Mesajul Sfântului Părinte Francisc
pentru a 58-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale
( 12 mai 2024)

Inteligenţa artificială şi înţelepciunea inimii:
pentru o comunicare pe deplin umană

Iubiţi fraţi şi surori,

© Vatican Media

Evoluţia sistemelor aşa-numitei "inteligenţe artificiale", asupra căreia deja am reflectat în recentul Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii, modifică în mod radical şi informaţia şi comunicarea şi, prin ele, unele baze ale convieţuirii civile. Este vorba de o schimbare care îi implică pe toţi, nu numai pe profesionişti. Răspândirea accelerată a invenţiilor minunate, ale căror funcţionare şi ale căror potenţialităţi sunt indescifrabile pentru cea mai mare parte dintre noi, provoacă o stupoare care oscilează între entuziasm şi dezorientare şi ne pune în mod inevitabil în faţa unor întrebări de fond: Aşadar, ce este omul, care este specificul său şi care va fi viitorul acestei specii a noastre numită homo sapiens în era inteligenţelor artificiale? Cum putem rămâne pe deplin umani şi să orientăm spre bine schimbarea culturală în desfăşurare?

Pornind de la inimă

Înainte de toate, merită de eliberat terenul de lecturile catastrofale şi de efectele lor paralizante. Deja în urmă cu un secol, reflectând asupra tehnicii şi asupra omului, Romano Guardini invita să nu ne îndârjim împotriva "noului" în tentativa de "a păstra o frumoasă lume condamnată să dispară". Însă, în acelaşi timp, în mod insistent avertiza profetic: "Locul nostru este în devenire. Noi trebuie să ne inserăm îl ea, fiecare la locul propriu […], aderând la ea cu onestitate, dar rămânând totuşi sensibili, cu o inimă incoruptibilă, la tot ceea ce este distructiv şi inuman în ea". Şi concludea: "Este vorba, e adevărat, de probleme de natură tehnică, ştiinţifică, politică; dar ele nu pot fi rezolvate decât pornind de la om. Trebuie să se formeze un nou tip uman, înzestrat cu o spiritualitate mai profundă, cu o libertate şi o interioritate noi"[1].

În această epocă ce riscă să fie bogată în tehnică şi săracă în umanitate, reflecţia noastră nu poate să plece decât de la inima umană[2]. Numai înzestrându-ne cu o privire spirituală, numai recuperând o înţelepciune a inimii putem citi şi interpreta noutatea timpului nostru şi redescoperi calea pentru o comunicare pe deplin umană. Inima, înţeleasă biblic ca sediu al libertăţii şi al celor mai importante decizii ale vieţii, este simbol de integritate, de unitate, dar evocă şi afectele, visele şi este mai ales loc interior al întâlnirii cu Dumnezeu. De aceea înţelepciunea inimii este acea virtute care ne permite să ţesem împreună totul şi părţile, deciziile şi consecinţele lor, înălţimile şi fragilităţile, trecutul şi viitorul, eu-l şi noi-ul.

Această înţelepciune a inimii se lasă găsită de cel care o caută şi se lasă văzut de cel care o iubeşte; îl previne pe cel care o doreşte şi merge în căutarea celui care este vrednic de ea (cf. Înţ 6,12-16). Stă cu acela care acceptă sfaturi (cf. Prov 13,10), cu acela care are inima docilă, o inimă care ascultă (cf. 1Rg 3,9). Ea este un dar al Duhului Sfânt, care permite să vedem lucrurile cu ochii lui Dumnezeu, să înţelegem legăturile, situaţiile, evenimentele şi să le descoperim sensul. Fără această înţelepciune existenţa devine insipidă, pentru că tocmai înţelepciunea - a cărei rădăcină latină sapere o uneşte cu gustul (în it. sapore) - este cea care dă gust vieţii.

Oportunitate şi pericol

Nu putem pretinde această înţelepciune de la maşini. Deşi termenul inteligenţă artificială l-a înlocuit de acum pe cel mai corect, folosit în literatura ştiinţifică, machine learning, însăşi folosirea cuvântului "inteligenţă" este deviantă. Maşinile posedă desigur o capacitate nemăsurat mai mare faţă de om de a memora datele şi de a le corela între ele, dar revine omului şi numai lui să le decodifice sensul. Aşadar, nu este vorba de a cere de la maşini să pară umane. Este vorba mai degrabă de a-l trezi pe om din hipnoza în care cade din cauza delirului său de atotputernicie, crezându-se subiect total autonom şi autoreferenţial, separat de orice legătură socială şi uitând de faptul că este creatură.

