© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 30 august 2023

Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 19. Rugăciune şi slujire cu bucurie: Kateri Tekakwitha, prima sfântă nativă nord-americană

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Acum, continuând cateheza noastră despre tema zelului apostolic şi a pasiunii pentru vestirea evangheliei, să privim astăzi la Sfânta Kateri Tekakwitha, prima femeie nativă din America de Nord care a fost canonizată. Născut în jurul anului 1656 într-un sat din partea înaltă a statului New York, era fiică a şefului Mohawk nebotezat şi a mamei creştine Algonchina, care a învăţat-o pe Kateri să se roage şi să cânte imnuri lui Dumnezeu. Şi mulţi dintre noi am fost prezentaţi Domnului pentru prima dată în cadrul familial, mai ales de mamele şi bunicele noastre. Aşa începe evanghelizarea şi mai mult, să nu uităm asta, credinţa este transmisă mereu în dialect de mame, de bunice. Credinţa trebuie transmisă în dialect şi noi am primit-o în acest dialect de mame şi de bunice. Evanghelizarea începe adesea astfel: cu gesturi simple, mici, ca părinţii care-i ajută pe copii să înveţe să vorbească cu Dumnezeu în rugăciune şi care le relatează iubirea sa mare şi milostivă. Şi bazele credinţei pentru Kateri, şi adesea şi pentru noi, au fost puse în acest mod. Ea a primit-o de la mama în dialect, dialectul credinţei.

Când Kateri avea patru ani, o gravă epidemie de variolă a lovit poporul său. Atât părinţii săi, cât şi fratele mai mic au murit şi Kateri însăşi a rămas cu cicatrice pe faţă şi cu probleme de vedere. Începând din acel moment, Kateri a trebuit să înfrunte multe dificultăţi: desigur cele fizice din cauza efectelor variolei, dar şi neînţelegerile, persecuţiile şi chiar ameninţările cu moartea pe care le-a avut ca urmare a Botezului său, în duminica de Paşte din 1676. Toate acestea i-au dat lui Kateri o mare iubire faţă de cruce, semn definitiv al iubirii lui Cristos, care s-a dăruit până la sfârşit pentru noi. De fapt, mărturia evangheliei nu se referă numai la ceea ce este plăcut; trebuie să ştim să purtăm cu răbdare, cu încredere şi speranţă şi crucile noastre zilnice. Răbdarea, în faţa dificultăţilor, a crucilor: răbdarea este o mare virtute creştină. Cel care nu are răbdare nu este un creştin bun. Răbdarea de a tolera: a tolera dificultăţile precum şi a-i tolera pe ceilalţi, care uneori sunt plictisitori sau te pun în dificultate... Viaţa lui Kateri Tekakwitha ne arată că orice provocare poate fi învinsă dacă ne deschidem inima către Isus, aceasta este o reţetă pentru a trăi bine.

După ce a fost botezată, Kateri a trebuit să se refugieze printre Mohawk în misiunea iezuiţilor aproape de oraşul Montreal. Acolo participa la Liturghie în fiecare dimineaţă, dedica timp adoraţiei în faţa Preasfântului Sacrament, se ruga Rozariul şi trăia o viaţă de pocăinţă. Aceste practici spirituale ale sale îi impresionau pe toţi în Misiune; au recunoscut în Kateri o sfinţenie care atrăgea, pentru că se năştea din iubirea sa profundă faţă de Dumnezeu. Aparţine sfinţeniei, să atragă. Dumnezeu ne cheamă prin atracţie, ne cheamă cu această voinţă de a fi aproape de noi şi ea a simţit acest har al atracţiei divine. În acelaşi timp, îi învăţa pe copiii din Misiune să se roage şi, prin îndeplinirea constantă a responsabilităţilor sale, inclusiv îngrijirea bolnavilor şi a bătrânilor, a oferit un exemplu de slujire umilă şi iubitoare către Dumnezeu şi către aproapele. Întotdeauna credinţa se exprimă în slujire. Credinţa nu este pentru a ne machia pe noi înşine, sufletul: nu; este pentru a sluji.

Deşi a fost încurajată să se căsătorească, Kateri voia în schimb să-şi dedice viaţa complet lui Cristos. Neputând să intre în viaţa consacrată, a depus vot de feciorie perpetuă la 25 martie 1679. Această alegere a sa revelează un alt aspect al zelului apostolic pe care-l avea ea: dăruirea totală Domnului. Desigur, nu toţi sunt chemaţi să facă acelaşi vot al lui Kateri; totuşi, fiecare creştin este chemat în fiecare zi să se angajeze cu inimă nedespărţită în vocaţia şi în misiunea încredinţată lui de Dumnezeu, slujindu-l pe el şi pe aproapele în spirit de caritate.

Iubiţi fraţi şi surori, viaţa lui Kateri este o mărturie ulterioară a faptului că zelul apostolic implică fie o unire cu Isus, alimentată de rugăciune şi de sacramente, fie dorinţa de a răspândi frumuseţea mesajului creştin prin fidelitatea faţă de propria vocaţie specială. Ultimele cuvinte ale lui Kateri sunt foarte frumoase. Înainte de muri a spus: "Isuse, te iubesc".

Aşadar, şi noi, luând forţă de la Domnul, aşa cum a făcut Sfânta Kateri Tekakwitha, să învăţăm să îndeplinim acţiunile obişnuite în mod extraordinar şi astfel să creştem în fiecare zi în credinţă, în caritate şi în mărturia zeloasă a lui Cristos.

Să nu uităm: fiecare dintre noi este chemat la sfinţenie, la sfinţenia de toate zilele, la sfinţenia vieţii creştine obişnuite. Fiecare dintre noi are această chemare: să mergem înainte pe acest drum. Domnul nu ne va lipsi.

_________

APEL

Poimâine, 1 septembrie, se celebrează Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, inaugurând "Timpul creaţiei" care va dura până la 4 octombrie, sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi. La acea dată am intenţia să public o exortaţie, o a doua Laudato si'. Să ne unim cu fraţii şi surorile noastre creştine în angajarea de a construi creaţia ca dar sacru al Creatorului. Este necesar să fim alături de victimele nedreptăţii ambientale şi climatice, străduindu-ne să punem capăt războiului nesăbuit dus la adresa Casei noastre comune. Îi îndemn pe toţi să lucreze şi să se roage pentru ca ea să abunde din nou de viaţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.