Liturghia crismei va fi la Iași
Liturghia crismei (uleiurilor) se va celebra joi, 6 aprilie 2023, Joia Mare, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, începând cu ora 10.30. Preoții din toată Dieceza de Iași vor fi în jurul episcopului și, cu această ocazie, își vor reînnoi făgăduințele din ziua hirotonirii.
În cadrul Sfintei Liturghii se vor sfinți uleiurile pentru catehumeni, pentru bolnavi și crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoților, consacrarea altarelor etc.).
Uleiurile nou-sfințite vor fi distribuite decanilor, apoi aceștia le vor împărți parohilor; întâlnirea de după Liturghie va fi la subsolul catedralei; de asemenea, la centrală părinții parohi vor găsi unele dintre publicațiile la care au abonament.
Uleiurile vechi vor fi arse împreună sau vor fi puse în candela de la preasfântul sacrament. Credincioșii vor primi explicații asupra folosirii uleiurilor sacre și a eficacității lor în viața creștină.
lecturi: 925.