În realitate, omul experimentează dintotdeauna că nu-şi este suficient sieşi şi caută să depăşească propria vulnerabilitate folosindu-se de orice mijloc. Pornind de la primele produse preistorice, folosite ca prelungiri ale braţelor, prin media folosite ca extensie a cuvântului, astăzi am ajuns la cele mai sofisticate maşini care acţionează ca ajutor al gândirii. Însă fiecare din aceste realităţi poate să fie contaminată de ispita originară de a deveni ca Dumnezeu, fără Dumnezeu (cf. Gen 3), adică de a vrea să cucerească prin propriile forţe ceea ce ar trebui primit în schimb ca dar de la Dumnezeu şi trăit în relaţia cu ceilalţi.

În funcţie de orientarea inimii, fiecare lucru din mâinile omului devine oportunitate sau pericol. Însuşi trupul său, creat pentru a fi loc de comunicare şi comuniune, poate deveni mijloc de agresivitate. În acelaşi mod, orice prelungire tehnică a omului poate fi instrument de slujire iubitoare sau de dominare ostilă. Sistemele de inteligenţă artificială pot contribui la procesul de eliberare de ignoranţă şi să faciliteze schimbul de informaţii între popoare şi generaţii diferite. De exemplu, pot face să se obţină şi să se înţeleagă un enorm patrimoniu de cunoştinţe scris în epoci trecute sau să facă persoanele să comunice în limbi necunoscute pentru ele. Dar, în acelaşi timp, pot fi instrumente de "poluare cognitivă", de alterare a realităţilor prin naraţiuni parţial sau total false şi totuşi crezute - şi împărtăşite - ca şi cum ar fi adevărate. Este suficient să ne gândim la problema dezinformării pe care o înfruntăm de mulţi ani în chestiunea fake news[3] şi care astăzi se foloseşte de deep fake, adică de crearea şi difuzarea de imagini care par perfect verosimile, dar sunt false (mi s-a întâmplat şi mie să fiu obiectul lor), sau de mesaje audio care folosesc vocea unei persoane spunând lucruri pe care aceeaşi persoană nu le-a spus niciodată. Simularea, care este la baza acestor programe, poate fi utilă în unele domenii specifice, dar devine perversă acolo unde deformează raportul cu ceilalţi şi cu realitatea.

Am înţeles deja ambivalenţa primului val de inteligenţă artificială, cel al social media, atingând cu mâna, alături de oportunităţi, şi riscurile şi patologiile. Al doilea nivel de inteligenţe artificiale generative marchează un salt calitativ indiscutabil. Aşadar, este important să avem posibilitatea de a pricepe, a înţelege şi a reglementa instrumente care în mâini greşite ar putea deschide scenarii negative. Ca orice alt lucru ieşit din mintea şi din mâinile omului, nici algoritmele nu sunt neutre. De aceea este necesar să se acţioneze preventiv, propunând modele de reglementare etică pentru a zăgăzui dezvoltările dăunătoare şi discriminatorii, nedrepte din punct de vedere social, ale sistemelor de inteligenţă artificială şi pentru a contrasta utilizarea lor în reducerea pluralismului, în polarizarea opiniei publice sau în construirea unei gândiri unice. Aşadar, reînnoiesc apelul meu îndemnând "comunitatea naţiunilor să lucreze unită cu scopul de a adopta un tratat internaţional obligatoriu, care să reglementeze dezvoltarea şi folosirea inteligenţei artificiale în multiplele sale forme"[4]. Totuşi, ca în orice domeniu uman, reglementarea nu este suficientă.

A creşte în umanitate

Suntem chemaţi să creştem împreună, în umanitate şi ca umanitate. Provocarea care ne este pusă în faţă este să facem un salt de calitate pentru a fi la înălţimea unei societăţi complexe, multietnice, pluraliste, multireligioase şi multiculturale. Ne revine nouă să ne interogăm cu privire la dezvoltarea teoretică şi la folosirea practică a acestor noi instrumente de comunicare şi de cunoaştere. Mari posibilităţi de bine însoţesc riscul ca totul să se transforme într-un calcul abstract, care reduce persoanele la date, gândirea la o schemă, experienţa la o întâmplare, binele la profit şi mai ales ca să se termine cu negarea unicităţii fiecărei persoane şi a istoriei sale, cu dizolvarea concreteţii realităţii într-o serie de date statistice.

Revoluţia digitală ne poate face mai liberi, dar desigur nu dacă ne închide în modelele cunoscute astăzi ca echo chamber. În aceste cazuri, în loc să crească pluralismul informaţiei, se riscă să ne aflăm pierduţi într-o mlaştină anonimă, urmând interesele pieţii sau ale puterii. Nu este acceptabil ca folosirea inteligenţei artificiale să conducă la o gândire anonimă, la o asamblare de date necertificate, la o deresponsabilizare editorială colectivă. Reprezentarea realităţii în big data, oricât de funcţională ar fi pentru gestionarea maşinilor, implică de fapt o pierdere substanţială a adevărului lucrurilor, care împiedică o comunicare interpersonală şi riscă să dăuneze însăşi umanităţii noastre. Informaţia nu poate fi separată de relaţia existenţială: implică trupul, faptul de a sta în realitate; cere să se pună în relaţie nu numai date, ci experienţe; cere faţa, privirea, compasiunea în afară de împărtăşire.

Mă gândesc la relatarea războaielor şi la acel "război paralel" care se face prin campanii de dezinformare. Şi mă gândesc la câţi reporteri sunt răniţi sau mor pe câmpul de luptă pentru a ne permite să vedem ceea ce au văzut ochii lor. Pentru că numai atingând cu mâna suferinţa copiilor, a femeilor şi a bărbaţilor se poate înţelege absurditatea războaielor.

Folosirea inteligenţei artificiale va putea contribui pozitiv în domeniul comunicării, dacă nu va anula rolul jurnalismului pe teren, ci dimpotrivă îi va fi alături; dacă va valoriza profesionalităţile comunicării, responsabilizând pe fiecare comunicator; dacă va restitui fiecărei fiinţe umane rolul de subiect, cu capacitate critică, a comunicării însăşi.

Întrebări pentru astăzi şi pentru mâine

Aşadar, apar câteva întrebări spontane: cum se tutelează profesionalitatea şi demnitatea lucrătorilor din domeniul comunicării şi al informaţiei, împreună cu aceea a utilizatorilor din toată lumea? Cum se garantează inter-operabilitatea platformelor? Cum se face în aşa fel încât firmele care dezvoltă platforme digitale să-şi asume propriile responsabilităţi faţă de ceea ce răspândesc şi din care scot profit, în mod analog cu ceea ce se întâmplă pentru editorii din media tradiţionale? Cum se fac mai transparente criteriile pe baza algoritmelor de indexare şi de-indexare şi a motoarelor de căutare, capabile să exalte sau să elimine persoane şi opinii, istorii şi culturi? Cum se garantează transparenţa proceselor informative? Cum se face evidentă paternitatea scrierilor şi găsibile izvoarele, împiedicând acoperirea anonimatului? Cum se face clar dacă o imagine sau un material video reprezintă un eveniment sau îl simulează? Cum se evită ca sursele să se reducă la una singură, la o gândire unică elaborată algoritmic? Şi, în schimb, cum se promovează un ambient potrivit pentru a proteja pluralismul şi a reprezenta complexitatea realităţii? Cum putem face sustenabil acest instrument puternic, costisitor şi extrem de energivor? Cum putem să-l facem accesibil şi ţărilor în curs de dezvoltare?

Din răspunsurile la aceste şi la alte întrebări vom înţelege dacă inteligenţa artificială va ajunge să construiască noi caste bazate pe dominaţia informativă, generând noi forme de exploatare şi de inegalitate; sau dacă, dimpotrivă, va aduce mai mult egalitate, promovând o informaţie corectă şi o conştiinţă mai mare a trecerii de epocă pe care o traversăm, favorizând ascultarea nevoilor multiple ale persoanelor şi ale popoarelor, într-un sistem de informaţie articulat şi pluralist. Pe de o parte, se profilează spectrul unei noi sclavii, pe de altă parte, o cucerire de libertate; pe de o parte, posibilitatea ca puţini să condiţioneze gândirea tuturor, pe de altă parte, aceea ca toţi să participe la elaborarea gândirii.

Răspunsul nu este scris, depinde de noi. Revine omului să decidă dacă devine hrană pentru algoritme sau hrăneşte cu libertate propria inimă, fără de care nu se creşte în înţelepciune. Această înţelepciune se maturează preţuind timpul şi îmbrăţişând vulnerabilităţile. Creşte în alianţa dintre generaţii, între cel care are amintirea trecutului şi cel care are viziune de viitor. Numai împreună creşte capacitatea de a discerne, de a veghea, de a vedea lucrurile pornind de la împlinirea lor. Pentru a nu rătăci umanitatea noastră, să căutăm Înţelepciunea care este înainte de orice lucru (cf. Sir 1,4), care, trecând prin inimile curate, pregăteşte prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi (cf. Înţ 7,27): ne va ajuta să aliniem şi sistemele inteligenţei artificiale la o comunicare pe deplin umană.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 24 ianuarie 2024

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note

[1] Lettere dal lago di Como [Scrisori de la lacul Como], Brescia 2022⁵, 95-97.

[2] În continuitate cu Mesajele pentru precedentele Zile Mondiale ale Comunicaţiilor Sociale, dedicate întâlnirii persoanelor unde şi cum sunt (2021), ascultării cu urechea inimii (2022) şi vorbirii cu inima (2023).

[3] Cf. "Adevărul vă va elibera" (In 8,32). Fake news şi jurnalismul de pace. Mesaj pentru a LII-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, 2018.

[4] Mesaj pentru a LVII-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2024, 8.