Papa Francisc: Audienţă acordată Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de Anul Nou (9 ianuarie 2023)

Luni, 9 ianuarie 2023, în Aula Binecuvântărilor din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc i-a primit în audienţă pe membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun pentru prezentarea urărilor de Anul Nou. După cuvintele introductive ale decanului Corpului Diplomatic, ES domnul George Poulides, ambasador al Ciprului pe lângă Sfântul Scaun, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Eminenţă, Excelenţe, doamnelor şi domnilor,

Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră la întâlnirea noastră obişnuită, care în acest an doreşte să fie o invocaţie de pace într-o lume în care cresc diviziunile şi războaiele.

Sunt deosebit de recunoscător decanului Corpului Diplomatic, Excelenţa Sa domnul Georges Poulides, pentru urările pe care mi le-a adresat în numele vostru al tuturor. Salutul meu se extinde la fiecare dintre voi, la familiile voastre, la colaboratori şi la popoarele şi guvernele ţările pe care le reprezentaţi. Vouă tuturor şi autorităţilor voastre doresc să exprim recunoştinţă şi pentru mesajele de condoleanţe trimise cu ocazia morţii papei emerit Benedict al XVI-lea şi pentru apropierea manifestată în timpul înmormântării.

Tocmai am încheiat timpul Crăciunului, în care creştinii comemorează misterul naşterii Fiului lui Dumnezeu. Profetul Isaia prevestise asta cu aceste cuvinte: "Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii" (Is 9,5).

Prezenţa voastră afirmă valoarea păcii şi a fraternităţii umane pe care dialogul contribuie să o construiască. De altfel, misiunea diplomaţiei este tocmai aceea de a aplana contrastele pentru a favoriza un climat de colaborare şi încredere reciprocă pentru satisfacerea nevoilor comune. Se poate spune că ea este un exerciţiu de umilinţă pentru că cere să se jertfească un pic din iubirea proprie pentru a intra în raport cu celălalt, pentru a-i înţelege motivaţiile şi punctele de vedere, opunându-se astfel orgoliului şi mândriei umane, motiv al oricărei voinţe beligerante.

De asemenea, sunt recunoscător pentru atenţia pe care ţările voastre o îndreaptă spre Sfântul Scaun, marcat, de altfel, în cursul ultimului an, de alegerea Elveţiei, a Republicii Congo, a Mozambicului şi a Azerbaidjanului de a numi ambasadori rezidenţi la Roma, precum şi de semnarea de noi acorduri bilaterale cu Republica Democrată São Tomé şi Príncipe şi cu Republica din Kazahstan.

În această ocazie, trebuie să amintesc şi că, în contextul unui dialog respectuos şi constructiv, Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză au concordat să proroge pentru alţi doi ani validitatea Acordului Provizoriu cu privire la numirea episcopilor, stipulat la Pekin în 2018. Doresc ca acest raport colaborator să se poată dezvolta în favoarea vieţii Bisericii Catolice şi a binelui poporului chinez.

În acelaşi timp, vă reînnoiesc asigurarea colaborării depline a Secretariatului de Stat şi a Dicasterelor din Curia Romană, care, cu promulgarea noii constituţii apostolice Praedicate Evangelium, a fost reformată în unele structuri pentru a îndeplini mai bine "cu spirit evanghelic propria funcţie, lucrând pentru binele şi pentru slujirea comuniunii, a unităţii şi a edificării Bisericii universale şi respectând instanţele lumii în care Biserica este chemată să-şi îndeplinească misiunea"[1].

Dragi ambasadori,

Anul acesta avem a şaizecea aniversare a enciclicei Pacem in terris a Sfântului Ioan al XXIII-lea, publicată mai puţin cu două luni înainte de moartea sa[2].

În ochii "bunului papă" era încă viu pericolul unui război nuclear, provocat în octombrie 1962 de aşa-numita criză a rachetelor din Cuba. Omenirea era la un pas de propria anihilare, dacă nu s-ar fi reuşit să se facă să prevaleze dialogul, conştienţi de efectele distrugătoare ale armelor atomice.

Din păcate, şi astăzi ameninţarea nucleară este evocată, aruncând lumea în frică şi în angoasă. Nu pot decât să reafirm în această ocazie că posesia de arme atomice este imorală pentru că – aşa cum afirma Ioan al XXIII-lea – "dacă este dificil să ne convingem că există persoane capabile să-şi asume responsabilitatea distrugerilor şi durerilor pe care le-ar provoca un război, nu este exclus că un fapt imprevizibil şi incontrolabil poate să provoace scânteia care să pună în mişcare aparatul de război"[3]. Sub ameninţarea armelor nucleare toţi suntem întotdeauna perdanţi, toţi!

Din acest punct de vedere, preocupare deosebită provoacă încetarea negocierilor cu privire la relansarea Planului de acţiune comună globală, cunoscut mai bine ca Acordul despre nuclearul iranian. Doresc ca să se poată ajunge cât mai curând la o soluţie concretă pentru a garanta un viitor mai sigur.

Astăzi este în desfăşurare Al Treilea Război Mondial al unei lumi globalizate, unde conflictele interesează direct numai unele zone ale planetei, dar în substanţă îi implică pe toţi. Exemplul cel mai apropiat şi recent este tocmai războiul din Ucraina, cu semnul său de moarte şi distrugere; cu atacurile la adresa infrastructurilor civile care duc persoanele să-şi piardă viaţa nu numai din cauza bombardamentelor şi violenţelor, ci şi a foamei şi a frigului. În această privinţă, constituţia conciliară Gaudium et spes afirmă că "orice acţiune războinică îndreptată fără discernământ spre distrugerea unor oraşe întregi sau a unor regiuni vaste împreună cu locuitorii lor este o crimă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului însuşi, crimă ce trebuie condamnată cu tărie şi fără ezitare" (nr. 80). Apoi nu trebuie să uităm că războiul loveşte îndeosebi persoanele mai fragile – copiii, bătrânii, cei cu dizabilităţi – şi sfâşie în mod indelebil familiile. Nu pot decât să reînnoiesc astăzi apelul meu de a face să înceteze imediat acest conflict nesăbuit, ale cărui efecte interesează regiuni întregi, şi în afara Europei din cauza repercusiunilor pe care el le are în domeniul energetic şi în domeniul producţiei alimentare, mai ales în Africa şi în Orientul Mijlociu.

Al Treilea Război Mondial pe bucăţi pe care-l trăim ne face să luăm în considerare alte teatre de tensiuni şi conflicte. Şi în acest an, cu atâta durere, trebuie să privim la Siria ca la o ţară martirizată. Renaşterea acelei ţări trebuie să treacă prin reformele necesare, şi constituţionale, în tentativa de a da speranţă poporului sirian, chinuit de o sărăcie tot mai crescândă, evitând ca sancţiunile internaţionale să aibă repercusiuni asupra vieţii zilnice a unei populaţii care a suferit deja mult.

Sfântul Scaun urmăreşte cu preocupare şi creşterea violenţei dintre palestinieni şi israelieni, cu consecinţa dramatică a multor victime şi a unei neîncrederi reciproce totale. Deosebit de lovit este Ierusalimul, cetate sfântă pentru evrei, creştini şi musulmani. Vocaţia înscrisă în numele său este să fie Cetate a Păcii, dar din păcate a ajuns să fie teatru de ciocniri. Am încredere că ea poate regăsi această vocaţie de a fi loc şi simbol de întâlnire şi de coexistenţă paşnică, şi ca accesul şi libertatea de cult în Locurile Sfinte să continue să fie garantate şi respectate conform status quo-ului. În acelaşi timp, doresc ca autorităţile statului Israel şi cele ale statului Palestina să poată regăsi curajul şi determinarea în a dialoga direct cu scopul de a implementa soluţia celor două state în toate aspectele sale, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu toate rezoluţiile pertinente ale Naţiunilor Unite.

Aşa cum ştiţi, la sfârşitul lunii, voi putea în sfârşit să merg pelerin de pace în Republica Democrată Congo, cu dorinţa ca să înceteze violenţele în estul ţării şi să prevaleze calea dialogului şi voinţa de a lucra pentru siguranţa şi binele comun. Pelerinajul va continua în Sudanul de Sud, unde voi fi însoţit de arhiepiscopul de Canterbury şi de moderatorul general al Bisericii prezbiteriene din Scoţia. Împreună dorim să ne unim la strigătul de pace al populaţiei şi să contribuim la procesul de reconciliere naţională.

Nu trebuie să uităm nici alte situaţii în care continuă să apese consecinţele conflictelor încă nerezolvate. Mă gândesc îndeosebi la situaţia din Caucazul de sud. Îndemn părţile să respecte încetarea focului, reafirmând că eliberarea prizonierilor militari şi civili ar fi un pas important spre un acord de pace dorit.

De asemenea, mă gândesc la Yemen, unde domneşte încetarea focului la care s-a ajuns în octombrie, dar mulţi civili continuă să moară din cauza minelor, şi la Etiopia, unde doresc ca să continue procesul de pacificare şi să se întărească angajarea comunităţii internaţionale pentru a înfrunta criza umanitară care interesează ţara.

Urmăresc cu îngrijorare şi situaţia din Africa Occidentală, tot mai chinuită de violenţele terorismului. Mă gândesc, îndeosebi, la dramele pe care le trăiesc populaţiile din Burkina Faso, din Mali şi din Nigeria şi doresc ca procesele de tranziţie aflate în desfăşurare în Sudan, Mali, Ciad, Guineea şi Burkina Faso să se desfăşoare respectându-se aspiraţiile legitime ale populaţiilor implicate.

Urmăresc la fel cu atenţie deosebită situaţia din Myanmar, care de doi ani experimentează violenţă, durere şi moarte. Invit comunitatea internaţională să se străduiască pentru a concretiza procesele de reconciliere şi îndemn toate părţile implicate să reia drumul dialogului pentru a reda speranţă populaţiei din acea ţară iubită.

În sfârşit, mă gândesc la peninsula coreeană, pentru care doresc ca să nu dispară bunăvoinţa şi angajarea pentru înţelegere, cu scopul de a construi pacea atât de dorită şi prosperitatea pentru întregul popor coreean.

Oricum, toate conflictele scot în evidenţă consecinţele letale ale unei recurgeri continue la producerea de armamente noi şi tot mai sofisticate, uneori justificată "aducând motivul că dacă astăzi este posibilă o pace, nu poate să fie decât pacea întemeiată pe echilibrul forţelor"[4]. Trebuie demontată această logică şi trebuie continuat pe calea unei dezarmări integrale, pentru că nicio pace nu este posibilă acolo unde se răspândesc instrumente de moarte.

Dragi ambasadori,

Într-un timp aşa de conflictual, nu putem eluda întrebarea despre cum putem să ţesem din nou firele păcii. De unde trebuie pornit?

Pentru a schiţa un răspuns, aş vrea să reiau cu voi câteva elemente din Pacem in terris, un text extrem de actual deşi s-a schimbat marea parte a contextului internaţional. Pentru Sfântul Ioan al XXIII-lea, pacea este posibilă în lumina a patru bunuri fundamentale: adevărul, dreptatea, solidaritatea şi libertatea. Aceştia sunt pilonii care reglementează atât raporturile între fiecare fiinţă umană cât şi cele între comunităţile politice[5].

Aceste dimensiuni se împletesc în cadrul premisei fundamentale că "orice fiinţă umană este o persoană, adică o fiinţă dotată cu inteligenţă şi voinţă liberă. Totodată, ea este subiect al drepturilor şi al obligaţiilor care decurg împreună şi imediat din natura sa. De aceea, ele sunt universale, inviolabile, inalienabile"[6].

Pace în adevăr

A construi pacea în adevăr înseamnă înainte de toate a respecta persoana umană, cu "dreptul său la existenţă şi la integritatea fizică"[7], căreia trebuie să fie garantată "libertatea în căutarea adevărului, în manifestarea gândirii şi în răspândirea sa"[8]. Asta cere ca "puterile publice să contribuie pozitiv la crearea unui ambient uman în care tuturor membrilor corpului social să le fie făcut posibilă şi facilitată exercitarea efectivă a drepturilor amintite, precum şi îndeplinirea respectivelor obligaţii"[9].

În pofida angajamentelor asumate de toate statele de a respecta drepturile umane şi libertăţile fundamentale ale fiecărei persoane, şi astăzi, în multe ţări, femeile sunt considerate drept cetăţeni de clasa a doua. Sunt obiect al violenţelor şi abuzurilor şi le este negată posibilitatea de a studia, de a lucra, de a exprima propriile talente, accesul la îngrijirile sanitare şi chiar la hrană. În schimb, acolo unde drepturile umane sunt recunoscute pe deplin pentru toţi, femeile pot să ofere propria contribuţie de neînlocuit la viaţa socială şi să fie prime aliate ale păcii.

Pacea cere înainte de toate ca să se apere viaţa, un bine care astăzi este pus în pericol nu numai de conflicte, foamete şi boli, ci prea des chiar din sânul matern, afirmând un presupus "drept la avort". Însă nimeni nu poate invoca drepturi asupra vieţii unei alte fiinţe umane, în special dacă este neputincioasă, aşadar lipsită de orice posibilitate de apărare. Aşadar, fac apel la conştiinţele bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă, îndeosebi ale celor care au responsabilităţi politice, pentru ca să se străduiască pentru a tutela drepturile celor mai slabi şi să fie eliminată cultura rebutului, care interesează din păcate şi pe bolnavi, pe cei cu dizabilităţi şi pe bătrâni. Există o responsabilitate centrală a statelor de a garanta asistenţa cetăţenilor în orice fază a vieţii umane, până la moartea naturală, făcând în aşa fel încât fiecare să se simtă însoţit şi îngrijit şi în momentele mai delicate ale propriei existenţe.

Dreptul la viaţă este ameninţat şi acolo unde se continuă să se practice pedeapsa cu moartea, aşa cum se întâmplă în aceste zile în Iran, ca urmare a recentelor manifestaţii, care cer respect mai mare faţă de demnitatea femeilor. Pedeapsa cu moartea nu poate fi utilizată pentru o presupusă justiţie de stat, pentru că ea nu constituie o descurajare, nici nu oferă dreptate victimelor, ci alimentează numai setea de răzbunare. De aceea, fac apel pentru ca pedeapsa cu moartea, care este mereu inadmisibilă pentru că atentează la inviolabilitatea şi la demnitatea persoanei, să fie abolită în legislaţiile tuturor ţărilor din lume. Nu putem uita că, până în ultimul moment, o persoană se poate converti şi se poate schimba.

Din păcate, apare în evidenţă tot mai mult o "frică" de viaţă, care se traduce în multe locuri în teama de viitor şi în dificultatea de a forma o familie şi de a aduce pe lume copii. În unele contexte, mă gândesc de exemplu la Italia, este în desfăşurare o periculoasă scădere a natalităţii, o adevărată iarnă demografică, ce pune în pericol însuşi viitorul societăţii. Doresc să reînnoiesc iubitului popor italian încurajarea mea de a înfrunta cu tenacitate şi speranţă provocările timpului prezent, întărit de propriile rădăcini religioase şi culturale.

Fricile găsesc aliment în ignoranţă şi în prejudecată pentru a degenera cu uşurinţă în conflicte. Educaţia este antidotul lor. Sfântul Scaun promovează o viziune integrală despre educaţie, în care "cultul valorilor religioase şi perfecţionarea conştiinţei morale înaintează în acelaşi pas cu asimilarea tot mai bogată de elemente ştiinţifico-tehnice"[10]. Educaţia cere mereu respectarea integrală a persoanei şi a fizionomiei sale naturale, evitând să se impună o viziune nouă şi confuză despre fiinţa umană. Asta implică a integra parcursurile de creştere umană, spirituală, intelectuală şi profesională, permiţând persoanei să se elibereze de multiple forme de sclavie şi să se afirme în societate în mod liber şi responsabil. În acest sens, este inacceptabil ca parte a populaţiei să poată fi exclusă de la educaţie, cum li se întâmplă femeilor afgane.

Educaţia este în voia unei crize accentuate de consecinţele devastatoare ale pandemiei şi de scenariul geopolitic îngrijorător. În acest sens, Întâlnirea despre transformarea educaţiei, convocată de secretarul general al Naţiunilor Unite şi desfăşurată în septembrie la New York, a reprezentat pentru guverne o oportunitate unică pentru a întreprinde politici curajoase, menite să înfrunte "catastrofa educativă" aflată în desfăşurare şi să realizeze alegeri concrete pentru a ajunge la o instruire de calitate pentru toţi până în 2030. Statele să aibă curajul de a răsuci raportul ruşinos şi asimetric dintre cheltuiala publică rezervată educaţiei şi fondurile destinate armamentelor.

Pacea cere şi ca să fie recunoscută peste tot libertatea religioasă. Este îngrijorător că există persoane care sunt persecutate numai pentru că mărturisesc public credinţa lor şi sunt multe ţările în care libertatea religioasă este limitată. Circa o treime din populaţia mondială trăieşte în această condiţie. Împreună cu lipsa de libertate religioasă, există şi persecuţia din motive religioase. Nu pot să nu menţionez, aşa cum demonstrează unele statistici, că un creştin din şapte este persecutat. În această privinţă, exprim dorinţa ca noul trimis special al Uniunii Europene pentru promovarea libertăţii de religie sau de crez din afara Uniunii Europene să poată dispune de resursele şi de mijloacele necesare pentru a desfăşura în mod adecvat propriul mandat.

În acelaşi timp, este bine să nu se uite că violenţa şi discriminările împotriva creştinilor cresc şi în ţări unde aceştia nu sunt o minoritate. Libertatea religioasă este pusă în pericol şi acolo unde credincioşii văd redusă posibilitatea de a exprima propriile convingeri în domeniul vieţii sociale, în numele unui concept de incluziune greşit înţeles. Libertatea religioasă, care nu se poate reduce la simpla libertate de cult, este una din condiţiile minime necesare pentru a trăi în mod demn şi guvernele au datoria de a o proteja şi de a garanta fiecărei persoane, compatibil cu binele comun, oportunitatea de a acţiona conform propriei conştiinţe şi în domeniul vieţii publice şi în exercitarea propriei profesii.

Religia este o oportunitate efectivă de dialog şi de întâlnire între popoare şi culturi diferite, aşa cum dă mărturie decizia Parlamentului din Timorul de Est care a aprobat în unanimitate Documentul despre Fraternitatea Umană pe care l-am semnat cu marele imam de Al-Azhar în 2019, incluzându-l în programele instituţiilor educative şi culturale naţionale, şi cum am putut să experimentez personal în călătoria pe care am făcut-o în Kazahstan, în septembrie, cu ocazia celei de-a VII-a Întâlniri a liderilor religioşi mondiali, cu care am împărtăşit unele preocupări din timpul nostru şi am văzut personal cum religiile "nu [sunt] probleme, ci parte a soluţiei pentru o convieţuire mai armonioasă"[11]. La fel de semnificativă a fost şi vizita în Bahrein, unde s-a putut face un nou pas pe drumul dintre credincioşii creştini şi musulmani.

Adesea se vrea să se atribuie religiei diferitele conflicte care însoţesc omenirea şi uneori nu lipsesc efectiv tentativele deplorabile de a face un uz instrumental al religiei pentru scopuri pur politice. Totuşi, acest lucru este contrar perspectivei creştine, care manifestă clar rădăcina oricărui conflict care este dezechilibrul inimii umane: "Din inima omului ies gândurile rele" (Mc 7,21), cum ne aminteşte Evanghelia. Creştinismul impulsionează la pace, pentru că impulsionează la convertire şi la exercitarea virtuţii.

Pace în dreptate

A construi pacea cere ca să fie urmărită dreptatea. Criza din 1962 s-a retras prin contribuţia oamenilor de bunăvoinţă care au ştiut să găsească soluţii adecvate pentru a evita ca tensiunea politică să degenereze într-un adevărat război. Acest lucru a fost posibil şi graţie convingerii că neînţelegerile se pot rezolva în cadrul dreptului internaţional şi prin acele organizaţii, îndeosebi Naţiunile Unite, apărute după al doilea război mondial, care au dezvoltat diplomaţia multilaterală. Sfântul Ioan al XXIII-lea aminteşte că "Naţiunile Unite şi-au propus ca scop esenţial să menţină şi să consolideze pacea între popoare, dezvoltând între ele relaţii amicale, întemeiate pe principiile egalităţii, respectului reciproc, cooperării multiforme în toate sectoarele convieţuirii"[12].

Actualul conflict din Ucraina a făcut mai evidentă criza care de mult timp interesează sistemul multilateral, care are nevoie de o regândire profundă pentru a putea răspunde în mod adecvat la provocările din timpul nostru. Asta cere o reformă a organelor care îi permit funcţionarea, pentru ca să fie realmente reprezentative ale necesităţilor şi sensibilităţilor tuturor popoarelor, evitând mecanisme care să dea unora mai multă importanţă în defavoarea altora. Aşadar, nu este vorba de a construi blocuri de alianţe, ci de a crea oportunităţi pentru ca toţi să poată dialoga.

Mult bine se poate face împreună, este suficient să ne gândim la iniţiativele lăudabile destinate să reducă sărăcia, să-i ajute pe migranţi, să contrasteze schimbările climatice, să favorizeze dezarmarea nucleară şi să ofere ajutor umanitar. Totuşi, în timpuri recente, diferitele foruri internaţionale s-au remarcat de polarizări crescânde şi de tentative de a impune o gândire unică, ce împiedică dialogul şi îi marginalizează pe cei care gândesc în mod diferit. Există riscul unei derive, care asumă tot mai mult faţa unui totalitarism ideologic, care promovează intoleranţa faţă de cel care nu aderă la pretinse poziţii de "progres", care în realitate par să ducă la un regres general al omenirii, cu încălcarea libertăţii de gândire şi de conştiinţă.

În afară de asta, resurse tot mai mari au fost folosite pentru a impune, în special faţă de ţările mai sărace, forme de colonizare ideologică, creând de altfel o legătură directă între oferirea de ajutoare economice şi acceptarea acestor ideologii. Asta a obosit dezbaterea internă din organizaţiile internaţionale, închizând schimburi rodnice şi deschizând adesea la tentaţia de a înfrunta problemele în mod autonom şi, prin urmare, pe baza raporturilor de forţă.

De altfel, în timpul călătoriei mele în Canada, în iulie, am putut să experimentez personal consecinţele colonizării, întâlnind în mod special populaţiile indigene, care au suferit datorită politicilor de asimilare din trecut. Acolo unde se încearcă să se impună altor culturi forme de gândire care nu le aparţin lor se deschide calea spre confruntări aspre şi uneori spre violenţă.

Este necesară întoarcere la dialog, la ascultarea reciprocă şi la negociere, favorizând responsabilităţi împărtăşite şi cooperarea în căutarea binelui comun, sub semnul acelei solidarităţi care "derivă din faptul de a ne şti responsabili de fragilitatea celorlalţi căutând un destin comun"[13]. Închiderile şi vetourile reciproce nu duc decât la alimentarea altor divizări.

Pace în solidaritate

În anualul Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii am scos în evidenţă cum pandemia de Covid-19 lasă ca moştenire "conştiinţa că toţi avem nevoie unii de alţii"[14]. Cărările păcii sunt cărări de solidaritate, pentru că nimeni nu se poate salva singur. Trăim într-o lume aşa de interconectată încât acţiunea fiecăruia ajunge să aibă repercusiuni asupra tuturor.

În această ocazie, aş vrea să subliniez trei domenii, în care se evidenţiază cu forţă deosebită interconectarea care leagă astăzi omenirea şi pentru care este deosebit de urgentă o solidaritate mai mare.

Primul este cel al migraţiilor, care interesează regiuni întregi de pe pământ. De multe ori este vorba de persoane care fug de război şi persecuţie, înfruntând pericole imense. Pe de altă parte, "fiecare fiinţă umană are dreptul la libertate de mişcare, […] să imigreze în alte comunităţi politice şi să se stabilească în ele"[15] şi trebuie să aibă posibilitatea să se întoarcă la propria ţară de origine.

Migraţia este o problemă pentru care "înaintarea în ordine dezbinată" nu este admisibilă. Pentru a înţelege asta este suficient a privi la Mediterana, devenită un mare cimitir. Acele vieţi frânte sunt emblema naufragiului civilizaţiei noastre, aşa cum am avut ocazia să amintesc în cursul călătoriei mele în Malta în primăvara trecută. În Europa, este urgentă de întărit cadrul normativ, prin aprobarea Noului Pact despre Migraţie şi Azil, pentru ca să se poată implementa politici adecvate pentru a primi, a însoţi, a promova şi a integra migranţii. În acelaşi timp, solidaritatea cere ca operaţiunile necesare de asistenţă şi îngrijire a naufragiaţilor să nu apese în întregime asupra populaţiilor din principalele puncte de sosire.

Al doilea domeniu se referă la economie şi la locul de muncă. Crizele care s-au succedat în ultimii ani au scos în evidenţă limitele unui sistem economic care tinde mai mult să creeze profit pentru puţini decât oportunităţi de bunăstare pentru muşi; o economie care tinde mai mult spre bani decât spre producerea de bunuri utile. Asta a generat firme mai fragile şi pieţe de muncă deosebit de poluate. Trebuie redată demnitate angajării şi muncii, combătând orice formă de exploatare care ajunge să-i trateze pe muncitori ca pe o marfă, pentru că "fără o muncă demnă şi bine remunerată tinerii nu devin cu adevărat adulţi, [şi] inegalităţile cresc"[16].

Al treilea domeniu este îngrijirea casei noastre comune. Avem în mod constant în faţa noastră efectele schimbărilor climatice şi consecinţele grave pe care ele le au asupra vieţii a întregi populaţii, fie prin devastările pe care uneori le produc, aşa cum s-a întâmplat în Pakistan în zonele lovite de inundaţii, unde focarele de boli transmise de apa stătută continuă să crească; fie în zone vaste din Oceanul Pacific, unde încălzirea globală provoacă daune nenumărate pescuitului, fundament al vieţii zilnice pentru întregi populaţii; fie în Somalia şi în întregul Corn al Africii, unde seceta provoacă o gravă foamete; fie în ultimele zile în Statele Unite, unde îngheţurile neprevăzute şi intense au provocat mulţi morţi.

În vara trecută, Sfântul Scaun a decis să acceadă la Convenţia-Cadru a Naţiunilor Unite despre Schimbările Climatice, intenţionând să dea propriul sprijin moral eforturilor tuturor statelor pentru a coopera, în conformitate cu responsabilităţile şi respectivele lor capacităţi, la un răspuns eficace şi adecvat la provocările puse de schimbarea climatică. Se speră ca paşii făcuţi la COP27, cu adoptarea lui Sharm el-Sheick Implementation Plan, deşi limitaţi, să poată mări conştientizarea întregii omeniri faţă de o problemă urgentă care nu mai poate fi eludată. În schimb, obiective încurajatoare au fost convenite în timpul recentei Conferinţe a Naţiunilor Unite despre Biodiversitate (COP15), desfăşurate la Montreal în luna trecută.

Pace în libertate

În sfârşit, a construi pacea cere ca să nu fie lăsat loc pentru "lezarea libertăţii, integrităţii şi siguranţei altor naţiuni, oricare ar fi extinderea lor teritorială sau capacitatea lor de apărare"[17]. Acest lucru este posibil dacă în fiecare comunitate nu prevalează cultura samavolniciei şi a agresiunii, care duce la a-l privi pe aproapele mai degrabă ca pe un duşman de combătut decât ca pe un frate de primit şi de îmbrăţişat[18].

Trezeşte îngrijorare slăbirea, în multe părţi ale lumii, a democraţiei şi a posibilităţii de libertate pe care aceasta o permite, deşi cu toate limitele unui sistem uman. De multe ori plătesc preţul acestui lucru femeile şi minorităţile etnice, precum şi echilibrele a întregi societăţi în care neliniştea duce la tensiuni sociale şi chiar la ciocniri armate.

În multe zone, un semn de slăbire a democraţiei este dat de polarizările politice şi sociale crescânde, care nu ajută la rezolvarea problemelor urgente ale cetăţenilor. Mă gândesc la diferitele crize politice în diferite ţări din continentul american, cu încărcătura lor de tensiuni şi forme de violenţe care accentuează conflictele sociale. Mă gândesc în special la ceea ce s-a întâmplat recent în Peru şi, în aceste ultime ore, în Brazilia, şi la situaţia îngrijorătoare din Haiti, unde se fac în sfârşit câţiva paşi pentru a înfrunta criza politică aflată în desfăşurare de mult timp. Trebuie depăşite mereu logicile partizane şi să ne străduim pentru edificarea binelui comun.

După aceea, urmăresc cu atenţie situaţia din Liban, unde încă este în aşteptare alegerea noului preşedinte al republicii şi doresc ca toţi actorii politici să se angajeze pentru a permite ţării să-şi revină din dramatica situaţie economică şi socială în care se află.

Excelenţe, doamnelor şi domnilor,

Ar fi frumos ca odată să ne putem întâlni numai pentru a mulţumi Domnului Atotputernic pentru binefacerile pe care mereu ni le acordă, fără să fim constrânşi să prezentăm situaţiile dramatice care chinuiesc omenirea. Cum spunea Ioan al XXIII-lea: "Totuşi este permis să sperăm ca oamenii, întâlnindu-se şi negociind, să ajungă să descopere mai bine legăturile care-i leagă, provenind din umanitatea lor comună şi să ajungă să descopere şi că una dintre cele mai profunde exigenţe ale umanităţii lor comune este că între ei şi între respectivele popoare nu domneşte teama, ci iubirea: care tinde să se exprime în colaborarea leală, multiformă, aducătoare de multe bunuri"[19]. Cu aceste auspicii, reînnoiesc vouă şi ţărilor pe care le reprezentaţi cele mai vii urări pentru noul an.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Constituţia apostolică Praedicate Evangelium (19 martie 2022), art. 1.

[2] La 11 aprilie 1963. Cf. AAS 55 (1963), 257-304.

[3] Pacem in terris, 60.

[4] Pacem in terris, 59.

[5] Cf. ibid., 47.

[6] Ibid., 5.

[7] Ibid., 6.

[8] Ibid., 7.

[9] Ibid., 38.

[10] Ibid., 80.

[11] Discurs la Sesiunea Plenară a celui de-al VII-lea Congress of Leaders of World and Traditional Religions, Nur-Sultan (acum Astana), 14 septembrie 2022.

[12] Pacem in terris, 72.

[13] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 115.

[14] Mesajul pentru a LVI-a Zi Mondială a Păcii (8 decembrie 2022), 3.

[15] Pacem in terris, 12.

[16] Discurs adresat participanţilor la evenimentul "Economy of Francesco", Assisi, 24 septembrie 2022.

[17] Pacem in terris, 60;  124. Cf. Pius al XII-lea, Mesaj radio, 24 decembrie 1941.

[18] Cf. Discurs adresat Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, 22 martie 2013.

[19] Pacem in terris, 67.

lecturi: 233.