© Vatican Media

O reflecţie despre mesajele Papei Francisc centrate pe inteligenţa artificială

Tehnologie şi inimă pentru o comunicare pe deplin umană

de Fabio Pasqualetti, decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicaţiei Sociale de la Universitatea Pontificală Saleziană

Anul acesta, inteligenţa artificială este subiect de reflecţie pentru două mesaje ale Papei Francisc. Primul este legat de a 57-a Zi Mondială a Păcii, celebrată la 1 ianuarie, cu titlul Inteligenţa artificială şi pacea, în care se aminteşte că "inteligenţa artificială va deveni tot mai importantă. Provocările pe care le pune sunt tehnice, dar şi antropologice, educative, sociale şi politice" şi tocmai aceste problematici trebuie "să ne facă să reflectăm asupra unui aspect neglijat atât de des în mentalitatea actuală, tehnocratică şi eficientistă, pe cât de decisiv pentru dezvoltarea personală şi socială: «simţul limitei»". Mesajul continuă apoi analizând temele fierbinţi ale eticii, provocările pentru educaţie, dezvoltarea internaţională, problema conflictelor şi dreptul. În sfârşit, Papa doreşte ca reflecţia şi dezbaterea despre IA să ţină "cont de glasul tuturor părţilor interesate, inclusiv săracii, marginalizaţii şi alţii care adesea rămân neascultaţi în procesele decizionale globale". Am putea spune în sinteză că papa cere ca IA să fie în slujba binelui tuturor şi nu numai al binelui cuiva.

Al doilea mesaj, deşi deocamdată avem numai titlul: Inteligenţa artificială şi înţelepciunea inimii: pentru o comunicare pe deplin umană, va fi oferit pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an. Dacă am vrea să facem o reflecţie pornind de la titlu, se poate înţelege deja că ideea de fond se referă la o inteligenţă artificială gândită şi guvernată de criteriile care provin din înţelepciunea inimii şi care este în slujba unei comunicări pe deplin umane. Să încercăm să aprofundăm pornind de la ce anume ar putea să înţeleagă Francisc prin comunicare pe deplin umană.

Dacă se răsfoiesc titlurile mesajelor pentru Zilele Mondiale ale Comunicaţiilor Sociale ale lui Francisc de la începutul pontificatului său, se observă imediat că în primul său mesaj vorbeşte despre Comunicare în slujba unei culturi autentice a întâlnirii. Rolul principal al comunicării este, aşadar, acela de a da formă şi conţinut culturii întâlnirii persoanelor. Ştim cât de mult inteligenţele artificiale din primul val care gestionează social media nu acţionează în această direcţie, pentru că nu au demonstrat că sunt în slujba omului, ci mai degrabă a câştigului firmelor care le gestionează. Procesul de comercializare demarat de capitalism şi interiorizat prin practicile de consum astăzi se referă la însăşi vieţile noastre transformate în date, profilate şi supuse la diferite forme de manipulare. Avem o tehnologie care merge mult dincolo de marketingul personalizat: poate să prevadă, să influenţeze şi să modifice comportamentele. Nu este o întâmplare că se vorbeşte despre criza democraţiei, dar partida care se joacă este mult mai subtilă şi profundă, pentru că se referă la pierderea inconştientă a folosirii propriei libertăţi de alegere şi de înţelegere a realităţii, precum şi a societăţii însăşi. Unei transparenţe totale a noastre faţă de sistemele de IA îi corespunde o opacitate totală a puterilor care le gestionează.

Aşadar, nu cred că este accidental faptul că în ultimele mesaje ale papei, pe care îmi place să-l numesc algoritmul lui Francisc, reies cu forţă tema întâlnirii şi simbologia inimii, antidoturi la o comunicare tot mai mediată şi dezumanizantă.

Dacă se citesc titlurile unul după altul, avem imediat ideea:

2021 - "Vino şi vezi" (In 1,46). A comunica întâlnind persoanele acolo unde sunt şi cum sunt,

2022 - A asculta cu urechea inimii,

2023 - A vorbi cu inima. "Fideli adevărului în iubire" (Ef 4,15).

În primul este imaginea unei Biserici în ieşire pentru a întâlni persoanele acolo "unde sunt şi cum sunt". Ni se cere să mergem pentru a cunoaşte nu profilurile, nu imaginile, ci persoanele în carne şi oase. Acest lucru este valabil şi pentru cel care face adesea informaţie în spatele unui ecran fără a avea minima experienţă a ceea ce li se întâmplă cu adevărat persoanelor în realitate. Este drama suferinţei mediatizate care ajunge să anestezieze inima împingând-o spre derive cinice. O Biserică în ieşire care abandonează propriile certitudini, propriile spaţii, o Biserică ce devine aproape ca samariteanul care nu vorbeşte, ci acţionează şi se îngrijeşte.

Totuşi, acesta este numai primul pas al unei comunicări pe deplin umane, pentru că al doilea este în sine şi mai angajant: A asculta cu urechea inimii. Într-un context în care toţi vor să vorbească şi nimeni nu ascultă, prima misiune a creştinului în întâlnirea cu celălalt este tocmai ascultarea inimii. Cunoaştem valenţa simbolică a inimii ca sediu al întâlnirii cu Dumnezeu. Aşadar, acţiunea este dublă. După exemplul lui Dumnezeu care îl ascultă pe om, creştinul trebuie să ştie să-l asculte pe celălalt, dar să şi recunoască în celălalt locul manifestării cuvântului lui Dumnezeu. Dacă am pune în practică noi ca umanitate chiar şi numai aceste două pasaje, să ne gândim cât de mult s-ar schimba raporturile în familii, în comunităţi, în societate şi între popoare. Ascultarea poate regenera legăturile familiale şi sociale: astăzi ne îngropăm unii pe alţii cu tone de imagini şi cuvinte fără a ne da seama că în schimb avem nevoie absolută de tăcere şi de ascultare reciprocă.

În sfârşit, ultimul pasaj este A vorbi cu inima. "Fideli adevărului în iubire". Şi în această acţiune revin inima şi dubla dimensiune la care se făcea aluzie mai înainte. Dacă am trăit experienţa cuvântului lui Dumnezeu în inima noastră, putem încerca să vorbim celorlalţi tocmai pornind de la experienţa trăită. Atunci într-adevăr este un cuvânt adevărat, pentru că este trăit şi, în acelaşi timp, încărcat de iubire, pentru că este rostit cu iubire. Nu putem ignora climatul de agresivitate, tensiune, otrăvuri pe care-l respirăm din cauza unei bârfe autoreferenţiale destituitoare, judecătoare şi dispreţuitoare. Şi în acest caz o informaţie simplificată, polarizată, uneori banalizată, nu aduce un serviciu bun. Sistemele de IA care se află în fruntea lui feed ale ştirilor nu aduc un serviciu bun, pentru că favorizează o informaţie potrivită dorinţelor şi intereselor noastre furnizându-ne diete culturale monotematice şi distructive, pentru că duc lipsă de pluralismul necesar pentru a avea o viziune sănătoasă a realităţii.

În faţa unei tehnologii ca IA care, în versiunile Large Langue Model precum ChatGPT, reuşeşte să simuleze limbajul şi conversaţia cu calităţi surprinzătoare şi captivante, se înţelege atunci dorinţa lui Francisc ca IA să fie reglementată şi guvernată mai mult de principii de înţelepciune a inimii, decât de interese economice, politice sau de altă natură. Miza aflată în joc este mare. O tehnologie care poate să fie percepută de mulţi ca baghetă magică pentru multele probleme personale şi sociale, poate să devină, în acelaşi timp, flautul în mâna flautistului magic. Dar societatea nu are nevoie de flautişti magici, nici de conducători, ci să crească precum o comunitate umană care urmăreşte valorile fraternităţii, ale respectului şi ale redistribuirii egale a bunurilor.

Avem demonstraţii ample ale modului în care IA poate îmbunătăţi viaţa omului: exemplul clasic este diagnostica tumorală, dar ştim şi că o bună parte a conflictelor actuale se desfăşoară cu ajutorul IA în slujba distrugerii şi a morţii. Se va putea spune că variabila necontrolată şi necontrolabilă este întotdeauna omul. Nu întâmplător apelul lui Francisc este făcut direct comunităţii creştine, dar şi tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă care doresc o lume mai dreaptă. Mesajul se poate citi pornind de la sfârşit: "Dacă suntem capabili să comunicăm în mod pe deplin uman, vom şti să gestionăm cu înţelepciunea inimii şi sistemele de inteligenţă artificială".

(După L'Osservatore Romano, 5 ianuarie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu