© Vatican Media

Mărturia de credinţă a micului Giovannimaria Rainaldi

O viaţă atinsă de Iubire

de Simone Caleffi

Gio este un copil de cunoscut. Născut la 31 martie 2006, la Roma, i-a fost diagnosticat un ganglioneuroblastoma, cu puţine speranţe de supravieţuire. Astfel, devine necesară o intervenţie chirurgicală la New York, la 19 decembrie 2007. După evenimente alterne, înconjurat de iubirea familiei sale, la 30 mai 2013, Gio este primit în braţele lui Dumnezeu Tatăl în bucuria veşnică a paradisului.

Părintele Giovanni Biallo, din clerul de Roma, unul dintre preoţii cei mai iubiţi de Gio, vorbeşte astfel despre el: "Există atâta mister în istoria lui Giovannimaria. Poate un copil mic să devină conştient de sensul durerii şi al morţii? Poate un copil suferind să trăiască crucea sa cu o atare adeziune la Isus Răstignit încât să-l simtă viu şi prezent în propria viaţă? De asemenea, poate o creatură de puţini ani să devină un ghid pentru cei din familia sa şi pentru persoanele care l-au întâlnit?".

Desigur, aceste întrebări îl interoghează pe oricine cunoaşte istoria extraordinară a acestui copil, care - totuşi - a trăit "o viaţă marcată de aspectul obişnuit al durerii umane, care ne interpelează şi ne zdruncină, în special dacă atinge o viaţă nevinovată, un copil plin de vitalitate şi de bucurie", precizează părintele Giovanni, care relansează reflecţia cu alte întrebări: "Ce a voit Domnul să ne spună prin intermediul lui? Ce vrea să ne dăruiască, făcându-ne cunoscut parcursul pe care l-a făcut acest copil?".

Pentru a putea da un răspuns măcar indirect la aceste întrebări, părintele Biallo porneşte de departe. "Am avut mereu mare stimă faţă de Biserica Catolică din Statele Unite. Am constatat cum reuşeşte să pună împreună tradiţia cea mai autentică a credinţei noastre cu modernitatea tot mai răspândită". Vizitarea Statelor Unite, şi îndeosebi New York, i-a permis preotului să frecventeze diferite parohii din big apple în timpul vacanţelor de vară şi facă experienţă pastorală. "Desigur, în acel oraş nu m-aş fi gândit vreodată să intru în istoria singulară a lui Giovannimaria Rainaldi şi a mamei sale Cinzia. O istoria care m-a implicat în profunzime, atât din punct de vedere uman cât şi spiritual".

Biallo este conştient că a avut posibilitatea de a-şi da seama direct numai de o mică parte din experienţa pe care Giovannimaria a avut-o cu Isus, cu Fecioara Maria şi cu sfinţii, pe care i-a recunoscut însoţitori de drum spre întâlnirea deplină cu iubirea lui Dumnezeu. "Dar un lucru reiese clar în viaţa sa scurtă, dar foarte intensă. Existenţa sa are lumina unui pelerinaj, condus de providenţă, în care cei din familie, prietenii, persoanele întâlnite întâmplător, bolnavii, personalul sanitar, preoţii, surorile, toţi au fost implicaţi în descoperirea sau redescoperirea că suferinţa trăită cu Cristos, în rugăciune, mântuieşte, transformă, ne duce la inima unei vieţi care merită să fie trăită dacă este atinsă de Iubire. Toţi petrecem existenţa noastră încercând să alungăm fragilitatea, durerea. Un copil de puţini ani a venit să ne amintească faptul că este frumoasă crucea, aşa cum a repetat Giovannimaria mamei sale". Şi continuă: "Îl simt viu şi prezent în rugăciunea mea şi mă descopăr că încredinţez mijlocirii sale, în afară de viaţa mea, atâtea situaţii şi persoane, cu nevoile şi dificultăţile lor. Am simţit atenţia sa, interesul său, prietenia sa faţă de mine preot, cu acelaşi respect pe care îl demonstra mereu faţă de Euharistie".

Punte între Roma şi New York, prin locurile în care a trăit, nu este straniu că al doilea preot care dă mărturie despre micul Gio este părintele Enrique Salvo, rector al catedralei "Sfântul Patriciu" din Manhattan. "Giovannimaria a fost un copil ca oricare altul: râdea, se înfuria, se juca, plângea şi se distra în modurile sale simpatice. Dar nicio persoană de rugăciune care l-a întâlnit şi a văzut credinţa sa, curajul său şi bucuria sa în mijlocul suferinţei sale intense, nu putea nega că Isus trăia şi se iradia puternic din sufletul său. În timp ce micul său trup murea, Lumina lui Cristos strălucea din sufletul său prin ochii săi şi zâmbetul său, aşa cum soarele străbate vitraliile magnifice ale unei catedrale. În conversaţiile unui copil, cuvintele sale de înţelepciune şi de iubire impresionau chiar şi inimile cele mai împietrite. Nimeni nu putea să stea aproape de el fără să fie încurajat, inspirat, iubit, şi fără a se întreba cu uimire: «De ce nu l-am invitat pe Isus în suferinţa mea şi în întunericul meu aşa cum a făcut acest copil?»".

Şi în cuvintele acestui al doilea martor impresionează caracterul extraordinar obişnuit a lui Gio. Gândindu-mă la el, nu poate decât să vină în minte Evanghelia: "Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult" (In 12,24). "Giovannimaria - continuă părintele Salvo - a murit în solemnitatea Corpus Domini. În această sărbătoare celebrăm umilinţa lui Isus care devine cu adevărat prezent într-o bucată de pâine prin mâinile preoţilor săi, pentru a aduce rod după aceea în sufletele noastre. Niciunul dintre cei care îl cunoşteau şi îl iubeau pe Gio nu a rămas uimit de acest plan divin. Isus a devenit prezent în Giovannimaria, şi nu numai în viaţa sa ci şi în moartea sa; Isus a adus mult rod în noi prin intermediul lui Gio. Acum - conclude el - mulţumim acestui copil şi ne bucurăm cu el pentru că a slujit! A completat misiunea sa de a fi o punte între cer şi pământ în viaţa sa de aici, şi mai mult încă acum când trăieşte în Împărăţia Tatălui şi, prin rugăciunile sale, procură haruri pentru noi din paradis".

(După L'Osservatore Romano, 4 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu