Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia" Trei noi cărți de spiritualitate și rugăciune

Editura "Sapientia" anunță apariția a trei noi cărți: "Cum să ne rugăm? Relația cu Dumnezeu. Manual de utilizare", "Cum am iubit azi, Doamne? Rugăciunea de examinare a conștiinței: înțelepciune ignațiană pentru viața de fiecare zi" și "31 de vizite la Preasfântul Sacrament și la Sfânta Fecioară Maria cu Sfântul Alfons Maria de Liguori". Acestea pot fi procurate de la Librăria "Sapientia" Iași (librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară.

* * *

La Editura "Sapientia" a apărut de curând cartea: Cum să ne rugăm? Relația cu Dumnezeu. Manual de utilizare, scrisă de pr. Adam Szustak OP și tradusă în limba română de Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția "Spiritualitate", în formatul 14Ś20 x cm, are 156 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Înainte de a începe să citești această carte - și mă bucur nespus de mult că ai optat pentru ea -, aș vrea să-ți las un sfat legat de cum să o citești. Cartea are două părți care pot fi numite, în linii mari, teorie și practică. Prima parte, cea teoretică, este o încercare - foarte probabil, extrem de stângace - de a descrie această realitate extraordinară a relației omului cu Dumnezeu, pe care ar trebui să o construim în etapa pământească a vieții noastre, înainte de a-l întâlni într-o zi față în față. În această secțiune, am încercat să surprind legătura noastră cu Dumnezeu și să înțeleg ce ne invită el pe toți să facem, dorind să fie aproape de noi. Partea a doua, pe de altă parte, este (pe cât posibil) un ghid concret despre cum să construim această relație în practică sau, pur și simplu, cum să ne rugăm pentru a-l întâlni cu adevărat pe Dumnezeu.

Dorința mea cea mai mare este să te încurajez, dragă cititorule, să faci un efort practic și real pentru a construi această relație, ceea ce înseamnă acțiuni concrete care ar trebui să înceapă chiar de astăzi! De aceea, îți sugerez ca, imediat după ce vei citi această scurtă introducere, să treci direct la capitolele de început din partea practică, unde sunt descriși primii pași ai rugăciunii. Te îndemn să citești această parte a doua de la început până la capitolul "Încălzirea I", inclusiv, și apoi să pui imediat în practică acest conținut, fără să mai aștepți nicio clipă și fără să ții cont de partea teoretică. După ce îți va fi clar ce trebuie să faci în primele zile ale parcursului tău de rugăciune, recitește cartea de la început [partea teoretică] până ajungi din nou la partea practică, și află ce trebuie să faci în continuare pentru a-ți dezvolta rugăciunea. Ideea este pur și simplu să începi să te rogi imediat, și nu doar după ce ai terminat de citit toată cartea. Tot ceea ce contează cu adevărat este să începi să-ți înalți zilnic inima la Dumnezeu. Restul este doar o scriere care (sper) să te ajute măcar puțin în rugăciunea ta și să te motiveze să construiești o relație cu el.

Pr. Adam Szustak OP

* * *

La Editura "Sapientia" a apărut de curând cartea: Cum am iubit azi, Doamne? Rugăciunea de examinare a conștiinței: înțelepciune ignațiană pentru viața de fiecare zi, scrisă de Timothy M. Gallagher OMV și tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecția "Spiritualitate", în formatul 14Ś20 cm, are 222 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

O viață care nu este examinată nici măcar nu merită trăită. Această afirmație trezește reacții dintre cele mai diverse. Unele persoane o neagă fără să stea pe gânduri, văzând în ea moartea oricărui stil de viață spontan. Alții sunt de acord cu ea la un nivel teoretic, fără a face însă pasul spre a practica în mod concret examinarea, integrând-o în detaliile zilnice ale vieții lor. Însă această carte a părintelui Tim Gallagher merge mult dincolo de teorie, fiind o captivantă îmbinare de practică personală și experiențe concrete. Abordarea sa construiește o punte de legătură între două noțiuni prea des separate: adevărul în teorie și practica în viața de zi cu zi. Felul său personal, experimental de a privi rugăciunea de examinare a conștiinței rezolvă acest dezacord frecvent și face trecerea spre o etapă mai matură de înțelegere a practicii tradiționale a rugăciunii de examinare a conștiinței.

Utilizarea mărturiilor personale pentru a ilustra diferite aspecte ale rugăciunii de examinare oferă cărții o convingătoare notă practică. Destăinuirile citate nu sunt nici artificiale, nici forțate, iar aceasta se observă îndeosebi acolo unde este explicată dinamica evoluției celor cinci pași ai rugăciunii de examinare și a interdependenței lor. Aceste mărturii terțe au o influență ce poate fi mai convingătoare decât orice discurs care ar fi venit din partea autorului.

Trăim într-o lume ce are ca fundament relațiile interpersonale, iar inima umană, în toată complexitatea ei, va include mereu și impulsurile violente. A învăța să controlăm corespunzător furia acestor impulsuri spre violență a devenit lecția de care civilizația noastră are cea mai mare nevoie. Discernământul practicat în mod consecvent, cu hotărâre, prin rugăciunea de examinare a conștiinței, reprezintă întocmai un astfel de control al impulsurilor, în credință. Nu, rugăciunea de examinare nu este un fel de interiorizare nesănătoasă. Nucleul său este nici mai mult, nici mai puțin decât dorința Domnului după o lume reînnoită, împăcată cu sine, bazată pe relațiile interumane - iar această dorință este revelată în mod minunat prin Isus Cristos Înviat.

Rugăciunea de examinare a conștiinței îi invită pe cei care o practică să pășească în "locul cel mai trist" al inimii lor. Departe de a fi confortabil sau distractiv, acest spațiu se aseamănă mai degrabă cu o casă bântuită din cartierul inimilor noastre. Remușcări, eșecuri, rușine, tristețe și un sentiment de nepotrivire aflat la limita disperării - acestea locuiesc acolo, ne sperie și ne împing spre a folosi tot felul de tactici pentru a evita și a ocoli această zonă înfricoșătoare din inimile noastre. Dar tocmai în centrul acestei case aparent bântuite, și numai acolo, se află un prețios dar de pace transformatoare, acea pace pe care iubirea iertătoare a lui Dumnezeu ne-o oferă tuturor, prin Isus.

La început, acest loc trist din inimile noastre ne îngrijorează și pare că ne distruge încrederea în sine. Dar, în cele din urmă, recunoaștem în el locul unei renașteri: al unei încrederi de sine profunde și umile, al unei adevărate spontaneități în Duhul Sfânt și al unui elan arzător de a sluji cu recunoștință. Să conștientizăm cu gratitudine bunătatea lui Dumnezeu, pe care ne-o arată în mod personal în fiecare zi. Astfel, vom păși cu încredere în cuptorul arzător al tristeții, unde caracterul înșelător al păcatului și neajutorarea disperată în care ne afundă vor scoate iarăși la iveală uimitorul dar al lui Dumnezeu, un dar de iertare, prin Isus. Iar în urma acestei întâlniri, energia unei noi speranțe ne va pregăti cu entuziasm pentru viitor.

Cartea părintelui Gallagher reprezintă un enorm pas înainte în înțelegerea rugăciunii de examinare. Îl felicit pentru munca grea pe care a depus-o, care va fi o binecuvântare pentru orice cititor dedicat.

George Aschenbrenner SJ

* * *

La Editura "Sapientia" a apărut de curând cartea: 31 de Vizite la preasfântul Sacrament și la sfânta Fecioară Maria cu sfântul Alfons Maria de Liguori, tradusă în limba română de pr. Cristinel Fodor. Cartea apare în colecția "Rugăciuni creștine", în formatul 14Ś20 cm, are 120 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 15 lei.

Punând laolaltă câteva din următoarele reflecții și rugăciuni pentru reculegerea tinerilor micii voastre congregații, pentru a face, după obiceiurile noastre, în fiecare zi, vizita la Preasfântul Sacrament și la Preacurata Fecioară Maria; și aflându-se în casa noastră un laic evlavios ca să facă exercițiile spirituale, a dorit să o citească, i-au plăcut și a vrut să fie tipărite pe cheltuiala lui spre binele comun; așa că m-a obligat să le măresc, pentru ca evlavioșii să le poată folosi pentru fiecare zi a lunii. Așa că primește, dragul meu cititor, această sărmană cărticică făcută în mod simplu, așa cum vei vedea: și te rog să o citești mereu, nu altundeva, ci numai în prezența lui Isus în Sfântul Sacrament; acolo vei gusta mai mult decât în altă parte flăcările dulci ale iubirii divine. Te rog, totodată, atunci să recomanzi pe această persoană și pe mine Preasfântului Sacrament; că vom fi morți sau vii; pentru că noi am dorit binele tău. Trăiesc cu Dumnezeu și devin sfânt.

Sfântul Alfons Maria de Liguori

* * *

Cum să ne rugăm? Relația cu Dumnezeu. Manual de utilizare,
Adam Szustak, Iași 2023, 156 p., 14Ś20 cm, ISBN 978-606-578-518-2, 20 lei.

Cum am iubit azi, Doamne? Rugăciunea de examinare a conștiinței: înțelepciune ignațiană pentru viața de fiecare zi,
Timothy M. Gallagher OMV, Iași 2023, 222 p., 14Ś20 cm, ISBN 978-606-578-514-4, 20 lei.

31 de vizite la Preasfântul Sacrament și la Sfânta Fecioară Maria cu Sfântul Alfons Maria de Liguori,
Iași 2023, 120 p., 14Ś20 cm, ISBN 978-606-578-515-1, 15 lei.

* * *

Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

  • prin poștă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6; 700462-Iași
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754.826.814
  • prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria "Sapientia" din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro
 


lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat