Traian: Întâlnire cu persoanele văduve... "fără păcăleală"
Sâmbătă, 24 februarie 2024, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) a avut loc întâlnirea "de iarnă" cu persoanele văduve. Au fost prezente persoane văduve din mai multe parohii ale diecezei. Tema întâlnirii a fost: "Ați auzit că s‑a spus... dar eu vă spun" (Mt 5, 21.22).
Totul a început printr-un anunț. Părintele paroh a anunțat în biserică despre această întâlnire și, pentru că sunt multe astfel de persoane în parohia noastră, ne-am mobilizat și am decis să participăm. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut câte astfel de persoane împărtășesc alături de noi aceeași stare, a văduviei.
Părintele Felician Tiba, inițiatorul evenimentului, ne-a întâmpinat cu bucurie scuzându-se că din cauza numărului mare de persoane a fost nevoit să schimbe locația conferinței de dinaintea Sfintei Liturghii, sala de mese a centrului!
Într-o atmosferă caldă și primitoare, părintele ne-a vorbit despre pericolul care ne poate paște pe noi, persoanele văduve, singure și de o anumită vârstă: "păcăleala"!
«Nu vă lăsați păcălite, spunea părintele! Astăzi, începând cu știrile pe care le vedem la televizor și continuând cu multele oferte pe care ni le oferă piața, mai ales internetul, dacă nu suntem atenți la ceea ce achiziționăm, putem fi păcăliți fără a mai putea recupera nimic după.
Nu credeți tot ceea ce vedeți la televizor, nu vă panicați de ceea ce vedeți la știri, nu transmiteți mai departe știri sau imagini contrafăcute, mai ales care au și un aspect scandalos. Nu deschideți ușa niciunui străin, nu lăsați niciun străin să vă calce pragul și nu oferiți bani nimănui, mai ales celor care încearcă să vă păcălească prin metoda «accidentul», prin metoda «împrietenirii», prin metoda «premiului» sau prin alte metode prin care anumite persoane încearcă să vă inducă în eroare.
Singurele adevăruri de crezut, a continuat părintele sunt cele privitoare la credința noastră creștină. Dumnezeu este singurul care nu ne înșală!»
A urmat Sfânta Liturghie în cadrul căreia, de data aceasta, folosindu-se de textele sfinte, ne-a ajutat să înțelegem că ceea ce am învățat la un moment dat, chiar dacă aparent pare o valoare, în realitate, cel puțin din punct de vedere creștinesc nu este o valoare!
"Sunt părinți, spunea părintele, care își educă ai lor copii ca în caz că cineva îi lovește să lovească și ei. Aparent pare o valoare, că nu trebuie să se lase ofensați de către alți copii, dar în realitate este împotriva poruncii iubirii".
După o astfel de zi i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru posibilitatea de a fi împreună și am cerut, dacă e posibil, să fie mai dese astfel de întâlniri.
Mulțumim Bisericii noastre locale care se preocupă de persoanele văduve.
Clara Aiojoaiei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
24 februarie: Traian: Întâlnire cu persoanele văduve... "fără păcăleală"