foto SIR/Marco Calvarese

Al XII-lea Forum Internaţional al Academiei Pontificale de Teologie

Mons. Lorizio: "Teologia ajută credinţa, dar a crede nu este pur şi simplu o alegere"

de Amerigo Vecchiarelli

"Teologia ajută credinţa să dezvolte dimensiunea sa de cunoaştere şi de raţionalitate. De fapt, a crede nu poate fi considerat pur şi simplu rod al emotivităţii sau al alegerii individului, ci, tocmai pentru că implică toată persoana, posedă o dimensiune raţională profundă şi constitutivă. În afară de asta, misiunea, dacă este privată de suportul teologic riscă să degenereze în prozelitism." Mons. Giuseppe Lorizio, profesor de teologie fundamentală la Lateran (Pontificia Università Lateranense - PUL), rezumă pentru Agenţia SIR al XII-lea Forum Internaţional al Academiei Pontificale de Teologie (PATh) al cărei membru ordinar a fost numit recent. Două zile de confruntare despre tema "Ce raţionalitate pentru credincioşii din secolul al XXI-lea?", la care au participat academicieni, teologi şi personalităţi din lumea ştiinţelor şi a culturii.

Părinte profesor, cum conjugaţi astăzi raţionalitatea şi vestirea evangheliei pentru a ajunge în fiecare domeniu al vieţii umane şi sociale a bărbaţilor şi a femeilor din timpul nostru?

Încă de la începuturile creştinismului s-a simţit necesitatea de a prezenta caracterul raţional al revelaţiei şi al credinţei care a fost generată de ea. Marele apologet Iustin martirul, în acest context, afirma că "pentru noi [creştinii] raţionalitatea în întregimea sa s-a manifestat în Cristos". Dacă revelaţia creştină conţine raţionalitatea în întregimea sa, totuşi în afară de ea pot fi găsite fragmente de raţionalitate, care adesea asumă forma de adevărate bucăţi, dar care oricum fac trimitere la Logos. Prin urmare, logica internă a oricărui sistem şi formă de gândire este direct proporţională cu raportul său cu Logosul. Totuşi, nu este vorba de o raţionalitate sau logică abstractă şi impersonală, ci, deoarece ea se manifestă în Cuvântul întrupat, de o gândire concretă şi trăită.

Credinţa creştină trăieşte în condiţiile istorico-culturale din fiecare timp. În ce mod, astăzi, teologia trebuie să acţioneze aşa încât creştinii să fie gata să "dea cont" de o speranţă care nu moare?

Teologia ajută credinţă să dezvolte dimensiunea sa de cunoaştere şi de raţionalitate datorită faptului că actul de a crede nu poate să fie considerat pur şi simplu rod al emotivităţii sau al alegerii individului, ci, tocmai pentru că implică întreaga persoană, posedă o dimensiune raţională profundă şi constitutivă. Este opinie pe atât de răspândită pe cât de falsă că credinţa este oarbă, ca bătrânica dintr-o vestită poezie a lui Trilussa, şi care în asta este comparabilă cu iubirea, dar nici credinţa, nici iubirea, pentru că sunt acte umane în mod constitutiv, nu poate să facă abstracţie de ştiinţă. Teologul însoţeşte propria credinţă şi pe cea a credincioşilor şi a Bisericii cu reflecţii care, deşi nu uită de aspectul misteric al lui Dumnezeu şi al realităţii umane însăşi, arată credibilitatea lor cu parcursuri şi argumentări. Sfântul Toma, maestru al nostru al tuturor, a cărui aniversare a 750 de ani de la moarte o amintim, vorbea despre căi care conduc mintea la afirmare şi ajută la perceperea existenţei lui Dumnezeu.

Teologia şi misiunea: cât de mult prima poate s-o susţină şi s-o conducă pe cealaltă şi viceversa?

Misiunea lipsită de suportul gândirii teologice riscă să degenereze în prozelitism, de care Papa Francisc ne pune în gardă încontinuu, şi de a genera atitudini fundamentaliste, de care cel care crede în Dumnezeul lui Isus Cristos trebuie să se ferească mereu, tocmai pentru a îndepărta orice formă de violenţă, chiar verbală, în vestirea cuvântului de mântuire pe care evanghelia ne-o dăruieşte.

Două zile de confruntare la LUMSA (Libera Università Maria Ss. Assunta din Roma) şi la Lateran cu academicieni, teologi, personalităţi din lumea ştiinţelor şi a culturii reuniţi la Roma pentru al XII-lea Forum Internaţional al Academiei Pontificale de Teologie (PATh - Pontificia Accademia di Teologia). Ce a reieşit din întâlnire?

Academia Pontificală de Teologie a voit foarte potrivit să realizeze o întâlnire-forum pornind de la întrebarea: Ce raţionalitate pentru credincioşii din secolul al XXI-lea?, punând în confruntare specialişti din diferite discipline, de la teologie la economie, de la fizica cuantică la sociologie, având convingerea că un credincios nu poate ignora prezenţa, în cultura, fie academică fie răspândită, din timpul nostru, a unui soi de "politeism" al formelor de raţionalitate sau de polimorfism al raţiunii, care rezultă din fragmentarea ştiinţei (conferinţa sociologei Cecilia Costa). Intelectualul (occidental) se află mai degrabă în faţa unei pluralităţi a raţionalităţilor, presupusă de diferitele domenii ale ştiinţei decât în faţa unei raţiuni reprezentată (şi ca atare atotcuprinzătoare şi totalizante): astfel, avem (numai pentru a da câteva exemple) o raţionalitate ştiinţifică, o raţionalitate tehnică, o raţionalitate matematică, o raţionalitate informatică, o raţionalitate filozofică, o raţionalitate teologică etc. Posibilitatea de a depăşi fragmentarea, printr-un dialog interdisciplinar rodnic, trece prin recunoaşterea reciprocă a diferitelor forme de raţionalitate şi de interacţiunea lor. Prezenţa împreună a abordărilor disciplinare pe atât de diferite pe cât de distante şi participarea activă la forum a unui fizician, care se declară necredincios, dar de nivel foarte înalt, cum este profesorul Antonio Emeritato, a permis să se realizeze şi să se actualizeze ceea ce s-a cerut de Papa Francisc în motu proprio Ad theologiam promovendam, precum şi la auspiciul interdisciplinarităţii şi al transdisciplinarităţii conţinut în Veritatis gaudium.

O ultimă chestiune: Confruntarea cu Inteligenţa artificială! Ce poate şi ce trebuie să spună teologia privind la această realitate care ocupă cu rapiditate spaţii de viaţă tot mai mari?

În cadrul forumului, lecţia magistrală a prietenului Paolo Benanti a evidenţiat clar tema urgenţei a ceea ce se continuă, în mod impropriu după părerea mea, să se numească "inteligenţă artificială". De fapt, este vorba mai degrabă de o "memorie", care excede mult pe cea a unei singure persoane şi a unei "raţiuni care calculează", care reuşeşte să încredinţeze în timpuri foarte rapide rezultate care ar cere atâtea energii şi atâta amar de timp din partea unuia singur. În orice caz, aşa cum Benanti repetă mereu, avem nevoie de un orizont etic în care să altoim raportul nostru cu acest moment important al progresului tehnico-ştiinţific, care dacă pe de o parte alimentează temeri motivate, pe de altă parte exprimă capacitatea omului de a se realiza ca imagine a lui Dumnezeu creator, izvor al inteligenţei şi al libertăţii sale. În acest sens, şi din partea teologică - mă refer de exemplu la conferinţa importantă a lui Giuseppe Tanzella Nitti - s-a evidenţiat cum, fiind credincioşi, nu suntem duşmani ai progresului şi nici Biserica nu este aşa - după cum arată de exemplu numirile actuale de iluştri oameni de ştiinţă din discipline diferite la Academia Pontificală de Ştiinţe -, mai degrabă suntem chemaţi să veghem asupra modalităţilor în care se exprimă, tocmai pentru a evita să ajungă să deterioreze sau să elimine umanul şi particularitatea sa.

(După Agenţia SIR, 9 martie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu