Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

(Foto ANSA/SIR)
Avortul în Constituție. Mons. Hérouard: "Viața nu este o problemă, trebuie să ajutăm pentru ca ea să fie primită și însoțită"

de M. Chiara Biagioni

"Se pierde sensul valorii vieții. Și se pierde când pentru anumite situații și pentru unele persoane, devine o problemă. Dar viața nu este o problemă. Moartea și negarea vieții sunt cele care creează o problemă. Așadar, trebuie să ajutăm viața să crească, să fie primită și însoțită". Vorbește Mons. Antoine Hérouard, arhiepiscop de Dijon și vicepreședinte al COMECE. Agenția SIR l-a contactat în ziua în care Franța cu votul Parlamentului se pregătește să devină prima țară din lume care include explicit în Constituția sa întreruperea voluntară a sarcinii (avortul). Modificarea constituțională prevede inserarea unui nou aliniat în articolul 34 din Constituție, formulat astfel: "Legea determină condițiile în care se exercită libertatea femeii, care îi este garantată, de a recurge la întreruperea voluntară a sarcinii". În zilele trecute într-o notă, episcopii francezi reafirmau convingerea lor conform căreia avortul "rămâne un atentat la viață încă de la început" și "nu poate fi văzut exclusiv în perspectiva drepturilor femeilor".

Excelență, pentru ce episcopii spun nu?

Pentru că suntem în favoarea vieții. Problema nu este atât legea despre avort în ea însăși cât mai ales faptul că nu sunt tratate problemele de fond. Când la început legea prezentată de Simone Veil în '74 a fost votată, se afirma că legea era gândită pentru a pune capăt unei situații de mare pericol. Și în schimb vedem că numărul avorturilor crește și astăzi a ajuns la cifra cea mai mare din totdeauna. În Franța suntem la 235.000 de avorturi pe an. Este vorba de o cifră enormă.

Ce înțelegeți prin "probleme de fond"?

Nimeni, niciun partid, nu repune în cauză astăzi libertatea de a alege. Nu există un pericol cu privire la acest punct. Este vorba mai degrabă de a vedea pentru ce atâtea femei au recurs și recurg la avort. Acesta constituie un act grav care are consecințe, și psihologice, profunde asupra atâtor femei.

Cu decizia Parlamentului astăzi, avortul intră într-o Cartă constituțională. Este o decizie istorică pentru Franța. Pe voi ce nu vă convinge?

Faptul de a pune această libertate în Constituție, întrucât Constituția este mai degrabă cadrul juridic de funcționare a statului, a democrației. Nu este vorba de a pune toate legile în Constituție. Și pentru aceasta episcopii nu sunt favorabili.

Voi, episcopii, ați afirmat că avortul "nu poate fi văzut exclusiv în perspectiva drepturilor femeilor".

Da. Noi am spus că problema nu poate să fie dezbătută pornind numai de la dreptul femeilor, care este un lucru desigur foarte important, ci există și o viață care începe și despre care nu se vorbește.

Dumneavoastră sunteți episcopul francez delegat la COMECE. După părerea dumneavoastră, ce mesaj lansează Franța Europei cu această decizie?

Această inițiativă se inserează la nivel european în dorința de a introduce în Carta Drepturilor Fundamentale a Europei această libertate cu privire la avort. Dar vedem că printre țările din Uniunea Europeană situația este foarte diferită. Știm, de exemplu, că în Malta avortul este chiar interzis. Nu este nici o problemă de drept european în sine, deoarece chestiunile care trimit la problemele etice și familiale depind numai de legislațiile naționale. Însă există acest efort din partea guvernului francez și al președintelui Macron de a face zboruri înainte ca un semnal și la nivel internațional.

Voi ca episcopi vorbiți în Europa unei societăți tot mai laiciste și descreștinate. Și adesea cuvintele voastre sunt judecate drept conservatoare și tradiționaliste. Cum răspundeți la aceste observații?

Nu este vorba de a judeca femeile care cer un avort, deoarece știm că adesea în spate există situații dificile și diferite. Ceea ce vrem să spunem este că avortul nu poate fi un mijloc pur și simplu de contracepție. Avortul rămâne mereu un act grav care are consecințe în viața femeii. Și vedem asta des în femeile care au avut o întrerupere voluntară a sarcinii chiar și în urmă cu 20 sau 30 de ani și care apoi se adresează unui preot pentru a spune că pentru ele acea experiență a rămas ca o rană profundă. Așadar, ceea ce vrem să spunem este că nu se poate trata această dimensiune a avortului numai ca un drept. Este un lucru intim care interesează femeia, precum și bărbatul.

Ce vă preocupă mai mult ca Biserică în Europa în fața proiectelor politice care se referă la sferele mai intime ale vieții umane?

Ceea ce vedem astăzi în societățile europene este această cerere aproape infinită de drepturi individuale menite să garanteze ceea ce vreau să fac, când vreau să fac și cum vreau să fac, însă fără a lua în considerare o dimensiune socială și colectivă a acțiunii mele și consecințele sale asupra celorlalți. Dacă revendicăm, de exemplu, posibilitatea de a omorî pe cineva cu eutanasia, ce consecințe are această alegere asupra persoanelor mai fragile care se simt rău? Ce pot gândi? Că viața lor nu mai valorează nimic și chiar sunt o povară? Așadar, este vorba de a înțelege dacă atenția față de persoanele mai slabe și lipsite de apărare, fie ele la începutul sau la sfârșitul vieții, mai are o parte în înțelegerea noastră a vieții umane.

Vă simțiți ca episcopi astăzi un pic mai singuri și izolați?

În concret nu se va schimba aproape nimic. Ceea ce stă mai mult la inima noastră este să vedem ce face societatea concret pentru a ajuta femeile să nu se afle în această situație dificilă și să vedem până la ce punct se permite avortul. La început în Franța erau 10 săptămâni, apoi am trecut la 12 și acum la 14 și între timp numărul medicilor dispuși să-l facă nu crește, pentru că ei văd că devine un lucru tot mai dificil și complicat și la nivel tehnic. Toate acestea le creează și o problemă gravă de înțelegere a misiunii lor care este o misiune pentru ajutorarea persoanelor, nu pentru a distruge viața.

(După agenția SIR, 4 martie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat