© Vatican Media

Papii şi Triduum-ul pascal, timpul "iubirii extreme" a lui Isus

de Amedeo Lomonaco

Misterul Pătimirii, Morţii şi Învierii Domnului este nucleul Săptămânii Sfinte. Triduum-ul Pascal începe cu Liturghia in Coena Domini, celebrare care evocă instituirea Euharistiei, în seara de Joia Sfântă. Este comemorat Isus care binecuvântează şi frânge pâinea şi o împarte apostolilor spunând: "Acesta este trupul meu". Aceeaşi scenă se repetă cu potirul: "Acesta este sângele meu", spune Fiul lui Dumnezeu care, după aceea, le adresează discipolilor aceste cuvinte: "Faceţi aceasta în amintirea mea".

Isus ne-a iubit până la sfârşit

Ultima Cină, subliniază Papa Ioan Paul al II-lea în timpul Sfintei Liturghii din Cina Domnului la 12 aprilie 1979, este "mărturia acelei iubiri cu care Cristos, Mielul lui Dumnezeu, ne-a iubit până la sfârşit".

Ce înseamnă: "I-a iubit până la sfârşit"? Înseamnă: până la acea împlinire care trebuia să se adeverească în Vinerea Sfântă. În acea zi trebuia să se manifeste cât de mult a iubit Dumnezeu lumea şi cum, în acea iubire, a ajuns la limita extremă a dăruirii, adică la punctul de "a-l da pe Fiul său unicul născut" (In 6,16). În acea zi Cristos a demonstrat că nu există "iubire mai mare decât aceasta: a-şi da viaţa pentru propriii prieteni".

Cristos ne spală cu al său cuvânt

În timpul liturgiei de la Liturghia "In Coena Domini" este evocat gestul spălării. În seara de Joia Sfântă, în ziua dinainte de a fi răstignit, Isus spală picioarele discipolilor. Cristos "mereu din nou ne spală cu al său cuvânt", aminteşte Papa Benedict al XVI-lea în timpul celebrării din Cina Domnului la 20 martie 2008:

La asta ne invită evanghelia spălării picioarelor: să ne lăsăm mereu din nou spălaţi de această apă curată, să ne lăsăm făcuţi capabili de comuniunea de iubire cu Dumnezeu şi cu fraţii. Dar din coasta lui Isus, după lovitura de suliţă a soldatului, a ieşit nu numai apă, ci şi sânge (In 19,34; cf. 1In 5,6.8). Isus nu doar ne-a vorbit, nu ne-a lăsat numai cuvinte. El se dăruieşte pe sine însuşi. Ne spală cu puterea sacră a sângelui său, şi anume cu dăruirea sa "până la sfârşit", până la Cruce. Cuvântul său este mai mult decât o simplă vorbire; este trup şi sânge "pentru viaţa lumii" (In 6,51).

Isus mântuieşte toată omenirea

Vinerea Sfântă este ziua Crucii, a tăcerii şi a adoraţiei. Este momentul Pătimirii, al iubirii lui Dumnezeu care se apropie de fiecare om rebutat de indiferenţă şi de ură. De pe Coama Palatină, la 3 aprilie 2015, Papa Francisc subliniază că în Isus vândut, trădat şi răstignit "vedem trădările noastre zilnice şi infidelităţile noastre obişnuite". Crucea, adaugă Francisc, este "calea spre Înviere", iar Vinerea Sfântă este "drumul spre Paştele luminii".

Pe faţa ta pălmuită, scuipată şi desfigurată, noi vedem toată brutalitatea păcatelor noastre. În cruzimea pătimirii tale, noi vedem cruzimea inimii noastre şi a acţiunilor noastre. În faptul de a te simţi "părăsit", noi îi vedem pe toţi cei părăsiţi de cei din familie, de societate, de atenţie şi de solidaritate. În trupul tău descărnat, sfâşiat şi chinuit, noi vedem trupurile fraţilor noştri abandonaţi de-a lungul străzilor, desfiguraţi de neglijenţa noastră şi de indiferenţa noastră. În setea ta, Doamne, noi vedem setea Tatălui tău milostiv care în tine a voit să îmbrăţişeze, să ierte şi să mântuiască toată omenirea. În tine, iubire divină, vedem şi astăzi pe fraţii noştri persecutaţi, decapitaţi şi răstigniţi pentru credinţa lor în tine, sub ochii noştri sau adesea cu tăcerea noastră complice.

Crucea este revelarea iubirii

Vinerea Sfântă este şi ziua lui Via Crucis la Colosseum. La 12 aprilie 1974, Papa Paul al VI-lea aminteşte semnificaţia pătimirii: Isus este nevinovat, dar "a luat asupra sa suma incalculabilă a păcatelor lumii, a păcatelor noastre". "Crucea este revelarea iubirii."

Prima lecţie care ne vine de la Via Crucis este o chemare ingrată şi violentă la cunoaştere, la reverenţă, la simpatie faţă de durerea îndrăgostită a lui Cristos şi a oamenilor fraţi, asociaţi lui şi reprezentaţi de el în soarta întunecată a durerii. În schimb, al doilea moment este cel al compătimirii, al simpatiei. Dacă într-adevăr am urmărit cu oarecare analiză atentă drama pătimirii lui Isus Cristos, nu ne-a putut scăpa faptul stăpânirii depline de sine. Ba chiar al blândeţii sale, al calmului său suveran. La ameninţarea trădării perfide, a acuzelor, a injuriilor şi a ofenselor, cuvântul său este extrem de măsurat, nu reacţionează, tace. Tăcerea lui Isus este gravă, misterioasă. Cuvintele rare care ies de pe buzele sale sunt eliberate într-o atmosferă superioară.

Lumina Paştelui

Sâmbăta Sfântă este ziua rătăcirii discipolilor, tulburaţi din cauza morţii Învăţătorului lor. Isus este în mormânt, dar, în această zi a plânsului, inima Mariei este plină de credinţă. Mama lui Isus veghează în aşteptare, şi în întunericul Sâmbetei Sfinte intră năvalnic lumina Veghii pascale. Domnul a înviat cu adevărat! "De aici - afirmă Papa Ioan al XXIII-lea în mesajul-radio Urbi et Orbi din 21 aprilie 1962 - ia inspiraţie nu numai apostolatul misionar, ci apărarea curajoasă a principiilor pe care se ridică tot edificiul demnităţii umane, al civilizaţiei creştine."

Prin Învierea lui Cristos s-a răspândit evanghelia în lume susţinând izbirea forţelor răului, depăşind dificultăţi de tot felul. Răul, care îşi are capul său în princeps huius mundi, şi obstacolele pe care slăbiciunea umană le exasperează, pe care compromisurile îl înmulţesc, au reuşit să frângă de-a lungul secolelor rezistenţa fizică a nenumăratelor creaturi fragile menite sacrificiului. Dar atât este. Evanghelia a putut să pătrundă ca sămânţă rodnică în sufletul popoarelor. Dominus regnavit! Petru, viu în succesorii săi, continuă să aducă lumii marea veste a Învierii.

Isus este în mijlocul nostru

Paştele este culmea Triduum-ului pascal care se termină cu vesperele din Duminica Învierii. În această zi după sâmbătă răsună vestea plină de bucurie. La 10 aprilie 1955, duminica de Paşte, Papa Pius al XII-lea deschide mesajul său Urbi et Orbi cu vestea dată de înger în zorii Învierii: "Surrexit, a înviat". Cristos, afirmă Papa Pacelli, "trăieşte în mijlocul nostru":

Cristos este mijlocul nostru! Străluceşte de lumină irezistibilă realitatea vieţii active a lui Isus în Biserică. Voi înşivă sunteţi martori. Această Biserică, ce nu poate să fie rod al planurilor umane - ce este dimpotrivă renegare a instinctelor dezordonate şi pentru aceasta este urâtă de lume (cf. In 15,18-19) - rezistă, pentru că există în ea Cel care îi reînnoieşte prospeţimea vieţii şi a tinereţii. Este Dumnezeul făcut om şi înviat, comunicând celui care crede în el adevărul său, harul său, pacea sa.

(După Vatican News, 28 martie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu