© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţă acordată Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de Anul Nou (8 ianuarie 2024)

Luni, 8 ianuarie, în Aula Binecuvântărilor din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc i-a primit în audienţă pe Membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de Anul Nou. După cuvintele introductive ale decanului Corpului Diplomatic, ES domnul George Poulides, ambasador al Ciprului pe lângă Sfântul Scaun, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Excelenţe,
Doamnelor şi domnilor!

Sunt bucuros să vă primesc în această dimineaţă pentru a vă saluta şi a vă adresa urările pentru Anul Nou. Mulţumesc, în mod deosebit, Excelenţei Sale ambasadorul George Poulides, decan al Corpului Diplomatic, pentru cuvintele sale respectuoase, care exprimă bine preocupările comunităţii internaţionale la începutul unui an pe care l-am vrea de pace şi care, în schimb, se deschide tot sub semnul conflictelor şi al diviziunilor.

Ocazia îmi este plăcută şi pentru a vă mulţumi pentru angajarea pe care o dedicaţi pentru a favoriza relaţiile între Sfântul Scaun şi ţările voastre. Anul trecut, "familia noastră diplomatică" s-a lărgit ulterior graţie stabilirii raporturilor diplomatice cu Sultanatul de Oman şi numirea primului ambasador, prezent aici.

În acelaşi timp, doresc să amintesc că Sfântul Scaun a trecut la numirea unui reprezentant pontifical rezident la Ha Noi, după ce, în iulie 2023, a fost încheiat cu Vietnamul respectivul Acord cu privire la statutul reprezentantului pontifical. Asta cu scopul de a continua împreună drumul parcurs până aici, sub semnul respectului reciproc şi al încrederii, graţie relaţiilor frecvente la nivel instituţional şi a colaborării Bisericii locale.

În 2023, s-a ratificat şi Acordul Suplimentar la Acordul dintre Sfântul Scaun şi Kazahstan despre relaţiile reciproce din 24 septembrie 1998, care favorizează prezenţa şi angajarea lucrătorilor pastorali în ţară; şi, în afară de asta, a fost ocazia de a celebra patru aniversări semnificative: centenarul relaţiilor diplomatice cu Republica Panama, a şaptezecea aniversare a celor cu Republica Islamică Iran, a şaizecea aniversare a celor cu Republica din Coreea şi a cincizecea aniversare a celor cu Australia.

Dragi ambasadori,

Există un cuvânt care răsună în mod deosebit în cele două sărbători creştine principale. Îl auzim în cântarea îngerilor care anunţă în noapte naşterea Mântuitorului şi îl auzim din glasul lui Isus Înviat: este cuvântul "pace". Ea este, în primul rând, un dar al lui Dumnezeu: el este cel care ne lasă pacea sa (cf. In 14,27); dar, în acelaşi timp, este o responsabilitate a noastră: "Fericiţi făcătorii de pace" (Mt 5,9). A lucra pentru pace. Cuvânt atât de fragil şi, în acelaşi timp, angajant şi dens în semnificaţie. Ei aş vrea să-i dedic această reflecţia a noastră de astăzi, într-un moment istoric în care este tot mai ameninţată, slăbită şi, în parte, pierdută. De altfel, este misiune a Sfântului Scaun, în sânul comunităţii internaţionale, să fie glas profetic şi chemare a conştiinţei.

În ajunul Crăciunului din 1944, Pius al XII-lea a rostit un celebru Mesaj-radio adresat popoarelor din lumea întreagă. Al Doilea Război Mondial se apropia de încheiere după peste cinci ani de conflict şi omenirea – a spus pontiful – simţea "o voinţă tot mai clară şi fermă: să facă din acest război mondial, din această tulburare universală, punctul de la care să pornească o eră nouă pentru reînnoirea profundă"[1]. După optzeci de ani, stimulentul spre acea "reînnoire profundă" pare să se fi epuizat şi lumea este străbătută de un număr crescând de conflicte care transformă lent ceea ce am definit de mai multe ori "al treilea război mondial pe bucăţi" într-un adevărat conflict global.

Nu pot, cu acest prilej, să nu reafirm preocuparea mea pentru ceea ce se întâmplă în Palestina şi Israel. Toţi am rămas şocaţi de atacul terorist din 7 octombrie împotriva populaţiei din Israel, unde au fost răniţi, torturaţi şi ucişi în manieră atroce atâţia nevinovaţi şi mulţi au fost luaţi ostatici. Repet condamnarea mea pentru această acţiune şi pentru orice formă de terorism şi extremism: în acest mod nu se rezolvă problemele între popoare, ba chiar ele devin mai dificile, provocând suferinţă pentru toţi. De fapt, asta a provocat un răspuns militar israelian puternic în Gaza care a adus moartea a zeci de mii de palestinieni, majoritatea civili, între care atâţia copii, adolescenţi şi tineri, şi a provocat o situaţie umanitară foarte gravă cu suferinţe inimaginabile.

Reafirm apelul meu tuturor părţilor implicate pentru o încetare a focului pe toate fronturile, inclusiv Libanul, şi pentru eliberarea imediată a tuturor ostaticilor din Gaza. Cer ca populaţia palestiniană să primească ajutoarele umanitare şi ca spitalele, şcolile şi locurile de cult să aibă toată protecţia necesară.

Doresc ca întreaga comunitate internaţională să parcurgă cu determinare soluţia a două state, unul israelian şi unul palestinian, precum şi a unui statut special garantat internaţional pentru oraşul Ierusalim, pentru ca israelienii şi palestinienii să poată în sfârşit trăi în pace şi siguranţă.

Conflictul actual din Gaza destabilizează ulterior o regiune fragilă şi încărcată de tensiuni. Îndeosebi, nu se poate uita poporul sirian, care trăieşte în instabilitate economică şi politică, agravată de cutremurul din februarie 2023. Comunitatea internaţională să încurajeze părţile implicate să întreprindă un dialog constructiv şi serios şi să caute soluţii noi, pentru ca poporul sirian să nu mai sufere din cauza sancţiunilor internaţionale. În afară de asta, exprim suferinţa mea pentru milioanele de refugiaţi sirieni care încă se află în ţările vecine, precum Iordania şi Liban.

Spre acesta din urmă îndrept un gând deosebit, exprimând preocupare pentru situaţia socială şi economică în care se află iubitul popor libanez şi doresc ca stagnarea instituţională care îl pune şi mai mult în genunchi să fie rezolvată şi ţara cedrilor să aibă repede un preşedinte.

Rămânând în continentul asiatic, doresc să atrag atenţia comunităţii internaţionale şi asupra Myanmarului, cerând să fie puse pe teren toate eforturile pentru a da speranţă acelei ţări şi un viitor demn tinerelor generaţii, fără a uita urgenţa umanitară care încă îi loveşte pe Rohingya.

Alături de aceste situaţii complexe nu lipsesc şi semne de speranţă, aşa cum am putut experimenta în cursul călătoriei în Mongolia, faţă de autorităţile căreia reînnoiesc recunoştinţa mea pentru primirea pe care mi-au rezervat-o. În acelaşi mod, doresc să mulţumesc autorităţilor ungare pentru ospitalitatea din timpul vizitei mele în ţară în aprilie 2023. A fost o călătorie în inima Europei, unde se respiră istorie şi cultură şi unde am constatat căldura multor persoane, dar unde se simte şi apropierea unui conflict pe care nu l-am fi considerat posibil în Europa din secolul al XXI-lea.

Din păcate, după aproape doi ani de război pe scară largă a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, mult dorita pace încă n-a reuşit să găsească loc în minţi şi în inimi, în pofida victimelor foarte numeroase şi a distrugerii enorme. Nu se poate lăsa să se prelungească un conflict care se cangrenează tot mai mult, în detrimentul a milioane de persoane, ci trebuie să se pună capăt tragediei actuale prin negociere, respectând dreptul internaţional.

Exprim preocupare şi pentru situaţia tensionată din Caucazul Meridional între Armenia şi Azerbaidjan, îndemnând părţile să ajungă la semnarea unui tratat de pace. Este urgent de găsit o soluţie la situaţia umanitară tragică a locuitorilor din acea regiune, de favorizat întoarcerea celor evacuaţi la propriile case în legalitate şi siguranţă şi de respectat locurile de cult ale diferitelor confesiuni religioase prezente acolo. Aceşti paşi vor putea contribui la crearea unui climat de încredere între cele două ţări în vederea mult doritei păci.

Acum dacă ne îndreptăm privirea spre Africa, avem în faţa ochilor suferinţa a milioane de persoane din cauza multiplelor crize umanitare în care se află diferite ţări sub-sahariene, din cauza terorismului internaţional, a problemelor socio-politice complexe şi a efectelor devastatoare provocate de schimbarea climatică, la care se însumează consecinţelor loviturilor de stat militare petrecute în unele ţări şi a anumitor procese electorale caracterizate de corupţie, intimidări şi violenţă.

În acelaşi timp, reînnoiesc un apel pentru o angajare serioasă din partea tuturor subiecţilor implicaţi în aplicarea Acordului din Pretoria din noiembrie 2022, care a pus capăt luptelor în Tigray, şi în căutarea de soluţii paşnice la tensiunile şi la violenţele care chinuiesc Etiopia, precum şi pentru dialog, pace şi stabilitate între ţările din Cornul Africii.

Aş vrea să amintesc şi evenimentele dramatice din Sudan, unde din păcate, după luni de război civil, încă nu se vede o cale de ieşire; precum şi situaţiile evacuaţilor din Camerun, Mozambic, Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud. Tocmai aceste ultime două ţări am avut bucuria de a le vizita la începutul anului trecut, pentru a duce un semn de apropiere populaţiilor suferinde, deşi în contexte şi situaţii diferite. Mulţumesc din inimă autorităţilor din ambele ţări pentru angajarea în organizare şi pentru primirea pe care mi-au rezervat-o. Călătoria în Sudanul de Sud a avut de altfel un caracter ecumenic, fiind însoţit de arhiepiscopul de Canterbury şi de moderatorul Adunării Generale a Bisericii din Scoţia, ca mărturie a angajării împărtăşite a comunităţilor noastre pentru pace şi reconciliere.

Deşi nu sunt războaie deschise în Americi, între unele ţări, de exemplu între Venezuela şi Guyana, există tensiuni puternice, în timp ce în altele, ca în Peru, observăm fenomene de polarizare care compromit armonia socială şi slăbesc instituţiile democratice.

Încă trezeşte preocupare situaţia din Nicaragua: o criză care se prelungeşte în timp cu consecinţe dureroase pentru toată societatea nicaraguană, îndeosebi pentru Biserica Catolică. Sfântul Scaun nu încetează să invite la un dialog diplomatic respectuos faţă de binele catolicilor şi al întregii populaţii.

Excelenţe, doamnelor şi domnilor,

În spatele acestui tablou pe care am voit să-l schiţez pe scurt şi fără pretenţii de exhaustivitate, se află o lume tot mai sfâşiată, dar mai ales se află milioane de persoane – bărbaţi, femei, taţi, mame, copii – ale căror feţe sunt de cele mai multe ori necunoscute şi pe care adesea le uităm.

Pe de altă parte, războaiele moderne nu se mai desfăşoară numai pe câmpurile de bătălie delimitate, nici nu se referă numai la soldaţi. Într-un context în care pare să nu mai fie observat discernământul între obiective militare şi civile, nu există conflict care se nu ajungă să lovească în mod nediscriminat populaţia civilă. Evenimentele din Ucraina şi din Gaza sunt dovada evidentă. Nu trebuie să uităm că încălcările grave ale dreptului internaţional umanitar sunt crime de război şi că nu este suficient a le prezenta, ci este necesar să fie prevenite. Aşadar, este nevoie de o angajare mai mare a comunităţii internaţionale pentru salvgardarea şi implementarea dreptului umanitar, care pare să fie singura cale pentru tutelarea demnităţii umane în situaţii de ciocnire războinică.

La începutul acestui an răsună deosebit de actual îndemnul Conciliului Vatican II, în Gaudium et spes: "Există, în privinţa războiului, diferite convenţii internaţionale pe care le-au semnat un mare număr de ţări pentru a face mai puţin inumane acţiunile militare şi urmările lor. […] Aceste convenţii trebuie respectate; mai mult, cu toţii, şi mai ales autorităţile publice şi experţii în materie să facă tot ce le stă în putinţă pentru ca ele să fie perfecţionate, şi astfel să stăvilească, în mod cât mai eficient, atrocitatea războaielor"[2]. Şi atunci când este vorba de a exercita dreptul la apărare legitimă, este indispensabil să se respecte o folosire proporţionată a forţei.

Poate că nu ne dăm seama că victimele civile nu sunt "daune colaterale". Sunt bărbaţi şi femei cu nume şi prenume care îşi pierd viaţa. Sunt copii care rămân orfani şi privaţi de viitor. Sunt persoane care suferă foamea, setea şi frigul sau care rămân mutilate din cauza puterii bombelor moderne. Dacă am reuşi să privim pe fiecare dintre ei în ochi, să-i chemăm pe nume şi să le evocăm istoria personală, am privi la război pentru ceea ce este: nimic altceva decât o tragedie uriaşă şi "un măcel inutil"[3], care loveşte demnitatea fiecărei persoane pe acest pământ.

Pe de altă parte, războaiele pot continua graţie disponibilităţii enorme de arme. Trebuie urmată o politică de dezarmare, pentru că este iluzoriu a crede că armamentele au o valoare descurajantă. Mai degrabă este adevărat contrariul: disponibilitatea de arme stimulează folosirea lor şi creşte producerea lor. Armele creează neîncredere şi deviază resurse. Câte vieţi s-ar putea salva cu resursele destinate astăzi armamentelor? N-ar fi mai bine să fie investite în favoarea unei adevărate siguranţe globale? Provocările din timpul nostru depăşesc graniţele, aşa cum demonstrează diferitele crize – alimentară, ambientală, economică şi sanitară – care caracterizează începutul secolului. În această circumstanţă, reiterez propunerea de a constitui un Fond mondial pentru a elimina în sfârşit foamea[4] şi a promova o dezvoltare sustenabilă a întregii planete.

Printre ameninţările provocate de aceste instrumente de moarte, nu pot apoi neglija să o menţionez pe cea provocată de arsenalele nucleare şi de dezvoltarea de bombe tot mai sofisticate şi distructive. Reafirm încă o dată imoralitatea de a fabrica şi a deţine arme nucleare. În această privinţă, exprim dorinţa să se poată ajunge cât mai repede la reluarea negocierilor pentru redemararea Planului comun global de acţiune, cunoscut mai bine ca "Acord despre nuclearul iranian", pentru a garanta tuturor un viitor mai sigur.

Totuşi, pentru a urmări pacea nu este suficient să ne limităm la înlăturarea instrumentelor războinice, trebuie extirpate de la rădăcină cauzele războaielor, prima dintre toate foamea, o plagă care încă loveşte întregi regiuni ale Pământului, în timp ce în altele se petrec uriaşe risipe alimentare. Apoi este exploatarea resurselor naturale, care îmbogăţeşte pe câţiva, lăsând în mizerie şi în sărăcie populaţii întregi, care ar fi beneficiarii naturali ai acestor resurse. Legată cu asta este exploatarea persoanelor constrânse să lucreze plătite slab şi fără perspective reale de creştere profesională.

Printre cauzele de conflict sunt şi catastrofele naturale şi ambientale. Desigur, există dezastre pe care mâna omului nu le poate controla. Mă gândesc la recentele cutremure din Maroc şi din China, care au provocat sute de victime, precum şi la cel care a lovit dur Turcia şi parte din Siria şi care a lăsat în urma sa o teribilă urmă de moarte şi distrugere. Mă gândesc şi la inundaţia care a lovit Derna în Libia, distrugând de fapt oraşul, şi din cauza prăbuşirii concomitente a două diguri.

Însă există dezastrele care sunt imputabile şi acţiunii sau a lipsei de grijă a omului şi care contribuie grav la criza climatică actuală, ca de exemplu la despădurirea din Amazonia, care este "plămânul verde" al Pământului.

Criza climatică şi ambientală a fost obiectul celei de-a XXVIII-a Conferinţe a statelor parte la Convenţia cadru a Naţiunilor Unite despre schimbările climatice (COP 28), ţinută la Dubai luna trecută, la care îmi pare rău că nu am putut să particip personal. Ea a început concomitent cu anunţul Organizaţiei Meteorologice Mondiale că 2023 a fost anul cel mai cald faţă de cei 174 de ani înregistraţi precedent. Criza climatică cere un răspuns tot mai urgent şi cere implicarea deplină a tuturor, precum şi a întregii comunităţi internaţionale[5].

Adoptarea documentului final la COP28 reprezintă un pas încurajator şi revelează că, în faţa multelor crize pe care le trăim, există posibilitatea de a revitaliza multilateralismul prin gestionarea problemei climatice globale, într-o lume în care problemele ambientale, sociale şi politice sunt strâns legate între ele. La COP28 a reieşit clar că deceniul actual este deceniul critic pentru a face faţă schimbării climatice. Îngrijirea creaţiei şi pacea "sunt tematicile cele mai urgente şi sunt legate între ele"[6]. Prin urmare, doresc ca tot ceea ce s-a stabilit la Dubai să ducă la "o accelerare hotărâtă a tranziţiei ecologice, prin forme care […] să găsească realizare în patru domenii: eficienţa energetică; sursele renovabile; eliminarea combustibililor fosili; educarea la stiluri de viaţă mai puţin dependente de aceştia din urmă"[7].

Războaiele, sărăcia, abuzarea casei noastre comune şi exploatarea continuă a resurselor sale, care sunt la rădăcina dezastrelor naturale, sunt cauze care determină şi mii de persoane să abandoneze propria ţară în căutarea unui viitor de pace şi siguranţă. În călătoria lor îşi riscă viaţa pe parcursuri periculoase, ca în deşertul Sahara, în pădurea Darién la graniţa dintre Columbia şi Panama, în America Centrală, în nordul Mexicului, la graniţa cu Statele Unite, şi mai ales în Marea Mediterană. Aceasta, din păcate, a devenit în ultimul deceniu un mare cimitir, cu tragedii care continuă să se succeadă şi din cauza traficanţilor de fiinţe umane fără scrupule. Printre multele victime, să nu uităm asta, sunt mulţi minori neînsoţiţi.

Mediterana ar trebui să fie mai degrabă un laborator de pace, un "loc unde ţări şi realităţi diferite să se întâlnească pe baza umanităţii pe care o împărtăşim toţi"[8], aşa cum am avut ocazia să subliniez la Marseille, în cursul călătoriei mele, pentru care le mulţumesc organizatorilor şi autorităţilor franceze, cu ocazia Rencontres Méditerranéennes. În faţa acestei tragedii uriaşe ajungem cu uşurinţă să ne închidem inima, retrăgându-ne în spatele fricii unei "invazii". Uităm cu uşurinţă că avem în faţa noastră persoane cu feţe şi nume şi neglijăm vocaţia proprie a lui Mare Nostrum, care nu este aceea de a fi un mormânt, ci un loc de întâlnire şi de îmbogăţire reciprocă între persoane, popoare şi culturi. Asta nu înseamnă că migraţia nu trebuie reglementată pentru a primi, a promova, a însoţi şi a integra pe migranţi, respectând cultura, sensibilitatea şi siguranţa populaţiilor care se ocupă de primire şi de integrare. Pe de altă parte, trebuie amintit şi dreptul de a putea rămâne în propria patrie şi respectiva necesitate de a crea condiţiile pentru ca el să poată fi exercitat efectiv.

În faţa acestei provocări nicio ţară nu poate fi lăsată singură, nici nu poate crede cineva că înfruntă izolat problema prin legislaţii mai restrictive şi represive, aprobate uneori sub presiunea fricii sau pentru a mări consensul electoral. De aceea, primesc cu satisfacţie angajarea Uniunii Europene de a căuta o soluţie comună prin adoptarea noului Pact despre Migraţie şi Azil, deşi relevând unele limite ale sale, în special în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de azil şi pericolul de detenţii arbitrare.

Dragi ambasadori,

Calea păcii cere respectarea vieţii, a fiecărei vieţi umane, începând de la aceea a celui care trebuie să se nască în sânul mamei, care nu poate fi suprimată, nici nu poate deveni obiect de comerţ. În această privinţă, consider deplorabilă practica aşa-numitei maternităţi surogat, care lezează grav demnitatea femeii şi a copilului. Ea este întemeiată pe exploatarea unei situaţii de necesitate materială a mamei. Un copil este întotdeauna un dar şi nu este niciodată obiectul unui contract. Prin urmare, doresc o angajare a comunităţii internaţionale pentru a interzice la nivel universal această practică. În fiecare moment al existenţei sale, viaţa umană trebuie să fie protejată şi tutelată, în timp ce constat cu regret, în special în Occident, răspândirea persistentă a unei culturi a morţii, care, în numele unei mile prefăcute, rebutează copii, bătrâni şi bolnavi.

Calea păcii cere respectarea drepturilor umane, după acea formulare simplă dar clară conţinută în Declaraţia Universală a Drepturilor Umane, a cărei a 75-a aniversare am celebrat-o de puţin timp. Este vorba de principii evidente din punct de vedere raţional şi acceptate de toţi. Din păcate, tentativele făcute în ultimele decenii de a introduce noi drepturi, care nu sunt pe deplin consistente faţă de cele definite la origine şi nu sunt mereu acceptabile, au dat frâu liber colonizărilor ideologice, între care are un rol central teoria gender, care este foarte periculoasă, deoarece anulează diferenţele având pretenţia de a-i face pe toţi egali. Aceste colonizări ideologice provoacă răni şi diviziuni între state, în loc să favorizeze edificarea păcii.

În schimb, dialogul trebuie să fie sufletul comunităţii internaţionale. Conjunctura actuală este cauzată şi de slăbirea acelor structuri de diplomaţie multilaterală care au văzut lumina după al doilea conflict mondial. Organisme create pentru a favoriza siguranţa, pacea şi cooperarea nu mai reuşesc să unească pe toţi membrii lor în jurul unei mese. Există riscul unei "monadologii" şi al fragmentării în "cluburi" care lasă să intre numai state considerate similare ideologic. Şi acele organisme până acum eficiente, concentrate asupra binelui comun şi asupra problemelor tehnice, riscă o paralizare din cauza polarizărilor ideologice, fiind instrumentalizate de fiecare stat.

Pentru a relansa o angajare comună în slujba păcii, trebuie recuperate rădăcinile, spiritul şi valorile care au dat naştere acelor organisme, deşi ţinând cont de contextul schimbat şi având atenţie faţă de cei care nu se simt reprezentaţi în mod adecvat de structurile organizaţiilor internaţionale.

Desigur, a dialoga cere răbdare, perseverenţă şi capacitate de ascultare, dar atunci când se străduiesc în tentativa sinceră de a pune capăt discordiilor, se pot obţine rezultate semnificative. Mă gândesc, de exemplu, la Acordul din Belfast, cunoscut şi ca Acordul din Vinerea Sfântă, semnat de guvernele britanic şi irlandez, a cărei a 25 aniversare s-a amintit anul trecut. El, punând capăt la treizeci de ani de conflict violent, poate fi luat de exemplu pentru a determina şi a stimula autorităţile să creadă în procesele de pace, în pofida dificultăţilor şi a sacrificiilor pe care le cer.

Calea păcii trece prin dialogul politic şi social, pentru că el este la baza convieţuirii civile a unei comunităţi politice moderne. În anul 2024 vor fi convocate alegeri în multe state. Alegerile sunt un moment fundamental al vieţii unei ţări, pentru că permit tuturor cetăţenilor să aleagă în mod responsabil pe proprii guvernanţi. Răsună mai actuale ca oricând cuvintele lui Pius al XII-lea: "A exprima propria părere cu privire la obligaţiile şi la sacrificiile, care le sunt impuse; a nu fi constrâns să asculte fără a fi ascultat: iată două drepturi ale cetăţeanului, care găsesc în democraţie, aşa cum indică însuşi numele său, exprimarea lor. Din soliditatea, din armonia, din roadele bune ale acestui contact dintre cetăţeni şi guvernul statului se poate recunoaşte dacă o democraţie este cu adevărat sănătoasă şi echilibrată şi care este forţa sa de viaţă şi de dezvoltare"[9].

De aceea este important ca toţi cetăţenii, în special tinerele generaţii care vor fi chemate la urne pentru prima dată, să simtă ca responsabilitate fundamentală a lor aceea de a contribui la edificarea binelui comun, printr-o participare liberă şi conştientă la alegeri. De altfel, politica trebuie înţeleasă mereu nu ca apropriere a puterii, ci ca "forma cea mai înaltă de caritate"[10] şi prin urmare a slujirii aproapelui în sânul unei comunităţi locale sau naţionale.

Calea păcii trece şi prin dialogul interreligios, care cere înainte de toate tutelarea libertăţii religioase şi respectarea minorităţilor. Doare, de exemplu, să se constate cum creşte numărul de ţări care adoptă modele de control centralizat pe libertatea de religie, cu folosirea masivă a tehnologiei. În alte locuri, comunităţile religioase minoritare se află adesea într-o situaţie tot mai dramatică. În unele cazuri sunt în pericol de dispariţie, din cauza unei combinări de acţiuni teroriste, atacuri la adresa patrimoniului cultural şi măsuri mai ascunse precum proliferarea legilor anti-convertire, manipularea regulilor electorale şi restricţiile financiare.

Preocupă îndeosebi creşterea numărului actelor de antisemitism care a avut loc în ultimele luni; şi încă o dată reafirm că această plagă trebuie dezrădăcinată din societate, mai ales cu educaţia la fraternitate şi la primirea celuilalt.

De asemenea, preocupă creşterea persecuţiei şi a discriminării faţă de creştini, mai ales în ultimii zece ani. Ea se referă adesea, deşi în mod nesângeros dar relevant din punct de vedere social, la acele fenomene de marginalizare lentă şi excludere din viaţa politică şi socială şi de la exercitarea anumitor profesii care au loc şi în ţări în mod tradiţional creştine. În ansamblu, sunt peste 360 de milioane de creştini în lume care experimentează un nivel înalt de persecuţie şi discriminare din cauza propriei credinţe şi sunt tot mai mulţi cei constrânşi să fugă din propriile ţări de origine.

În sfârşit, calea păcii trece prin educaţie, care este principala investiţie în viitor şi în tinerele generaţii. Am încă vie amintirea Zilei Mondiale a Tineretului desfăşurată în Portugalia în august. În timp ce mulţumesc din nou autorităţilor portugheze, civile şi religioase pentru angajarea dedicată în organizare, păstrez în inimă întâlnirea cu peste un milion de tineri, provenind din toate părţile lumii, plini de entuziasm şi voinţă de a trăi. Prezenţa lor a fost un mare imn adus păcii şi mărturia că "unitatea este superioară conflictului"[11] şi că este "posibilă dezvoltarea unei comuniuni în diferenţe"[12].

În timpurile moderne, parte a provocării educative se referă la o folosire etică a noilor tehnologii. Ele pot deveni cu uşurinţă instrumente de diviziune sau de răspândire a minciunii, aşa-numitele fake news, dar sunt şi mijloc de întâlnire, de schimburi reciproce şi un important vehicul de pace. "Progresele însemnate ale noilor tehnologii ale informaţiei, în special în sfera digitală, prezintă, aşadar, oportunităţi entuziasmante şi riscuri grave, cu implicaţii serioase pentru urmărirea dreptăţii şi a armoniei între popoare."[13] Pentru acest motiv am considerat important să dedic anualul Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii inteligenţei artificiale, care este una dintre provocările cele mai importante din următorii ani.

Este indispensabil ca dezvoltarea tehnologică se aibă loc în mod etic şi responsabil, păstrând centralitatea persoanei umane, al cărei aport nu poate şi nici nu va putea fi vreodată înlocuită de un algoritm sau de o maşină. "Demnitatea intrinsecă a fiecărei persoane şi fraternitatea care ne leagă ca membri ai unicei familii umane trebuie să stea la baza dezvoltării de noi tehnologii şi să folosească drept criterii indiscutabile pentru a le evalua înainte de folosirea lor, în aşa fel încât progresul digital să poată avea loc respectând dreptatea şi să poată contribui la cauza păcii."[14]

Aşadar, este nevoie de o reflecţie atentă la fiecare nivel, naţional şi internaţional, politic şi social, pentru ca dezvoltarea inteligenţei artificiale să se menţină în slujba omului, favorizând şi nu împiedicând, în special în tineri, relaţiile interpersonale, un spirit sănătos de fraternitate şi o gândire critică aptă de discernământ.

