© Vatican Media

Zece ani de pontificat

Ecumenismul iubirii

de Mario Galgano

Ecumenismul a fost în mod constant în centrul magisteriului Papei Francisc şi este un aspect asupra căruia trebuie reflectat la sfârşitul celor zece ani de pontificat. Fraternitatea umană, la care solicită papa atât de mult, trece desigur şi de la familia Bisericilor creştine care, îndeosebi când este vorba de a oferi solidaritate persoanelor fragile şi în situaţii critice, o face cu grijă şi colaborare: este emblematic cazul coridoarelor umanitare pentru migranţi. În călătoria apostolică în Sudanul de Sud, de exemplu, a fost evident cât de mult angajarea pentru pace şi reconciliere este promovată sub egida un ecumenism marcat. Şi, dacă ne gândim la Sinodul despre sinodalitate şi la faptul că papa a acceptat cu entuziasm propunerea de a preceda sesiunea adunării generale, din toamna următoare, tocmai de o rugăciune ecumenică animată de Comunitatea din Taizé, reiese clar cum această conotaţie nu este un element de decor cât mai ales constitutiv al unei încrederi reciproce, între fraţi în Cristos, pentru o Biserică tot mai unită. Mai ales într-o epocă marcată în mod dramatic de conflictul din Ucraina. Aspecte despre care vorbeşte la mass-media vaticane cardinalul Kurt Koch, prefect al Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Deceniul de pontificat al lui Francisc din punct de vedere ecumenic: dacă am vrea să urmăm firul roşu al ecumenismului în acest pontificat, cum a fost structurat, la ce punct am ajuns, cu Francisc?

Cu Papa Francisc avem ecumenismul prieteniei, ecumenismul iubirii; foarte importantă este îngrijirea raporturilor cu alte Biserici: pentru acest motiv a creat şi multe evenimente. Amintesc că a mers la Lund cu ocazia celor 500 de ani ai Reformei împreună cu Federaţia Luterană Mondială. A mers înadins la Ierusalim, la a cincizecea aniversare a primei întâlniri dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul ecumenic Atenagora (25 mai 2014), pentru a celebra acest eveniment cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I; a fost prima întâlnire în istorie între un papă şi patriarhul rus ortodox Chiril la Havana. Cu ocazia aniversării Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Papa Francisc a mers înadins la Geneva... Toate acestea ne fac să înţelegem cât de important este pentru el îngrijirea raporturilor, aprofundarea prieteniilor şi - cum reafirmă el încontinuu - cele trei lucruri pe care ni le sugerează să le facem: a merge împreună, a ne ruga împreună, a colabora împreună. Acestea sunt impulsuri fundamentale. În aproape toate călătoriile apostolice este prevăzută şi o dimensiune ecumenică, o rugăciune ecumenică, o întâlnire ecumenică. Multe persoane care vin în vizită la Roma vor să-l întâlnească pe papa: toate acestea sunt utile pentru aprofundare, pe calea unităţii.

În ecumenism este puternică amprenta propriei origini, contextul biografic. Ce consideraţi că a introdus Papa Francisc în acest domeniu din moştenirea sa spirituală şi culturală?

Ceea ce m-a impresionat este că Sfântul Părinte are o cunoaştere şi o apropiere deosebită faţă de acele mişcări care pentru noi sunt încă un pic străine, cum sunt evanghelicii, penticostalii - penticostalismul este astăzi, dintr-un punct de vedere pur numeric, a doua realitate după Biserica catolică. Iată, în acest domeniu Papa Francisc a avut întâlniri personale, departe de ochii publicului, cu reprezentanţi ai Bisericii penticostale care, desigur, a deschis uşa la dialog. O trăsătură specifică a ecumenismului după Papa Francisc este ceea ce el defineşte ecumenismul sângelui, adică percepţia faptului că da, astăzi creştinismul este religia cel mai mult persecutată în lume, dar creştinii nu sunt persecutaţi pentru că sunt luterani, ortodocşi, metodişti sau catolici, ci din cauza faptului că sunt creştini. Papa Francisc a pus odată această întrebare dificilă: dacă persecutorii creştini reuşesc să ne facă să ne simţim uniţi în manieră aşa de puternică, de ce după aceea în viaţa zilnică noi înşine suntem cei care ne separăm? Cred că aceasta este provocarea cea mai puternică şi mai evidentă pentru ecumenism. De altfel, nu trebuie să uităm că în acest domeniu Francisc a relevat tradiţia lui Ioan Paul al II-lea care, în enciclica sa ecumenică Ut unum sint, a dedicat un capitol întreg ecumenismului martirilor - ceea ce Papa Francisc numeşte ecumenismul sângelui - dar este acelaşi concept.

Ce uraţi Sfântului Părinte pentru următorii ani? Un gând pe care doriţi să-l împărtăşiţi cu publicul, în cadrul acestei aniversări de pontificat...

Să aibă forţa de a continua să aibă aceste întâlniri şi de a le aprofunda, pentru că fără ecumenismul iubirii, ecumenismul teologic - ecumenismul adevărului - nu este gestionabil. Pentru aceasta pregătirea terenului prin cultivarea raporturilor este de importanţă determinantă.

(După L'Osservatore Romano, 16 martie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 324.