© Vatican Media

Al şaptelea centenar al canonizării lui Toma de Aquino

Cardinalul Semeraro, trimis special al papei la celebrarea de la abaţia din Fossanova

Elev al Învăţătorului interior

de Nicola Gori

Toma de Aquino nu "este numai un sfânt", Biserica "îl cinsteşte şi ca învăţător". Însă asta nu exclude, "ba chiar implică, faptul că el s-a făcut mereu elev al Învăţătorului interior". A subliniat asta cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, trimis special al Papei Francisc la celebrarea celui de-al VII-lea centenar al canonizării dominicanului, care s-a desfăşurat la abaţia din Fossanova, marţi după-amiază, 18 iulie 2023.

Prefectul a făcut referinţă la scrisoarea cu care pontiful l-a numit trimis special al său pentru această ocazie. În ea se citeşte că Toma, "de Dumnezeu umplut de Duhul înţelegerii, în timp ce cu raţiunea investiga cu umilinţă misterele divine, le contempla cu o credinţă arzătoare".

În procesul napolitan pentru canonizare, care s-a desfăşurat de la 21 iulie la 18 septembrie 1319, martorii au fost unanimi, a amintit cardinalul, afirmând că Toma "a fost un om de mare contemplaţie şi rugăciune". Cu adevărat, a adăugat el, nu "există sfânt despre care să nu se fi spus asta; însă, pentru Toma, asta trebuie s-o referim direct la munca sa intelectuală". De fapt, Guglielmo di Tocco, care astăzi ar putea să fie numit "postulatorul" cauzei sale de canonizare, a mărturisit că de fiecare dată când voia să studieze, "să înceapă o dispută, să predea, să scrie sau să dicteze, se retrăgea înainte de toate în secretul rugăciunii şi se ruga plângând pentru a obţine înţelegerea misterelor divine". În această privinţă, prefectul a amintit un episod care descrie bine această obişnuinţă şi care s-a desfăşurat la Napoli "în perioada în care Toma scria pentru Summa de Teologie temele despre pătimirea şi învierea Domnului". Ca de obicei, dimineaţa foarte devreme, sfântul se ruga în capela "Sfântul Nicolae". Îl observa Domenico di Caserta, sacristanul, care l-a văzut în levitaţie, în timp ce un glas care venea de la răstignit îi spune: "Ai vorbit bine despre mine, Toma, ce răsplată vrei?". Şi răspunsul a fost: "Te vreau numai pe tine, Doamne". Acestea sunt, a evidenţiat Semeraro, "cuvintele unui îndrăgostit".

În stilul de viaţă al Sfântului Toma, a menţionat cardinalul, există "un semn concret al unirii strânse în vigoare în el între studiu şi contemplaţie". Mai bine zis: "studii contemplatione, cum va spune Guglielmo di Tocco; literalmente: contemplaţia studiului!". Acest semn este "renumita şi obişnuita sa abstractio mentis, aparenta sa distragere, tăcere"; aproape, cu "capul în nori", până acolo încât să-i constrângă pe superiori "să pună lângă el unul care să-l aducă în realitate". A fost ales Reginaldo di Piperno (astăzi Priverno), care a fost pentru Toma "ca o doică". De fapt, studiul şi contemplaţia nu sunt două operaţiuni dezlipite, ci "un singur act unde converg inteligenţa şi iubirea".

Tăcerea lui Toma de Aquino era "exprimare a faptului că era absorbit în Dumnezeu". În acel Dumnezeu care "încet-încet parcă usca mintea sa şi umplea inima sa". De aici, în ultimele săptămâni de viaţă, îi destăinuia lui Reginaldo: "Tot ceea ce am scris de acum nu mi se pare decât paie". Există unii care vorbesc, a explicat prefectul, "despre o epuizare fizică, precum şi psihologică", dar răspunsul lui Antonin-Dalmace Sertillanges, unul dintre cei mai mari tomişti moderni, este cel preferat de el: "Când s-a făcut cu uşurinţă ceea ce este dificil, atunci se priveşte la imposibil aşa încât, pentru noi, oamenii, tăcerea este cea mai înaltă condensare a ştiinţei!".

Cardinalul a subliniat după aceea că pentru aniversarea solemnă a celor 700 de ani de la canonizarea lui Toma, papa a trimis Monseniorilor Mariano Crociata, episcop de Latina-Terracina-Sezze-Priverno; Gerardo Antonazzo, episcop de Sora-Cassino-Aquino-Pontecorvo, şi Ambrogio Spreafico, episcop de Frosinone-Veroli-Ferentino şi Anagni-Alatri, o scrisoare cu care recomandă Bisericilor unde sunt păstori şi denumite de el însuşi Biserici "aquinate" să păstreze amintirea vie a lui Doctor communis care, de altfel, este "un bun preţios pentru Biserica de astăzi şi de mâine". Aceasta pe trei fronturi: "al dimensiunii comunitare a Bisericii, al deschiderii la adevăr şi al atenţiei faţă de provocările istoriei".

Din cele trei puncte, prefectul şi-a concentrat atenţia asupra celui dintâi. În această privinţă, a repropus ceea ce a scris papa, adică suntem chemaţi "să creştem împreună ca membre vii şi active ale Trupului eclezial, strâns unite şi legate unele cu altele". Cuvântul lui Isus, pe de altă parte, aminteşte că "Unul singur este Învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi" (Mt 23,8). Afirmaţia "surprinde destul de mult, pentru că, după logica noastră, Isus ar fi trebuit să spună: voi toţi sunteţi fraţi". Asta induce să ne întrebăm: "cuvântul «Învăţător», folosit de Isus la ce anume, mai bine zis, la cine trebuie să ne facă să ne gândim?". Sfântul Toma avertizează că pentru a înţelege "nu trebuie să ne gândim la un bun profesor sau la un studios pregătit şi inteligent, ci la Învăţătorul interior, adică la Duhul Sfânt". De fapt, el, "diferit de învăţătorul uman, care acţionează din exterior", este Învăţător care "luminează interior", pregătind "inimile să primească învăţătura adevărului". Acesta este motivul pentru care "ascultarea unicului Învăţător ne face fraţi între noi". Sfântul Toma a dat o explicaţie exemplară atunci când, probabil în Postul Mare din 1273, a predicat la Napoli rugăciunea Tatăl nostru. El a explicat imediat că "Învăţătorul divin nu a învăţat să spunem numai: Tată, ci Tatăl nostru, precizând că această rugăciune creştinul o recită nu în nume propriu, ci in persona Ecclesiae, în numele Bisericii". Cel care face posibil tot acest lucru "este Duhul Celui Înviat". Duhul este "izvorul care face să curgă în trup harul lui Cristos Capul şi tot Duhul este principiul de conexiune a tuturor membrelor între ele". În asta Toma, a spus prefectul, "este desigur moştenitor al Sfântului Augustin; însă el explică acea învăţătură amintind că Duhul acţionează numai cu condiţia ca noi să-i corespundem printr-o credinţă activă, şi anume caritatea fraternă". Pentru a acţiona, Dumnezeu "aşteaptă mereu un răspuns liber de la noi!". Este ceea ce papa a subliniat când în scrisoarea sa a scris că dimensiunea comunitară a Bisericii "se hrăneşte şi se manifestă în viaţa sacramentală şi în liturgie, în spiritualitate, în diakonia culturală şi intelectuală, în mărturia credibilă, în caritatea şi în atenţia faţă de cei mai săraci şi vulnerabili".

(După L'Osservatore Romano, 19 iulie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.