© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Dicasterul Cauzelor Sfinţilor "Dimensiunea comunitară a sfinţeniei" (16 noiembrie 2023)

Iubiţi fraţi şi surori, bine aţi venit!

Vă salut cu bucurie la încheierea întâlnirii despre tema Dimensiunea comunitară a sfinţeniei, organizată de Dicasterul Cauzelor Sfinţilor. Îi mulţumesc cardinalului Marcello Semeraro, celorlalţi superiori, oficialilor, postulatorilor, Monseniorului Paglia şi vouă tuturor, participanţi la lucrările din aceste zile.

Mi-aţi dăruit comentariul la exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, publicat de dicaster la a 10-a aniversare a pontificatului meu. Mulţumesc din inimă! Îmi doresc ca reflecţiile conţinute în volum să ajute pe mulţi să înţeleagă tot mai bine chemarea universală la sfinţenie.

Această temă a chemării universale la sfinţenie, şi în ea dimensiunea sa comunitară, este foarte îndrăgită de Conciliul al II-lea din Vatican, care a vorbit despre ea în special în Lumen gentium (cf. cap. V). Nu întâmplător, în această perspectivă, a crescut în anii recenţi numărul beatificărilor şi canonizărilor de bărbaţi şi femei care aparţine diferitelor stări de viaţă: soţi, celibatari, preoţi, consacrate, consacraţi şi laici de orice vârstă, provenienţă şi cultură, chiar familii, mă gândesc la cea poloneză martiră. Îndeosebi, în Gaudete et exsultate am voit să atrag atenţia asupra apartenenţei tuturor acestor fraţi şi surori ai noştri la "sfântul popor credincios al lui Dumnezeu" (nr. 6); precum şi asupra apropierii lor de noi, ca sfinţi "de la uşa de alături" (nr. 7), membri ai comunităţilor noastre, care au trăit o mare caritate în lucrurile mici ale vieţii zilnice, deşi cu limitele şi defectele lor, urmându-l pe Isus până la sfârşit. De aceea acum aş vrea să reflectez cu voi tocmai asupra acestei teme evidenţiind, printre multele posibile, trei aspecte ale sale: sfinţenia care uneşte, sfinţenia familială şi sfinţenia martirică.

Primul: sfinţenia care uneşte. Ştim că vocaţia la care suntem chemaţi toţi se împlineşte înainte de toate în caritate (cf. Lumen gentium, 40), dar al Duhului Sfânt (cf. Rom 5,5) care uneşte în Cristos şi cu fraţii: aşadar ea este un eveniment nu numai personal, ci şi comunitar. Atunci când Dumnezeu îl cheamă pe fiecare, este mereu pentru binele tuturor, ca în cazurile lui Abraham şi Moise, ale lui Petru şi Paul. Îl cheamă pe fiecare pentru o misiune. Şi de altfel aşa cum Isus, Bun Păstor, cheamă pe nume pe fiecare dintre oile sale (cf. In 10,3) şi o caută pe cea rătăcită pentru a o readuce la staul (cf. Lc 15,4-7), tot aşa răspunsul la iubirea sa nu poate decât să se realizeze într-o dinamică de implicare şi mijlocire. Ne arată asta evanghelia, de exemplu pentru Matei care, imediat ce a fost chemat de Isus, invită pe prietenii săi la întâlnirea cu Mesia (cf. Mt 9,9-13) sau pentru Paul care, după ce l-a întâlnit pe Cel Înviat, devine apostolul neamurilor. Întâlnirea cu Isus are această dimensiune comunitară.

Această realitate este exprimată în mod deosebit de emoţionant de Sfânta Tereza a Pruncului Isus, căreia, la a 150-a aniversare a naşterii, i-am dedicat exortaţia apostolică C'est la confiance. Ea, în scrierile sale, cu o imagine biblică sugestivă contemplă întreaga omenire ca "grădina lui Isus", a cărui iubire îmbrăţişează toate florile în mod în acelaşi timp inclusiv şi exclusiv (cf. Manuscris A, 2rv), şi cere să fie aprinsă până la incandescenţă de focul acestei iubiri, pentru a conduce la ea pe toţi fraţii (cf. Manuscris C, 34r-36v). Este evanghelizarea "prin atracţie" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 14), mărturia, rod în acelaşi timp al celei mai înalte experienţe mistice de iubire personală şi a "misticii lui noi" (Constituţia apostolică Veritatis gaudium, 4a). În ea se întrepătrund cele două modalităţi de prezenţă a Domnului, fie în intimitatea fiecărei persoane (cf. In 14,23), fie în mijlocul celor care sunt reuniţi în numele său (cf. Mt 18,20); în "castelul sufletului" şi în "castelul comunităţii", pentru a folosi o imagine îndrăgită de Tereza de Avila (cf. Castelul interior). Sfinţenia uneşte şi prin intermediul carităţii sfinţilor noi putem cunoaşte misterul lui Dumnezeu care "unit [...] cu fiecare om" (Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22) îmbrăţişează în milostivirea sa întreaga omenire, pentru ca toţi să fie una (cf. In 17,22). Câtă nevoie are lumea noastră să regăsească în această îmbrăţişare unitate şi pace!

Să trecem la al doilea punct: sfinţenia familială. Ea străluceşte în mod eminent în Sfânta Familie din Nazaret (cf. Gaudete et exsultate, 143). Şi totuşi Biserica ne propune astăzi multe alte exemple: "cupluri sfinte de soţi, în care fiecare dintre părţi este instrument pentru sfinţirea celuilalt" (ibid. 141). Să ne gândim la sfinţii Alois şi Zelia Martin; la fericiţii Luigi şi Maria Beltrame Quattrocchi; la venerabilii Tancredi şi Giulia di Barolo; la venerabilii Sergio şi Domenica Bernardini. Sfinţenia soţilor, în afară de sfinţenia particulară a două persoane distincte, este şi sfinţenie comună în căsătorie: aşadar multiplicare - şi nu simplă adăugire - a darului personal al fiecăruia, care se comunică. Şi un exemplu luminos pentru toate acestea - aşa cum am amintit la început - ne-a fost oferit recent în beatificarea soţilor Jozef şi Wiktoria Ulma şi a celor şapte copii ai lor: toţi martiri. Şi ei ne amintesc că "sfinţirea este un drum comunitar, de făcut doi câte doi" (ibid.), şi nu singuri. A acţiona mereu comunitatea.

Şi astfel venim la al treilea punct: sfinţenia martirică. Este un model puternic, despre care avem atâtea exemple de-a lungul istoriei Bisericii, de la comunităţile de la începuturi până în epoca modernă, în decursul secolelor şi în diferite părţi ale lumii. Nu există o perioadă care să nu fi avut martirii săi, până în zilele noastre. Şi noi credem că aceşti martiri sunt lucruri care nu există. Dar să ne gândim la un caz de viaţă creştină trăită într-un martiriu continuu: cazul lui Asia Bibi, care timp de mulţi ani era în închisoare, iar fiica îi ducea Euharistia. Atâţia ani până în momentul în care judecătorii au spus că era nevinovată. Aproape nouă ani de mărturie creştină! Este o femeie care continuă să trăiască, şi sunt atâţia, atâţia astfel, care dau mărturie despre credinţă şi despre caritate. Şi să nu uităm că şi timpul nostru are atâţia martiri! Adesea este vorba de "întregi comunităţi care au trăit eroic evanghelia sau care au oferit lui Dumnezeu viaţa tuturor membrilor lor" (ibid.). Şi discursul se lărgeşte ulterior dacă luăm în considerare dimensiunea ecumenică a martiriului lor, amintind pe apartenenţii la toate confesiunile creştine (cf. ivi, 9). Să ne gândim de exemplu la grupul celor douăzeci şi unu de martiri copţi introduşi recent în Martirologiul roman. Mureau spunând: "Isuse, Isuse", pe plajă.

Iubiţi fraţi şi surori, sfinţenia dă viaţă comunităţii şi voi, cu munca voastră, ne ajutaţi să înţelegem şi să celebrăm tot mai bine realitatea şi dinamicele ei, în drumurile numeroase şi diferite pe care le analizaţi şi le propuneţi pentru veneraţia noastră; diferite, dar toate îndreptate spre aceeaşi ţintă: plinătatea iubirii. Acesta este drumul sfinţeniei.

Vă mulţumesc mult pentru asta şi vă încurajez să continuaţi cu bucurie misiunea voastră frumoasă, pentru binele fiecăruia şi pentru creşterea comunităţilor. Vă binecuvântez din inimă şi, vă recomand, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.