© Vatican Media

În ajunul Triduum-ului

Trădarea lui Iuda

de Francesco Patton

La încheierea itinerarului de Postul Mare şi înainte de a începe Triduum-ul sfânt, evanghelia relatează trădarea lui Iuda. Este o pagină foarte intensă şi trebuie citită în contextul relatării pătimirii în Evanghelia după Sfântul Matei. Totul începe cu anunţul din partea lui Isus a propriei răstigniri şi relatarea complotului sinedriului, în frunte cu Caiafa, pentru a-l aresta. Contextul în care se petrece acest lucru este pascal şi merge de la ungerea din Betania şi protestul lui Iuda pentru risipa de bani până la îngroparea grăbită a Răstignitului, al cărui mormânt este pus sub pază. Cuprinde cina pe care Isus doreşte s-o celebreze cu discipolii săi şi în cadrul căreia se încredinţează la rândul său în pâine şi în vin. În timpul cinei are loc şi prezicerea trădării lui Iuda şi cea a renegării lui Petru. Apoi va continua în Ghetsemani, cu rugăciunea lui Isus şi arestarea sa la semnul sărutului lui Iuda, până la condamnarea la moarte a lui Isus din partea lui Pilat cu executarea sentinţei şi îngroparea cadavrului. Între sărutul din Ghetsemani şi procesul din faţa lui Pilat, Matei relatează şi căinţa lui Iuda, restituirea celor treizeci de arginţi (dinari) şi sinuciderea sa prin spânzurare.

Este o pagină dramatică. În ea Isus rosteşte cuvintele cele mai dure care se găsesc în Evanghelii: "Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s ar fi născut!" (Mt 26,23-24). Sunt cuvinte care ne amintesc până unde poate să ajungă libertatea noastră umană: putem alege să-l predăm pe Isus, adică să-l trădăm; putem alege să ne încredinţăm lui Isus, adică să-l punem pe primul loc în viaţa noastră; putem să-l primim pe el care se încredinţează, adică se dăruieşte nouă şi pentru noi, sau să-l refuzăm; putem, la rândul nostru, să-l încredinţăm altora, adică să-l dăruim ca să însufleţească şi existenţa lor, sau să încercăm să-l reţinem şi să-l consumăm în mod egoist întrerupând fluxul iubirii care se dăruieşte şi încearcă să se răspândească; putem să folosim limbajul iubirii în mod autentic sau să ajungem să transformăm limbajul iubirii în semnul trădării.

Aşa cum a amintit Sfântul Ioan Paul al II-lea reflectând tocmai asupra trădării lui Iuda şi asupra cuvintelor lui Isus, "declaraţia nu poate să fie înţeleasă cu siguranţă în sensul osândirii veşnice" (A trece pragul speranţei, 194/236). Însă Papa Wojtyła subliniază că duritatea cuvintelor lui Isus oglindeşte posibilitatea extremă care este dată libertăţii noastre, care este aceea de a alege răul care duce nu numai la refuzarea lui Isus, ci şi la autodistrugerea noastră. Oricum, această eventualitate tragică este o provocare pentru conştiinţa noastră morală, care este făcută pentru a alege binele.

Fie ca Domnul Isus să-l însoţească pe fiecare dintre noi să-l primească pe el care se încredinţează, adică se dăruieşte nouă şi pentru noi ca binele infinit al vieţii noastre. Fie ca Domnul Isus să-l facă pe fiecare dintre noi incapabil să stabilească un preţ pentru a cumpăra sau a vinde sau a exploata sau a elimina oricare persoană umană. Fie ca Domnul Isus să-l facă pe fiecare dintre noi capabil să se încredinţeze, adică să se dăruiască, pe sine însuşi din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi.

(După L'Osservatore Romano, 27 martie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu