© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Dicasterului pentru Doctrina Credinţei (26 ianuarie 2024)

Domnilor cardinali,

Iubiţi fraţi în episcopat şi în preoţie,

Fraţilor şi surorilor!

Vă spun bun-venit la sfârşitul adunării voastre plenare. Îl salut pe prefect şi pe ceilalţi superiori, pe oficiali şi pe membrii dicasterului: pentru toţi recunoştinţa mea pentru munca voastră preţioasă.

Aşa cum stabileşte constituţia apostolică Praedicate Evangelium, "funcţia Dicasterului pentru Doctrina Credinţei este să-l ajute pe pontiful roman şi pe episcopi/eparhi în vestirea evangheliei în toată lumea, promovând şi ocrotind integritatea doctrinei catolice despre credinţă şi morală, inspirându-se din depozitul credinţei şi căutând şi o înţelegere tot mai profundă a sa în faţa noilor situaţii" (art. 69).

Tocmai pentru a obţine aceste scopuri, deja cu motu proprio Fidem servare (11 februarie 2022) au fost create în cadrul dicasterului două secţiuni distincte: cea doctrinară şi cea disciplinară. În scrisoarea pe care am trimis-o prefectului la 1 iulie 2023, cu ocazia numirii sale, am făcut referinţă la această măsură pentru a defini mai bine funcţia sa şi misiunea actuală a dicasterului. Pe de o parte, am subliniat importanţa prezenţei profesioniştilor competenţi în cadrul Secţiunii Disciplinare, pentru a asigura atenţie şi rigoare în aplicare legislaţiei canonice în vigoare, îndeosebi în gestionarea cazurilor de abuzuri asupra minorilor din partea clericilor, şi pentru a promova iniţiative de formare canonică pentru ordinarii şi pentru lucrătorii dreptului. Pe de altă parte, am insistat asupra urgenţei de a da mai mare spaţiu şi atenţie domeniului propriu al Secţiunii Doctrinale, unde nu lipsesc teologi pregătiţi şi personal calificat, şi pentru munca în Oficiul Matrimonial şi în Arhivă, amintind a 25-a aniversare de la deschidere pentru public de către Sfântul Ioan Paul al II-lea şi de către cardinalul Ratzinger, fost prefect al congregaţiei, în iminenţa Marelui Jubileu al Anului 2000.

Astfel, dicasterul este angajat în domeniul înţelegerii credinţei în faţa schimbării de epocă ce caracterizează timpul nostru. În această direcţie, aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva gânduri, pe care le adun în jurul a trei cuvinte: sacramente, demnitate şi credinţă.

Sacramente. În aceste zile aţi reflectat asupra temei validităţii sacramentelor. Viaţa Bisericii se hrăneşte şi creşte graţie lor. Pentru acest motiv, slujitorilor le este cerută o grijă deosebită în administrarea lor şi în deschiderea pentru credincioşi a comorilor de har pe care-l comunică. Prin sacramente, credincioşii devin capabili de profeţie şi de mărturie. Şi timpul nostru are nevoie cu urgenţă deosebită de profeţi de viaţă nouă şi de martori de caritate: aşadar, să iubim şi să facem să fie iubită frumuseţea şi forţa mântuitoare a sacramentelor!

Al doilea cuvânt: demnitate. Fiind creştini, nu trebuie să încetăm să insistăm "asupra primatului persoanei umane şi asupra apărării demnităţii sale dincolo de orice împrejurare" (Exortaţia apostolică Laudate Deum, 39). Ştiu că lucraţi la un document despre această temă. Doresc să ne poată ajuta, ca Biserică, să fim mereu aproape "de toţi cei care, fără proclamaţii, în viaţa concretă de fiecare zi, luptă şi plătesc personal pentru a apăra drepturile celui care nu contează" (Angelus, 10 decembrie 2023) şi a face în aşa fel încât, "în faţa diferitelor moduri actuale de a-i elimina sau a-i ignora pe ceilalţi, să fim în măsură să reacţionăm cu un nou vis de fraternitate şi de prietenie socială care să nu se limiteze la cuvinte" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 6).

Al treilea cuvânt este credinţă. În această privinţă, aş vrea să amintesc două evenimente: a zecea aniversare, terminată de puţin timp, a exortaţiei apostolice Evangelii gaudium şi Jubileul de acum apropiat, în care vom reînnoi credinţa în Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, speranţă a istoriei şi a lumii. Însă nu putem să ascundem că, în zone extinse ale planetei, credinţa - aşa cum avea să spună Benedict al XVI-lea - "nu mai constituie un fundament clar al trăirii comune, ba chiar adesea negată, batjocorită, marginalizată şi ridiculizată" (Scrisoarea apostolică în formă de motu proprio Porta fidei, 2). De aceea este timpul de a reflecta din nou şi cu pasiune mai mare asupra câtorva teme: vestirea şi comunicarea credinţei în lumea actuală, în special tinerelor generaţii; convertirea misionară a structurilor ecleziale şi a lucrătorilor pastorali; noile culturi urbane, cu încărcătura lor de provocări, dar şi de inedite întrebări de sens; în sfârşit şi mai ales, centralitatea kerigmei în viaţa şi în misiunea Bisericii.

Aici este aşteptat un ajutor din partea dicasterului: "a păzi credinţa" se traduce astăzi într-o angajare de reflecţie şi de discernământ, pentru ca întreaga comunitate să se străduiască pentru o reală convertirea pastorală şi misionară kerigmatică, ce va putea ajuta şi drumul sinodal aflat în desfăşurare. Ceea ce pentru noi este esenţial, mai frumos, mai atractiv şi în acelaşi timp mai necesar este credinţa în Cristos Isus. Toţi împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom reînnoi solemn în cursul următorului Jubileu şi fiecare dintre noi este chemat s-o vestească fiecărui bărbat şi fiecărei femei de pe pământ. Aceasta este misiunea fundamentală a Bisericii, căreia i-am dat glas chiar în Evangelii gaudium.

În acest context de evanghelizare, amintesc şi recenta declaraţie Fiducia supplicans. Intenţia "binecuvântărilor pastorale şi spontane" este aceea de a arăta concret apropierea Domnului şi a Bisericii de toţi cei care, aflându-se în situaţii diferite, cer ajutor pentru a duce înainte - uneori pentru a începe - un drum de credinţă. Aş vrea să subliniez pe scurt două lucruri: primul este că aceste binecuvântări, în afara oricărui context şi formă cu caracter liturgic, nu cer o perfecţiune morală pentru a fi primite; al doilea, că atunci când au cerut asta în mod spontan persoanele împreună. Nu unirea, ci persoanele, desigur ţinând cont de contextul, de sensibilităţile, de locurile în care se trăieşte şi de modalităţile cele mai potrivite pentru a face asta.

Preaiubiţilor, reînnoiesc recunoştinţa pentru slujirea voastră şi vă încurajez să mergeţi înainte cu ajutorul Domnului. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu