© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat Comitetului Catolic pentru Colaborarea Culturală cu Bisericile Ortodoxe şi Bisericile Ortodoxe Orientale cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a instituirii (12 ianuarie 2024)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Îl salut pe cardinalul Koch, pe secretarul dicasterului, şi pe voi toţi, spunându-vă bine aţi venit! Este frumos să vă întâlnesc în iminenţa Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi la începutul acestui an, în care este a 60-a aniversare a instituirii Comitetului Catolic pentru Colaborarea Culturală.

Cu sprijinul continuu şi generos al binefăcătorilor, cărora doresc să le exprimă recunoştinţă vie, comitetul vostru oferă studenţilor care provin din Bisericile ortodoxe şi ortodoxe orientale oportunitatea de a perfecţiona formarea în institute academice catolice, pentru a se întoarce după aceea în propriile comunităţi şi a pune la dispoziţie competenţele dobândite. În acest mod desfăşuraţi, în numele întregii Biserici Catolice, o slujire concretă şi dezinteresată în favoarea Bisericilor surori din Orient, contribuind la pregătirea de clerici şi de laici care, graţie studiilor lor, vor putea sluji misiunea unicului trup al lui Cristos.

De aceea, aş vrea să exprim recunoştinţă celor care sunt implicaţi în acest parcurs de iubire faţă de Biserică, în mod special responsabililor Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, sub a cărui conducere comitetul realizează activitatea sa, şi rectorilor colegiilor ecleziastice care găzduiesc studenţii cu burse, pentru spiritul de deschidere şi pentru grija cu care îi primesc şi îi urmează.

În acest mod, alături de parcursul academic, este posibil să se cunoască itinerarul formativ, spiritual şi liturgic al tinerilor studenţi catolici şi mai ales să se împărtăşească împreună cu ei experienţa vieţii comunitare în colegiile ecleziastice. Acest contact viu şi direct cu comunităţi concrete, în care se experimentează aceeaşi dorinţă de a-l urma pe unicul Învăţător, Domnul Isus Cristos, şi de a sluji Biserica sa, ajută nu numai pe studenţii ortodocşi şi ortodocşi orientali, ci şi pe cei catolici, să depăşească prejudecăţi, să dea la o parte bariere şi să construiască punţi de dialog şi de prietenie.

Este foarte important acest lucru şi mă face să mă gândesc la comunitatea de la începuturi, la acei primi discipoli deveniţi după aceea apostoli, şi la care fac referinţă tradiţiile noastre. Dacă privim la ei, vedem că erau cu adevărat foarte diferiţi: erau cei care au fost discipoli ai Botezătorului şi cei care erau zeloţi, cei care erau pescari şi cei care erau vameşi; câte diferenţe de provenienţă, caracter, afinitate! Şi totuşi este greu să ne gândim la un grup mai unit. Au găsit coeziunea lor în Isus: mergând în urma lui au mers împreună între ei. Şi pentru a cimenta această unitate în caritate a fost Duhul Sfânt, care i-a trimis pretutindeni, legându-i şi mai mult între ei.

Preaiubiţilor, şi pentru voi aceasta este calea: a merge împreună în urma lui Isus, animaţi de acelaşi Duh. Şi este o mare oportunitate pe care aici, la Roma, în timp ce studiaţi, puteţi s-o împărtăşiţi între voi cine este Cristos pentru voi: unde l-aţi întâlnit, în ce mod a cucerit inimile voastre, cum a înşfăcat vieţile voastre, după care tradiţii îl lăudaţi şi îl recunoaşteţi Domn al vostru. Dacă la bază este împărtăşirea fraternă a acestei experienţe, cred că istoriile noastre trecute, viciate de greşeli şi neînţelegeri, de păcate şi stereotipuri, pot să fie vindecate treptat, deoarece sunt reînţelese în cadrul unei istorii mult mai mari, cea a fidelităţii lui Cristos care "a iubit Biserica şi s-a dat pe sine însuşi pentru ea" (Ef 5,25). Acesta este auspiciul meu: ca spre lauda şi gloria Domnului, aceşti ani să fie, prin primire şi respect fratern, prin ascultare şi împărtăşire, profeţie de caritate şi germeni de unitate, pentru binele tuturor creştinilor din lume, şi al lumii însăşi, care are nevoie să vadă îmbobocind noi seminţe de pace şi de comuniune.

Vă mulţumesc pentru vizita voastră şi vă urez să continuaţi rodnic studiile, fără a neglija niciodată dimensiunea spirituală şi cea pastorală, esenţiale pentru formare. Vă binecuvântez din inimă, vă asigur rugăciunea mea şi cer rugăciunea voastră pentru mine. Şi vă invit, toţi împreună, să vă rugaţi, fiecare în limba proprie, rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Domnul. "Tatăl nostru...".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu