© Vatican Media

Omilia Papei Francisc în Noaptea de Crăciun (24 decembrie 2022)

Această noapte, ce anume mai spune vieţilor noastre? După două milenii de la naşterea lui Isus, după multe Crăciunuri sărbătorite între podoabe şi cadouri, după atât consumism care a învăluit misterul pe care-l celebrăm, există un risc: ştim atâtea lucruri despre Crăciun, dar îi uităm semnificaţia. Şi atunci, cum se regăseşte sensul Crăciunului? Şi mai ales, unde să mergem pentru a-l căuta? Evanghelia naşterii lui Isus pare scrisă tocmai pentru asta: pentru a ne lua de mână şi a ne duce din nou acolo unde vrea Dumnezeu. Să urmăm Evanghelia.

De fapt, începe cu o situaţie asemănătoare cu a noastră: toţi sunt prinşi şi ocupaţi pentru un eveniment important de celebra, marele recensământ, care cerea multe pregătiri. În acest sens, climatul de atunci era asemănător cu ceea ce ne învăluie astăzi la Crăciun. Dar relatarea din Evanghelie se distanţează de acel scenariu lumesc: "întrerupe" repede imaginea pentru a merge să încadreze o altă realitate, asupra căreia insistă. Se opreşte asupra unui mic obiect, aparent nesemnificativ, pe care îl menţionează de trei ori şi asupra căruia protagoniştii relatării converg: mai întâi Maria, care-l pune pe Isus "într-o iesle" (Lc 2,7); apoi îngerii, care vestesc păstorilor "un prunc înfăşat, culcat în iesle" (v. 12); apoi păstorii, care găsesc "pruncul culcat în iesle" (v. 16). Ieslea: pentru a regăsi sensul Crăciunului trebuie privit acolo. Dar pentru ce este aşa de importantă ieslea? Pentru că este semnul, nu întâmplător, cu care Cristos intră în scena lumii. Este manifestul cu care se prezintă, modul în care Dumnezeu se naşte în istorie pentru a face să renască istoria. Aşadar, ce anume vrea să ne spună prin iesle? Vrea să ne spună cel puţin trei lucruri: apropiere, sărăcie şi concreteţe.

1. Apropiere. Ieslea foloseşte pentru a duce mâncarea aproape de gură şi pentru a o consuma mai în grabă. Astfel, ea poate simboliza un aspect al umanităţii: voracitatea în consumare. Pentru că, în timp ce animalele în grajd consumă hrana, oamenii în lume, înfometaţi de putere şi de bani, îi consumă şi pe vecinii lor, pe fraţii lor. Câte războaie! Şi în câte locuri, şi astăzi, demnitatea şi libertatea sunt călcate în picioare! Şi întotdeauna principalele victime ale voracităţii umane sunt cei fragili, cei slabi. Şi la acest Crăciun o omenire nesătulă de bani, nesătulă de putere şi nesătulă de plăcere nu face loc, aşa cum a fost pentru Isus (cf. v. 7), celor mai mici, atâtor copii care trebuie să se nască, săraci, uitaţi. Mă gândesc mai ales la copiii devoraţi de războaie, sărăcie şi nedreptate. Dar Isus vine chiar acolo, prunc în ieslea rebutului şi refuzului. În el, prunc din Betleem, este fiecare copil. Şi este invitaţia de a privi viaţa, politica şi istoria cu ochii copiilor.

În ieslea refuzului şi incomodităţii, Dumnezeu se acomodează: vine acolo, pentru că acolo este problema umanităţii, indiferenţa generată de graba vorace de a poseda şi a consuma. Cristos se naşte acolo şi în acea iesle îl descoperim aproape. Vine acolo unde se devorează hrana pentru a se face hrana noastră. Dumnezeu nu este un tată care-i devorează pe fiii săi, ci Tatăl care în Isus ne face fii ai săi şi ne hrăneşte cu duioşie. Vine ca să ne atingă inima şi să ne spună că singura forţă care schimbă cursul istoriei este iubirea. Nu rămâne distant, nu rămâne puternic, ci se face aproape şi umil; el, care şedea în cer, se lasă culcat într-o iesle.

Frate, soră, în această noapte Dumnezeu se apropie de tine pentru că îi pasă de tine. Din iesle, ca hrană pentru viaţa ta, îţi spune: "Dacă te simţi consumat de evenimente, dacă simţul tău de vină şi nepotrivirea te devorează, dacă îţi este foame de dreptate, eu, Dumnezeu, sunt cu tine. Ştiu ceea ce tu trăieşti, am simţit în acea iesle. Cunosc mizeriile tale şi istoria ta. M-am născut pentru a-ţi spune că sunt şi voi fi mereu aproape de tine". Ieslea Crăciunului, prim mesaj al unui Dumnezeu prunc, ne spune că el este cu noi, ne iubeşte, ne caută. Curaj, nu te lăsa învins de frică, de resemnare, de descurajare! Dumnezeu se naşte într-o iesle pentru a face să te renaşti chiar acolo, unde credeai că ai atins capătul. Nu există rău, nu există păcat de care Isus să nu vrea şi să nu poată să te mântuiască. Crăciun înseamnă că Dumnezeu este aproape: să renască încrederea!

2. Ieslea din Betleem, în afară de apropiere, ne vorbeşte şi de sărăcie. De fapt, în jurul unei iesle nu există multe: vreascuri şi câteva animale şi alte puţine lucruri. Persoanele stăteau la căldură în hanuri, nu în grajdul rece al unui adăpost. Dar Isus se naşte acolo şi ieslea ne aminteşte că nu a avut pe nimeni altcineva în jur în afară de cei care îl iubeau: Maria, Iosif şi nişte păstori; toţi oameni săraci, uniţi de afect şi uimire, nu de bogăţii şi mari posibilităţi. Aşadar, ieslea săracă evidenţiază adevăratele bogăţii ale vieţii: nu banii şi puterea, ci relaţiile şi persoanele.

Şi prima persoană, prima bogăţie, este chiar Isus. Dar noi vrem să stăm alături de el? Ne apropiem de el, iubim sărăcia sa? Sau preferăm să rămânem comozi în interesele noastre? Mai ales, îl vizităm acolo unde se află el, adică în ieslele sărace din lumea noastră? Acolo el este prezent. Şi noi suntem chemaţi să fim o Biserică ce îl adoră pe Isus sărac şi îl slujeşte pe Isus în cei săraci. Aşa cum a spus un episcop sfânt: "Biserica sprijină şi binecuvântează eforturile pentru a transforma structurile de nedreptate şi pune numai o condiţie: ca transformările sociale, economice şi politice să abunde în binefacere autentică pentru cei săraci" (O.A. Romero, Mesaj pastoral pentru anul nou. 1 ianuarie 1980). Desigur, nu este uşor a lăsa temperatura caldă a mondenităţii pentru a îmbrăţişa frumuseţea despuiată a peşterii din Betleem, dar să nu amintim că nu este cu adevărat Crăciun fără săraci. Fără ei se sărbătoreşte Crăciunul, dar nu Naşterea lui Isus. Fraţilor, surorilor, la Crăciun Dumnezeu este sărac: să renască iubirea!

3. Ajungem astfel la ultimul punct: ieslea ne vorbeşte de concreteţe. De fapt, un prunc într-o iesle reprezintă o scenă care impresionează, chiar cruntă. Ne aminteşte că Dumnezeu s-a făcut într-adevăr trup. Şi atunci cu privire la el nu mai sunt suficiente teoriile, gândurile frumoase şi sentimentele pioase. Isus, care se naşte sărac, va trăi sărac şi va muri sărac, n-a făcut atâtea discursuri despre sărăcie, ci a trăit-o până la capăt pentru noi. De la iesle la cruce, iubirea sa faţă de noi a fost tangibilă, concretă: de la naştere la moarte fiul tâmplarului a îmbrăţişat rugozitatea lemnului, asperităţile existenţei noastre. Nu ne-a iubit în cuvinte, nu ne-a iubit din glumă!

Aşadar, nu se mulţumeşte cu aparenţe. Nu vrea numai propuneri bune, el care s-a făcut trup. El care s-a născut în iesle, caută o credinţă concretă, făcută din adoraţie şi caritate, nu din bârfe şi exteriorităţi. El, care se pune gol în iesle şi se va pune gol pe cruce, ne cere adevăr, să mergem la realitatea goală a lucrurilor, să depunem la picioarele ieslei scuze, justificări şi ipocrizii. El, care a fost înfăşat cu duioşie de Maria, vrea ca să ne îmbrăcăm în iubire. Dumnezeu nu vrea aparenţă, ci concreteţe. Să nu lăsăm să treacă acest Crăciun, fraţilor şi surorilor, fără a face ceva bun. Dat fiind că este sărbătoarea sa, ziua sa de naştere, să-i oferim cadouri plăcute lui! La Crăciun Dumnezeu este concret: în numele său să facem să renască un pic de speranţă în cel care a pierdut-o!

Isuse, privim la tine, culcat în iesle. Te vedem aşa de aproape, aproape de noi pentru totdeauna: mulţumim, Doamne. Te vedem sărac, ca să ne înveţi că adevărata bogăţie nu se află în lucruri, ci în persoane, mai ales în cei săraci: scuză-ne, dacă nu te-m recunoscut şi slujit în ei. Te vedem concret, pentru că este concretă iubirea ta faţă de noi: Isuse, ajută-ne să dăm trup şi viaţă credinţei noastre. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 473.