Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Generală a Uniunii Superioarelor Majore din Italia (USMI) (13 aprilie 2023)

Dragi surori în Cristos!

"Pace vouă!" Aşa le-a salutat Domnul pe femei: pace vouă. Mulţumesc preşedintei pentru cuvintele adresate în numele tuturor.

În aceste zile, v-aţi reunit pentru a 70-a Adunare Generală a voastră, conduse de tema "În drum sinodal, femei martore ale Celui Înviat". Numărul 70 indică deja un drum frumos parcurs împreună. Pentru aceasta trebuie să-i mulţumim Domnului, că voi, ca organizaţie, nu aţi ieşit la pensie: îi mulţumim mult Domnului pentru asta!

Aş vrea să subliniez trei aspecte pe care le sugerează această temă.

Înainte de toate, femei martore ale Celui Înviat. Primele martore ale Învierii Domnului au fost tocmai femeile, discipolele, care cu îndrăzneala lor ne amintesc mereu din nou că "Isus Cristos poate să strice şi schemele plictisitoare în care pretindem să-l închidem şi ne surprinde cu creativitatea sa divină constantă". "Cristos este «Evanghelia veşnică» (Ap 14,6)" şi "bogăţia sa şi frumuseţea sa sunt inepuizabile" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 11). Acele femei curajoase s-au lăsat surprinse şi împinse de forţa şi de lumina Celui Înviat şi au pornit la drum pentru a-l căuta. Erau conştiente de cât de important este a-l avea pe Domnul viu în inimă. Atitudinea lor ne aminteşte că dacă avem curajul de "a ne întoarce la izvor şi de a recupera prospeţimea originală a evangheliei, apar noi drumuri, metode creative, alte forme de exprimare, semne mai elocvente, cuvinte încărcate cu semnificaţie reînnoită pentru lumea actuală" (ibid.). Este curios acest lucru atunci când ni se întâmplă să spunem: "Ce facem acum în această situaţie?" - "Să ne rugăm un pic, să vedem ce spune Domnul în evanghelie...", şi iată că de acolo vine inspiraţia, de acolo iese un nou drum, uneori iese ca o familie călugărească să ia decizii care par înspăimântătoare, dar nu, acel lucru este al Domnului! A merge mereu cu curaj, a-l căuta pe Domnul, ce anume ne spune astăzi; nu ce ne-a spus ieri, asta lăsaţi-l surorilor de ieri, ci acela de astăzi. Desigur, fiecare din Institutele voastre are propria carismă şi acesta este spiritul cu care voi vreţi să puneţi întrebarea, cu acel spirit al fondatorilor pe care voi îl aveţi în inimă, puneţi întrebarea, astăzi: "Doamne, astăzi ce trebuie să fac? Ce trebuie să facem?". Şi femeile sunt bune pentru asta, ştiu să creeze drumuri noi, ştiu să dea... Sunt curajoase.

Al doilea aspect: în drum sinodal. Evanghelia, într-un alt text, spune că "femeile au alergat să dea de ştire discipolilor lui" (Mt 28,8). Cineva, care gândeşte un pic rău, spune: "Pentru bârfe au fost trimise". Nu, nu, au alergat pentru a da o veste, nu este bârfă: acela este un alt lucru. Prezenţa lui Isus nu ne închide în noi înşine, ne împinge spre întâlnirea cu alţii şi spre decizia de a merge cu alţii. Aceste femei nu au ales nici să ţină bucuria întâlnirii numai pentru ele, nici să parcurgă drumul singure: au ales să meargă împreună cu alţii. Pentru că este propriu femeii să fie generoasă, este aşa. Uneori da, există vreo nevrotică, dar asta se întâmplă cam peste tot, nu-i aşa? Dar femeia înseamnă a da viaţă, a deschide drumuri, a-i chema pe alţii... A merge împreună, au ales să meargă împreună: amintim mereu că "pentru «a merge împreună» este necesar să ne lăsăm educaţi de Duhul Sfânt la o mentalitate cu adevărat sinodală, intrând cu curaj şi libertatea inimii într-un proces de convertire", pentru că "sinodalitatea reprezintă calea maestră pentru Biserică, fiind chemată să se reînnoiască sub acţiunea Duhului şi graţie ascultării Cuvântului" [Documentul pregătitor al celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (7 septembrie 2021), nr. 9].

Uneori îmi vine în minte un pic de frică atunci când vorbim despre spirit sinodal şi imediat se gândeşte: "Acum trebuie să schimbe asta, asta, asta..." şi ne închidem din nou în alt mod. Nu, drumul în spirit sinodal înseamnă a asculta, a ne ruga şi a merge. După aceea, Domnul ne va spune lucrurile pe care trebuie să le facem. Am văzut în unele propuneri: "Acum trebuie să luăm această decizie, asta, asta, asta...". Nu, acesta nu este drum sinodal. Acesta este "parlament". Să nu uităm că drumul sinodal îl face Duhul Sfânt: el este conducătorul drumului sinodal, el este protagonistul. Şi femeile, în această dinamică, merg înainte cu păstorii, chiar şi atunci când de atâtea ori nu vă simţiţi valorizate şi uneori înţelese, sunteţi disponibile să ascultaţi, să întâlniţi, să dialogaţi, să faceţi proiecte împreună. Deschise, cu harul Duhului Sfânt.

