele. Războiul, nu încetez să repet, este întotdeauna numai o înfrângere: este o viață fără destinație; nu deschide perspective, ci stinge speranța.
Sunt neliniștit din cauza conflictului din Palestina și Israel: să înceteze imediat focul în Fâșia Gaza, unde este în desfășurare o catastrofă umanitară; să poată ajunge ajutoarele la populațiile palestiniene care suferă foarte mult; să se elibereze ostaticii răpiți în octombrie! Și mă gândesc la martirizata Siria, la Liban, la tot Orientul Mijlociu: să nu lăsăm să izbucnească flăcările supărării, stârnite de vânturile funeste ale cursei înarmărilor! Să nu lăsăm ca războiul să se lărgească! Să oprim inerția răului!
Am în minte familiile, tinerii, muncitorii, bătrânii, copiii: sunt sigur că în inima lor, în inima oamenilor obișnuiți, există o mare dorință de pace. Și că, în fața răspândirii violenței, în timp ce lacrimile coboară din ochi, un cuvânt iese din gura lor: "îndeajuns". Îndeajuns! - repet și eu - celui care are responsabilitatea gravă de a guverna națiunile: îndeajuns, opriți-vă! Vă rog, faceți să înceteze zgomotul armelor și gândiți-vă la copii, la toți copiii, ca la înșiși copiii voștri. Să privim toți la viitor cu ochii copiilor. Ei nu se întreabă cine este dușmanul de distrus, ci cine sunt prietenii cu care să se joace; ei au nevoie de case, parcuri și școli, nu de morminte și gropi!
Prieteni, eu cred că deșerturile pot înflori: ca și în natură, tot așa în inimile persoanelor și în viețile popoarelor. Dar din deșerturile urii vor răsări vlăstare de speranță numai dacă vom ști să creștem împreună, unul alături de celălalt; dacă vom ști să respectăm crezul celorlalți; dacă vom ști să recunoaștem dreptul de a exista al fiecărui popor și dreptul fiecărui popor de a avea un stat; dacă vom ști să trăim în pace fără a demoniza pe nimeni. Eu cred și sper în asta și împreună cu mine creștinii care, printre nu puține dificultăți, trăiesc în Orientul Mijlociu: îi îmbrățișez și îi încurajez, cerând să aibă mereu și pretutindeni dreptul și posibilitatea de a mărturisi liber credința lor, care vorbește despre pace și fraternitate.
Vă mulțumesc pentru atenția voastră. Vă salut cu afect, asigurându-vă că port în inimă Orientul Mijlociu. Urez fiecăruia dintre voi tot binele și binecuvântarea Celui Preaînalt. Shukran! [mulțumesc!]
Din Vatican, 12 aprilie 2024
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu