Traian: Întâlnirea de primăvară cu familiile (29 aprilie)
Sâmbătă, 29 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, la Centrul "Gaudium et spes" Traian va avea loc întâlnirea de primăvară a familiilor. Întâlnirea este parte din inițiativele Oficiului pentru Pastorația Familiei și are ca temă "L-au recunoscut!".
În contextul globalizării și a provocărilor care "ispitesc" astăzi familia, asemenea femeilor sfinte și a ucenicilor din evanghelie, avem nevoie să-l "recunoaștem" pe Isus, să reintrăm în acel "catecumenat" specific Bisericii de la început. A-l pune pe Isus Cristos în centrul vieții, aceasta este astăzi adevărata provocare care devine deopotrivă misiune și vocație. "Familie, arată-l pe Isus, lasă-ne să-l vedem în tine pe Isus!"
Programul întâlnirii va fi următorul:
- 10.00: Conferința "L-au recunoscut!" (Pr. Felician Tiba)
- 11.00: Sfânta Liturghie
- 12.00: Prânzul
- 13.00: Mărturii (Moment susținut de către o familie)
- 14.30: Încheierea
Înscrierile se vor face la tel 0744/407260 (pr. Felician Tiba) sau la 0741/489428 (dl. Daniel Dinu). Oferta de participare este de 50 lei de persoană adultă, 30 lei pentru persoane de la 5 la 18 ani, sub 5 ani gratis.
Vă așteptăm cu bucurie!
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei
lecturi: 2.