Şi al treilea aspect: semănătoare de speranţă. Astăzi, ne lipseşte această mică virtute umilă care este speranţa, ne lipseşte mult. Avem versiuni lumeşti: optimismul, bunul simţ înalt... Nu, speranţa, cea mai mică, dar cea mai puternică dintre virtuţi, aceea care nu dezamăgeşte, nu dezamăgeşte niciodată. Şi voi trebuie să fiţi semănătoare de speranţă, care nu este acelaşi lucru cu semănătoare de optimism, nu, de speranţă, care este un alt lucru. Întâlnirea cu Isus Înviat umple de speranţă şi "asta implică a fi fermentul lui Dumnezeu în mijlocul omenirii". Cu alte cuvinte, "înseamnă a vesti şi a duce mântuirea lui Dumnezeu în această lume a noastră, care adesea se pierde, care are nevoie să aibă răspunsuri care să încurajeze, care să dea speranţă, care să dea nouă vigoare pe drum" (ibid., 114). "Provocările există pentru a fi depăşite": vocaţiile puţine, interculturalitatea comunităţilor de viaţă consacrată, problema operelor (dar operele nu sunt carisma, fiţi atente!). Uneori, găsim persoane care în faţa operelor sfârşesc rău, ca sclave ale operelor, fără libertatea pe care o dă Duhul pentru a merge înainte. Surorilor, rămâneţi fidele faţă de chemare, pentru că Domnul este fidel. Chemare, răspuns fidel şi speranţă, a merge înainte cu speranţa. "Să fim realişti, dar fără a pierde veselia, îndrăzneala şi dăruirea plină de speranţă!" (ibid., 109). Numeroasele voastre proiecte vorbesc despre această dăruire plină de speranţă. Continuaţi pe acest drum! Speranţa este foarte importantă pentru a merge înainte.

Astfel, am văzut trei paşi de femei şi martore ale Celui Înviat. Dacă o consacrată nu-l mărturiseşte pe Cel Înviat, acolo se termină viaţa sa. Al doilea, drumul sinodal, a asculta, a privi realitatea, a atinge realitatea, a nu fi "pe orbită". Şi acesta este al treilea, semănătoare de speranţă. Dragi surori, inspirându-mă din tema Adunării voastre, mi-am permis să răstorn un pic, pentru a ajunge la sfârşit, ca să vă spun că Domnul vă cheamă să fiţi cu entuziasm reînnoit "femei martore ale Celui Înviat, pe drum sinodal şi semănătoare de speranţă".

Drumul sinodal nu înseamnă a avea răspunsuri şi a lua decizii. Drumul sinodal înseamnă a merge, a asculta - a asculta! -, a auzi şi a merge înainte. Drumul sinodal nu este un parlament; drumul sinodal nu este o adunare de opinii. Drumul sinodal înseamnă a ne pune în ascultarea vieţii sub conducerea Duhului Sfânt care este protagonistul Sinodului. Şi voi mergeţi pe acest drum cu entuziasm reînnoit, ca femei martore ale Celui Înviat.

Vă binecuvântez din inimă şi încredinţez Domnului şi Mariei Preasfinte pe fiecare dintre voi şi pe fiecare dintre consacratele care trăiesc misiunea lor în Italia, ca să fie martore în Biserică şi în societate.

Aş vrea să spun un lucru la sfârşit: să fiţi atente cu bolile vieţii consacrate, pentru că există. Aş vrea să subliniez una care este împotriva a tot ceea ce am spus: amărăciunea. Acel spirit de aciditate înăuntru. Amar. Privind mereu dificultăţile, făcând mereu un monument acelui "dar, însă...", repetând mereu că lucrurile nu merg... Dar amărăciunea este licoarea diavolului: diavolul ne găteşte înăuntru, cu această licoare. Nu vorbesc despre optimism: optimismul este un lucru psihologic. Vorbesc despre speranţă, despre deschidere la Duhul, şi acest lucru este teologic, şi o vocaţie călugărească trebuie să meargă pe acest drum. Dar atunci când se cultivă oţetul în loc de zahăr, ceva nu funcţionează. Amărăciunea, aciditatea inimii fac atâta rău. Vă rog, atunci când voi veţi vedea că într-o comunitate sau vreo soră care este pe acest drum, ajutaţi-o să iasă din această situaţie; ajutaţi să iasă din situaţie persoane melancolice care gândesc mereu: "Ah, timpurile trecute erau mai bune! Lucrurile nu merg, şi aici şi acolo...". Acesta este elixirul diavolului, această amărăciune, licoare de amărăciune. Vă rog, nimic din toate acestea! Numai a lăsa ca Duhul să ne dea această dulceaţă care este o dulceaţă spirituală.

Vă urez ceea ce este mai bun şi vă cer o favoare: rugaţi-vă mereu pentru mine, ca de obicei. Pentru că această muncă nu este deloc uşoară! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 2.