© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat comunităţii Colegiului Pontifical Urban "De Propaganda Fide" (21 ianuarie 2023)

Dragi fraţi, dragi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Mulţumesc rectorului pentru cuvintele sale şi salut formatorii şi pe voi toţi, studenţii. Ca studenţi ai Colegiului Urban voi sunteţi inseraţi în fluviul viu al unei tradiţii bogate şi vechi, care porneşte din 1627, an în care papa Urban al VIII-lea a decis să întemeieze la Roma un seminar destinat formării clerului pentru teritoriile numite de "misiune". A fost o intuiţie importantă, care păstrează şi astăzi validitatea sa şi pe care voi sunteţi chemaţi s-o primiţi şi s-o interpretaţi în mod creativ, lăsându-vă interpelaţi de multele exigenţe şi întrebări ale timpului în care trăim. De fapt, toată Biserica este chemată astăzi la o "convertire pastorală şi misionară" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 25), şi în formarea viitorilor preoţi[1], şi în această perspectivă voi puteţi fi de inspiraţie şi de ajutor pentru mulţi alţii.

Anul acesta, a 450-a aniversare a întemeierii Congregaţiei De Propaganda Fide, pe drumul vostru reflectaţi asupra temei relaţiei vii şi personale cu Isus ca izvor spiritual al oricărei misiuni, inspiraţi de motoul: "Ca să fie cu el, să-i trimită să predice" (Mc 3,13). De aceea aş vrea să mă opresc pe scurt cu voi tocmai asupra acestei teme. Putem să ne întrebăm: care sunt caracteristicile cele mai importante de îngrijit şi de întărit în timpul formării iniţiale, pentru a putea fi cu adevărat discipoli-misionari apropiaţi de Dumnezeu şi de fraţi?

Prima caracteristică pe care aş vrea s-o evidenţiez este curajul autenticităţii, curajul de a fi autentici. De fapt, apropierea noastră de Dumnezeu şi de fraţi se realizează şi se întăreşte în măsura în care avem curajul de a ne despuia de măştile pe care le purtăm, eventual pentru a apărea perfecţi, impecabili şi respectuoşi, sau pur şi simplu mai buni. Măştile nu folosesc, iubiţi fraţi, nu folosesc! Să ne prezentăm altora fără ecrane, prin ceea ce suntem, cu limitele noastre şi contradicţiile noastre, învingând frica de a fi judecaţi pentru că nu corespundem la un model ideal, care adesea există numai în mintea noastră. Să cultivăm "sinceritatea şi umilinţa inimii, care ne dăruiesc o privire onestă asupra fragilităţilor şi sărăciilor noastre interioare" (Angelus, 23 octombrie 2022). Să ne amintim că suntem misionari credibili nu prin haina pe care o îmbrăcăm sau prin atitudini exterioare, cât mai degrabă printr-un stil de simplitate şi de sinceritate. Asta înseamnă transparenţă.

Credibilitatea recunoscută lui Isus de oamenii pe care-i întâlnea (cf. Mc 1,22) venea din armonia care se vedea în el între ceea ce vestea şi ceea ce făcea. Armonie şi coerenţă. Aşadar, vă rog, nu vă fie frică să vă arătaţi prin ceea ce sunteţi, mai ales acelor fraţi mai mari pe care Biserica vi-i pune alături ca formatori. Uneori poate veni ispita formalismului, sau fascinaţia "rolului", ca şi cum acesta v-ar putea asigura o realizare deplină. Nu vă lăsaţi înşelaţi de aceste soluţii, aşa la îndemână, dar false. Sfântul John Henry Newman, fost student al colegiului vostru, vorbind despre autenticitate avertiza cu privire la atitudinea celor care "ar vrea să acţioneze cu demnitate şi în schimb încetează să mai fie ei înşişi"[2]. Demnitatea trebuie să vină de la voi înşivă. Să ne amintim că între fariseul, care se ruga "în faţa sieşi", şi vameşul care nu avea nici măcar curajul de a-şi ridica privirea, numai acesta din urmă "a coborât la casa lui îndreptăţit" (Lc 18,14).

O a doua caracteristică pe care aş vrea să v-o amintesc este capacitatea de a ieşi din noi înşine. Viaţa de credinţă este un "exod" continuu, o ieşire din schemele noastre mentale, din ţarcul fricilor noastre, din micile certitudini care ne asigură. Altminteri riscăm să adorăm un Dumnezeu care este numai o proiecţie a nevoilor noastre, deci un "idol", şi de a nu trăi întâlniri autentice nici măcar cu alţii. În schimb ne face bine să acceptăm riscul de a ieşi din noi înşine, aşa cum au făcut Abraham, Moise şi pescarii din Galileea chemaţi să-l urmeze pe Învăţătorul (cf. Mc 1,16-20).

Şi voi aveţi oportunitatea de a face asta în acest moment în viaţa de comunitate, în special într-o comunitate formativă bogată şi diversificată ca a voastră, cu atâtea culturi, limbi şi sensibilitate. Este un dar mare, acesta, de care puteţi să fiţi îmbogăţiţi în măsura în care fiecare reuşeşte să iasă din propriul ţarc pentru a se deschide altora, lumii lor şi culturii lor. Pentru aceasta vă încurajez să trăiţi fără frică provocarea fraternităţii, şi atunci când cere trude şi renunţări. Lumea noastră precum şi Biserica au nevoie de martori de fraternitate: fie ca voi să puteţi fi aşa, deja acum şi apoi când vă veţi întoarce în diecezele voastre şi în ţările voastre, adesea marcate de diviziuni şi conflicte. Precum şi martori de bucurie: "Bucuria Evangheliei care umple viaţa comunităţii discipolilor" (Evangelii gaudium, 21); "bucuria misionară" care "are mereu dinamica exodului şi a darului" (ibid.); bucuria darului.

În sfârşit, aş vrea să mai subliniez o ultimă caracteristică a discipolului-misionar: deschiderea la dialog. Înainte de toate la dialogul cu Dumnezeu, în rugăciune, care este şi un exod din eul nostru pentru a-l primi pe el, în timp ce vorbeşte în noi şi ascultă glasul nostru. Şi apoi la dialogul fratern, într-o deschidere radicală la celălalt. Sfântul Ioan Paul al II-lea ne-a învăţat că dialogul trebuie să fie stilul propriu al misionarului (Enciclica Redemptoris missio, 55-56). Şi Isus ne-a arătat asta făcându-se om, îmbrăţişând dramele, întrebările şi aşteptările omenirii suferinde şi în căutare de pace. Iubiţi fraţi, lumea are nevoie de dialog, are nevoie de pace. Şi are nevoie de bărbaţi şi femei care să fie martori. Vă îndemn să frecventaţi şcoala acelor "martiri ai dialogului" care, şi în unele din ţările voastre, au parcurs cu curaj acest drum pentru a fi constructori ai păcii. Să nu vă fie frică să-l parcurgeţi şi voi până la capăt, mergând împotriva curentului şi împărtăşindu-l pe Isus, comunicând credinţa pe care el v-a dăruit-o (cf. Exortaţia apostolică Christus vivit, 176).

Dragi fraţi, dragi surori, mijlocirea Mariei Mama noastră şi a atâtor foşti studenţi sfinţi şi fericiţi să vă însoţească pe acest drum. Din inimă vă binecuvântez şi vă port în rugăciune. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Congregaţia pentru Educaţia Catolică, Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis, 19 martie 1985, Introducere, nr. 3.

[2] Parochial and Plain Sermons, Vol. V, nr. 3.

lecturi: 218.