© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 17 ianuarie 2024

Cateheze. Viciile şi virtuţile. 4. Necurăţia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi să ascultăm bine cateheza, pentru că după aceea vom avea circul care va face unele lucruri aici pentru a ne distra.

Continuăm itinerarul nostru despre vicii şi virtuţi; părinţii antici ne învaţă că, după lăcomie, al doilea "demon", adică viciu, care stă mereu ghemuit la uşa inimii este cel al necurăţiei. În timp ce lăcomia este aviditatea faţă de mâncare, acest al doilea viciu este un soi de "aviditate" faţă de o altă persoană, adică legătura otrăvită pe care fiinţele umane o întreţin între ele, în special în sfera sexualităţii.

Să fim atenţi: în creştinism nu există o condamnare a instinctului sexual. O carte a Bibliei, Cântarea Cântărilor, este un minunat poem de iubire între doi logodnici. Totuşi, această dimensiune aşa de frumoasă a umanităţii noastre, dimensiunea sexuală, dimensiunea iubirii, nu este scutită de pericole, aşa încât deja Sfântul Paul trebuie să trateze problema în Prima Scrisoare către Corinteni. Scrie aşa: "Se aude de peste tot că ar fi la voi desfrânare şi încă o astfel de desfrânare cum nu este nici între păgâni" (5,1). Reproşul Apostolului se referă tocmai la o gestionare nesănătoasă a sexualităţii din partea unor creştini.

Dar să privim la experienţa umană, la experienţa îndrăgostirii. Aici sunt mulţi soţi noi, voi puteţi vorbi despre asta! Pentru ce acest mister se întâmplă şi pentru ce este o experienţă aşa de tulburătoare în viaţa persoanelor, nimeni dintre noi n-o ştie. O persoană se îndrăgosteşte de alta, îndrăgostirea vine. Este una dintre realităţile cele mai surprinzătoare ale existenţei. O bună parte dintre cântecele care se ascultă la radio se referă la asta: iubiri care se iluminează, iubiri mereu căutate şi niciodată obţinute, iubiri încărcate de bucurie sau care chinuiesc până la lacrimi.

Dacă nu este poluată de viciu, îndrăgostirea este unul dintre sentimentele cele mai curate. O persoană îndrăgostită devine generoasă, se bucură să dea cadouri, scrie scrisori şi poezii. Încetează să se gândească la sine însăşi pentru a fi complet proiectată spre celălalt, este frumos acest lucru. Şi dacă îl întrebaţi pe un îndrăgostit: "Tu pentru ce motiv iubeşti?", nu va găsi un răspuns: din multe puncte de vedere iubirea sa este una necondiţionată, fără nicio motivaţie. Nu-i nimic dacă acea iubire, atât de puternică, este şi un pic naivă: îndrăgostitul nu cunoaşte cu adevărat faţa celuilalt, tinde s-o idealizeze, este gata să rostească promisiuni a căror greutate n-o percepe imediat. Însă această "grădină" unde se înmulţesc minunăţiile este la adăpost de rău. Ea este desfigurată de demonul necurăţiei, şi acest viciu este deosebit de odios, cel puţin din două motive.

Înainte de toate, pentru că devastează relaţiile dintre persoane. Pentru a documenta o realitate de acest gen este suficientă din păcate cronica din toate zilele. Câte relaţii început în cel mai bun dintre moduri s-au schimbat după aceea în relaţii toxice, de posedare a celuilalt, lipsite de respect şi de sensul limitei? Sunt iubiri în care a lipsit castitatea: virtute care nu trebuie confundată cu abstinenţa sexuală - castitatea este mai mult decât abstinenţa sexuală -, ci trebuie legată cu voinţa de a nu-l poseda niciodată pe celălalt. A iubi înseamnă a-l respecta pe celălalt, a căuta fericirea sa, a cultiva empatie faţă de sentimentele sale, a se dispune în cunoaşterea unui trup, a unei psihologii şi a unui suflet care nu sunt ale noastre, şi care trebuie să fie contemplate pentru frumuseţea pe care o poartă. A iubi înseamnă asta, iar iubirea este frumoasă. În schimb, necurăţia îşi bate joc de toate acestea: necurăţia jefuieşte, răpeşte, consumă în grabă mare, nu vrea să-l asculte pe celălalt ci numai propria nevoie şi propria plăcere; necurăţia consideră orice curtare o plictiseală, nu caută acea sinteză între raţiune, pulsiune şi sentiment care ne-ar ajuta să trăim existenţa cu înţelepciune. Desfrânatul caută numai scurtături: nu înţelege că drumul iubirii trebuie parcurs cu încetineală, şi această răbdare, departe de a fi sinonim cu plictiseala, permite să facem fericite raporturile noastre de iubire.

Dar există un al doilea motiv pentru care necurăţia este un viciu periculos. Între toate plăcerile omului, sexualitatea are o voce puternică. Implică toate simţurile, locuieşte atât în trup, cât şi în psihic, şi acest lucru este foarte frumos, dar dacă nu este disciplinată cu răbdare, dacă nu este înscrisă într-o relaţie şi într-o istorie unde doi indivizi o transformă într-un dans de iubire, ea se transformă într-un lanţ care-l privează pe om de libertate. Plăcerea sexuală, care este un dar al lui Dumnezeu, este ameninţat de pornografie: satisfacere fără relaţie care poate genera forme de dependenţă. Trebuie să apărăm iubirea, iubirea inimii, a minţii, a trupului, iubire curată în dăruirea unul altuia. Şi aceasta este frumuseţea raportului sexual.

A învinge bătălia împotriva necurăţiei, împotriva "transformării în lucru" a celuilalt, poate fi o activitate care durează în viaţă întreagă. Însă răsplata acestei bătălii este cea mai importantă în mod absolut, pentru că este vorba de a proteja acea frumuseţe pe care Dumnezeu a scris-o în creaţia sa atunci când a imaginat iubirea dintre bărbat şi femeie, care nu este pentru a se folosi unul pe celălalt, ci pentru a se iubi. Acea frumuseţe care ne face să credem că a construi o istorie împreună este mai bine decât a merge la vânătoare de aventuri - există atâţia don Juan! -, a cultiva duioşie este mai bine decât a capitula în faţa demonului posedării - iubirea adevărată nu posedă, se dăruieşte -, a sluji este mai bine decât a cuceri. Pentru că dacă nu este iubirea, viaţa este tristă, este singurătate tristă. Mulţumesc.

________________

APEL

Exprim apropierea şi solidaritatea mea de victimele, toate civile, ale atacului cu bombe care a lovit zona urbană din Erbil, capitala regiunii autonome din Kurdistanul irakian. Relaţiile bune între vecini nu se construiesc cu asemenea acţiuni, ci cu dialogul şi colaborarea. Cer tuturor să evite orice pas care creşte tensiunea în Orientul Mijlociu şi în celelalte scenarii de război.

* * *

Mâine începe Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care anul acesta are ca temă: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău... şi să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi" (cf. Lc 10,27). Vă invit să ne rugăm, pentru ca toţi creştinii să ajungă la comuniunea deplină şi să dea o unanimă mărturie de iubire faţă de toţi, în special faţă de cei mai fragili.

Şi să nu uităm ţările care sunt în război, să nu uităm Ucraina, să nu uităm Palestina, Israel, să nu uităm locuitorii din Fâşia Gaza care suferă mult. Să ne rugăm pentru atâtea victime ale războiului, atâtea victime. Războiul distruge mereu, războiul nu seamănă iubire, seamănă ură. Războiul este o adevărată înfrângere umană. Să ne rugăm pentru oamenii care suferă în război.

Pentru toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie). Programul la Iaşi

Editura "Presa Bună": Rugăciune pentru unitatea creştinilor 2024