© Vatican Media

Reculegere spirituală la Fraterna Domus din Sacrofano pentru participanţii la Sinod

Pentru o renaştere a Bisericii

"Lumii îi este foame de voci care să sune adevărate": începe de la această consideraţie meditaţia pe care părintele dominican Timothy Radcliffe - asistent spiritual pentru a XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor - a ţinut-o în dimineaţa zilei de marţi, 3 octombrie 2023, în timpul reculegerii pe care membrii, delegaţii fraterni şi invitaţii speciali ai Adunării au avut-o la Sacrofano, în provincia Roma.

Reflecţia călugărului, a cincea dintr-o serie începută duminică, 1 octombrie, analizează conceptul de autoritate sau mai bine al crizei de autoritate pe care o trăieşte astăzi toată Biserica, "discreditată" de abuzurile sexuale, dar şi toată lumea. De fapt, fiecare instituţie, adică politica, legea, presa "a simţit cum dispare autoritatea sa", în folosul altor figuri, precum dictatorii, celebrităţile, influencer. Dar tocmai în acest context global, alimentat "nu de autoritate, ci de contracte", lumii "îi este foame de voci care să vorbească despre semnificaţia vieţilor noastre cu autoritate". O autoritate de acest tip, continuă părintele dominican, trebuie să fie în primul rând bucuroasă, pentru că bucuria este "semnul infailibil al prezenţei lui Dumnezeu" şi nimeni nu crede într-un creştin nefericit". În al doilea rând, autoritatea "este multiplă şi se întăreşte reciproc", fără a crea în mod necesar competiţii. Un exemplu este Treimea, în cadrul căreia "nu există rivalitate". Aşadar, afirmă părintele Radcliffe, dacă Sinodul va şti să depăşească "modurile competitive de a exista", atunci va şti să vorbească lumii cu autoritate.

După aceea, călugărul dominican indică trei căi care se pot întreprinde pentru a practica autoritatea: prima este cea a frumuseţii, adică a gloriei, care "deschide imaginaţia noastră la transcendent, ne duce dincolo de cuvinte" şi, atunci când nu este înşelătoare, "vorbeşte despre Dumnezeu". Frumuseţea lui Dumnezeu ajunge pretutindeni, şi "în ceea ce pare mai urât": părintele Radcliffe aminteşte de participarea bucuroasă a câtorva credincioşi la o Liturghie celebrată la Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo, într-un an teribil pentru istoria ţării, anul 1993, marcat de conflicte şi violenţe. Şi o citează şi pe Etty Hillesum, "mistică evreică atrasă de creştinism" şi decedată în lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz în 1943: "În miezul a ceea ce oamenii numesc «oroare» - spunea Etty - vreau să mai pot spune: «Viaţa este frumoasă»".

A doua cale de urmat pe drumul spre autoritate este cea a bunătăţii. Aceeaşi pe care ne-o oferă mărturia sfinţilor, care au "autoritatea curajului", ne invită "să-i însoţim în aventura riscantă a sfinţeniei, să lăsăm controlul vieţii noastre şi să lăsăm ca Dumnezeu să fie Dumnezeu". În această optică, părintele dominican aminteşte participanţilor la Sinod că "martirii au fost primele autorităţi în Biserică pentru că au dat totul cu curaj". De fapt, credinţa nu poate fi atractivă dacă "o domesticim".

În sfârşit, a treia şi ultima cale pentru a urmări autoritatea este cea a adevărului: "Înmormântat în umanitate există un instinct inextirpabil pentru adevăr", afirmă părintele Radcliffe, chiar dacă astăzi lumea pare "neîndrăgostită de adevăr" şi strivită de fake news sau teorii ale complotului lipsite de sens. Toate aceste trei căi, conclude călugărul, sunt necesare, pentru că "fără adevăr şi bunătate, frumuseţea poate fi goală şi înşelătoare. Şi fără adevăr, bunătatea se prăbuşeşte în sentimentalism, în timp ce adevărul lipsit de bunătate duce la inchiziţie". De aici, invitaţia adresată participanţilor la Sinod pentru ca să nu cadă "în raţionalismul arid sau în superstiţie" datorate autorităţii exclusive a raţiunii sau a experienţei religioase. Mai degrabă - şi în această privinţă călugărul dominican reia o imagine îndrăgită de Papa Francisc -, trebuie amintit că Adunarea sinodală "este ca o orchestră, cu diferite instrumente care au propria muzică" şi în cadrul căreia "adevărul nu se obţine cu votul majorităţii".

Dar cum se poate garanta un dialog rodnic al Bisericii, în care "nicio voce să nu le domine şi să nu le sufoce pe celelalte?". Răspunsul, spune părintele Radcliffe, se află în "a discerne armonia ascunsă" şi în capacitatea de a urma două imperative: "Conducere şi compasiune, iubire faţă de adevăr şi solidaritate constantă cu aceia pentru care adevărul a fost eclipsat". De fapt, numai aşa Biserica "va vorbi cu autoritatea Domnului".