În această perspectivă dobândesc relevanţă deosebită cele două Conferinţe Diplomatice ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, care vor avea loc în 2024 şi la care Sfântul Scaun va participa ca stat membru. Pentru Sfântul Scaun, proprietatea intelectuală este orientată în mod esenţial spre promovarea binelui comun şi nu se poate degaja de limitări de natură etică dând loc la situaţii de nedreptate şi exploatare necuvenită. Apoi trebuie acordată atenţie specială tutelării patrimoniului genetic uman, împiedicând să se realizeze practici contrare demnităţii omului, cum sunt posibilitatea de brevetare a materialului biologic uman şi clonarea de fiinţe umane.

Excelenţe, doamnelor şi domnilor,

În acest an, Biserica se pregăteşte pentru Jubileul care va începe la Crăciunul viitor. Mulţumesc îndeosebi autorităţilor italiene, naţionale şi locale, pentru angajarea pe care o dedică în pregătirea oraşului Roma pentru a primi numeroşi pelerini şi a le permite lor să scoată roade spirituale din drumul jubiliar.

Poate că astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de anul jubiliar. În faţa atâtor suferinţe, care provoacă disperare nu numai în persoanele lovite direct, ci în toate societăţile noastre; în faţa tinerilor noştri, care în loc să viseze un viitor mai bun se simt adesea neputincioşi şi frustraţi; şi în faţa întunericului din această lume, care pare să se răspândească în loc să se îndepărteze, Jubileul este vestea că Dumnezeu nu abandonează niciodată poporul său şi ţine mereu deschise porţile Împărăţiei sale. În tradiţia iudeo-creştină, Jubileul este un timp de har în care se experimentează milostivirea lui Dumnezeu şi darul păcii sale. Este un timp de dreptate în care păcatele sunt iertate, reconcilierea depăşeşte nedreptatea, iar pământul se odihneşte. El poate fi pentru toţi – creştini şi necreştini – timpul în care să se frângă săbiile şi să se facă din ele pluguri; timpul în care o naţiune nu va mai ridica sabia împotriva alteia, nici nu se va mai învăţa arta războiului (cf. Is 2,4).

Aceasta este urarea, iubiţi fraţi şi surori, urarea pe care o adresez din inimă fiecăruia dintre voi, dragi ambasadori, familiilor voastre, colaboratorilor şi popoarelor pe care le reprezentaţi. Mulţumesc şi an bun tuturor!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Mesaj-radio de Crăciun adresat popoarelor din lumea întreagă, 24 decembrie 1944.

[2] Constituţia pastorală Gaudium et spes despre Biserica în lumea contemporană (7 decembrie 1965), 79.

[3] Cf. Benedict al XV-lea, Scrisoare către conducătorii popoarelor beligerante (1 august 1917).

[4] Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti despre fraternitate şi prietenia socială (3 octombrie 2020), 262.

[5] Cf. Exortaţia apostolică Laudate Deum adresată tuturor persoanelor de bunăvoinţă despre criza climatică (4 octombrie 2023).

[6] Discurs la Conferinţa statelor parte la Convenţia cadru a Naţiunilor unite despre schimbările climatice, 2 decembrie 2023.

[7] Ibid.

[8] Discurs la Sesiune conclusivă a «Rencontres Méditerranéennes», Marseille, 23 septembrie 2023, 1.

[9] Cf. Mesaj-radio de Crăciun adresat popoarelor din lumea întreagă, 24 decembrie 1944.

[10] Pius al XI-lea, Audienţă acordată conducătorilor Federaţiei Universitare Catolice, 18 decembrie 1927.

[11] Exortaţia apostolică Evangelii gaudium (24 noiembrie 2013), 228.

[12] Ibid.

[13] Mesaj pentru a LVII-a Zi Mondială a Păcii (8 decembrie 2023), 1.

[14] Ibid., 2.

* * *

Raporturile diplomatice ale Sfântului Scaun la 8 ianuarie 2024