© Vatican Media

În mesajul papei pentru Family Global Compact

Un proiect de susţinut

de Simone Caleffi

"În familie se realizează o mare parte a viselor lui Dumnezeu cu privire la comunitatea umană. De aceea, nu putem să ne resemnăm cu declinul său în numele incertitudinii, al individualismului şi al consumismului, care prospectează un viitor de indivizi care se gândesc la ei înşişi. Nu putem să fim indiferenţi faţă de viitorul familiei, comunitate de viaţă şi de iubire, alianţă de neînlocuit şi indisolubilă între bărbat şi femeie, loc de întâlnire între generaţii, speranţă a societăţii". Aşa se termină mesajul Papei Francisc - publicat la 30 mai - cu ocazia lansării lui Family Global Compact, un program de iniţiative care tind să ducă la dialogul între centrele de studiu şi de cercetare despre familie din universităţile catolice şi pastoraţia familială.

Dacă se constată un declin al relaţiilor familiale, Biserica nu poate să tacă ci, afirmă pontiful, trebuie să denunţe trei factori care ameninţă această instituţie: incertitudine, individualism şi consumism. Visele omului, creat de Dumnezeu, nu pot să fie diferite de ale sale. A urmări fericirea înseamnă a elibera omenirea de egoism. Dacă se ridică privirea şi se îndreaptă până la "familia lui Dumnezeu", Treimea, atunci se va experimenta certitudinea cu privire la adevărata identitate a omului şi la vocaţia sa: se va şti cine este cu adevărat această fiinţă de care Dumnezeu îşi aduce aminte (cf. Ps 8,5), de unde vine şi încotro merge. Când o persoană descoperă valoarea pro-existenţei, adică de a trăi cu un baricentru care se situează în afara individului, în Dumnezeu şi în ceilalţi, atunci nu mai este purtată încoace şi încolo de modele trecătoare, ci rămâne centrată în logica darului, pe atât mai satisfăcătoare pe cât este mai trăită în plinătate.

O boală spirituală care va fi uşor de recunoscut în acest orizont este indiferenţa. Tot mai mult acel I care al lui don Milani trebuie să înlocuiască motoul "nu-mi pasă", pentru că a dărui viaţa înseamnă a se cufunda în jertfa lui Cristos care generează viaţă nouă şi iubire infinită de recunoaştere şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, a cărui bunătate şi milostivire se întrevede. În acest cadru reiese alianţa matrimonială după imaginea acelui pact indisolubil pe care Dumnezeu l-a încheiat cu omenirea. De fapt, se citeşte în Ef 5,32: "Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică!". De fapt, unirea matrimonială dintre soţ şi soţie este imagine a ceea ce îl leagă pe Isus cu fiecare botezat. În afară de asta, în familie nu se gustă numai diversitatea sexelor, ci şi cea a vârstelor. Cei mici învaţă imitându-i pe cei mari, părinţii se dăruiesc pe ei înşişi pentru copii: în această perichoresis ("întrepătrundere") iubitoare curge nu numai posibilitatea, ci şi sensul generării. Pentru ce, în pofida războiului, a poluării, a dezastrelor, încă este o valoare, încă exprimă frumuseţe a aduce pe lume copii? Pentru ce să se perpetueze specia noastră, dacă nu pentru că se recunoaşte în ea o speranţă?

Comunitatea familială se prelungeşte cu adevărat pe ea însăşi dincolo de zidurile casei şi devine baza pentru a construi porţiuni de oameni în relaţie şi nu de indivizi. Aşa cum a afirmat deja Papa Francisc, "binele familiei este decisiv pentru viitorul lumii şi al Bisericii" (Amoris laetitia, 31). În schimb, atunci când nici politicile statelor nu investesc în familie, spune papa în mesaj, "reiese un context de criză a relaţiilor familiale, alimentată fie de dificultăţi contingente, fie de obstacole structurale, ceea ce face mai dificil să se formeze cu seninătate o familie în lipsa sprijinelor adecvate din partea societăţii. Şi, pentru aceasta, mulţi tineri amână alegerea căsătoriei în favoarea formelor de relaţii afective mai instabile şi informale".

Dar începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, pentru creştini, forma a devenit substanţă. Astfel, nu se mai priveşte la instituţia matrimonială şi familială ca la un aparat care nu are nimic de-a face cu iubirea, ci devine scheletul. Pentru ca mai ales tinerii să nu opteze pentru instabilitate şi informalitate, care se transformă repede în moliciunea unei fiinţe nevertebrate care nu se susţine, este nevoie de "un efort mai responsabil şi generos în prezentarea [...] motivaţiilor pentru a opta în favoarea căsătoriei şi a familiei, aşa încât persoanele să fie mai dispuse să răspundă harului pe care Dumnezeu li-l oferă" (Amoris laetitia, 35). Parafrazând zicala oribilă care ar vrea căsătoria ca mormântul iubirii, se poate afirma că, din mormântul unei iubire umane terminate, Cristos face să învie o iubire umană care devine divină, şi de aceea fără margini, o iubire "care toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură" (1Cor 13,7), care iartă "până la şaptezeci de ori şapte" (Mt 18,22).

(După L'Osservatore Romano, 21 iunie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1.