După aceea, înainte de amiază, părintele Radcliffe a ţinut a şasea şi ultima sa meditaţie de la reculegerea care se încheie după-amiază. În continuitate cu ceea ce a spus anterior, călugărul a reluat reflecţia despre adevăr, oprindu-se îndeosebi asupra "Duhului de adevăr". "Oricare ar fi conflictele pe care le întâlnim pe drum - explică dominicanul, privind şi la următoarele trei săptămâni de lucrări sinodale - de asta să fim siguri: Duhul adevărului ne conduce la tot adevărul". Este vorba de un parcurs care nu este uşor, un parcurs care include şi "ascultarea de lucruri neplăcute" precum abuzurile şi corupţia în Biserică. "Un coşmar", subliniază călugărul, "un adevăr ruşinos" care totuşi, o dată înfruntat, "face liberi".

În fond, continuă asistentul spiritual, chiar dacă zilele Sinodului vor fi dureroase ca durerile naşterii, la sfârşit, conduşi de Duhul Sfânt, se va ajunge la o "Biserică renăscută". Şi acest lucru este cu atât mai necesar cu cât societatea contemporană fuge de realitate: dovadă este cel care închide ochii în faţa catastrofelor ecologice sau a milioanelor de fraţi şi surori care suferă, "răstigniţi de sărăcie şi de violenţă". În schimb trebuie avut curajul, "forţa sufletească" de a vedea lucrurile aşa cum sunt, de a trăi în lumea reală, fără iluzii, prejudecăţi, frici, ideologii, orgoliu. Asta înseamnă a fi "curăţaţi", aşa cum se întâmplă unei viţe de vie pentru ca să aducă mai mult rod.

Părintele Radcliffe lasă spaţiu apoi unei amintiri personale: cea a unei lungi internări a lui în spital pentru o intervenţie chirurgicală dificilă. "Eram o persoană bolnavă într-un pat din secţie, fără a avea nimic de dat. Nu puteam nici măcar să mă rog. Depindeam de alte persoane chiar şi pentru nevoile cele mai elementare. A fost o «curăţare» teribilă. Dar a fost şi o binecuvântare". De fapt, în acel pat de spital, părintele dominican s-a abandonat "iubirii absolute, gratuite şi nemeritate a Domnului". Aşadar, asta este ceea ce participanţii la Sinod sunt chemaţi să facă, adică să "deschidă inima şi mintea la caracterul spaţios al adevărului divin", pierzând într-un anumit sens controlul pentru "a lăsa ca Dumnezeu să fie Dumnezeu". Aşa cum Isus, în Ghetsemani, renunţă să gestioneze propria viaţă şi o încredinţează Tatălui - mai explică părintele Radcliffe -, tot aşa Adunarea sinodală trebuie să aibă "dinamica rugăciunii mai mult decât a unui parlament", lăsându-se "iluminată, condusă şi orientată de Duhul Sfânt", liberă "de cultura controlului". Ceea ce nu înseamnă "a nu face nimic", ci a acţiona lăsând ca "Duhul să ne ducă acolo unde nu ne-am fi gândit vreodată să mergem".

A ne lăsa conduşi de Duhul către adevăr, adaugă asistentul spiritual, înseamnă şi a avea încredere în faptul că tocmai Duhul va fi cel care "generează noi instituţii, noi forme de viaţă creştină, noi slujiri", acţionând în mod creativ cu "noi moduri de a fi Biserică pe care acum nu le putem imagina, dar probabil că tinerii da! Asta include ascultarea tinerilor în care Domnul trăieşte şi vorbeşte". Asupra acestui punct, călugărul dominican insistă din nou: încrederea în noile generaţi, explică el, este "o parte intrinsecă a conducerii creştine", şi pentru că tinerii "nu sunt aici pentru a lua locul bătrânilor, ci pentru a face ceea ce bătrânii încă nu pot imagina".

În sfârşit, există o ultimă - dar nu mai puţin importantă - caracteristică a adevărului Duhului asupra căreia se opreşte a şasea meditaţie şi este legătura cu "iubirea transformatoare, divină, liberă de orice rivalitate", care comportă "a învăţa să-i iubim pe cei pe care-i găsim dificili". Numai cu acest tip de iubire, reafirmă asistentul spiritual, în Sinod se va demara o "transformare personală şi comunitară" care va permite să se ajungă la "inevitabilele" decizii practice, care totuşi în acel moment nu vor fi numai o "simplă administraţie".

Cu profundă umilinţă şi cu încredere în darurile lui Dumnezeu, părintele Radcliffe încheie meditaţiile sale cu o previziune: la Sinod "fără îndoială vor fi certuri" şi acest lucru va putea fi "dureros". Dar dacă sunt conduşi de Duhul adevărului, atunci vor putea să fie conduşi "un pic mai profund în misterul iubirii divine".

(După L'Osservatore Romano, 3 octombrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.