Papa Francisc: Audienţă acordată unui grup de persoane cu dizabilităţi cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi (3 decembrie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilităţi. Mulţumesc Monseniorului Giuseppe Baturi pentru cuvintele sale precum şi pentru angajarea Bisericilor din Italia de a menţine vie atenţia faţă de persoanele cu dizabilităţi, cu o acţiune pastorală activă şi inclusivă. A promova recunoaşterea demnităţii fiecărei persoane este o responsabilitate constantă a Bisericii: este misiunea de a continua în timp apropierea lui Isus Cristos de fiecare bărbat şi de fiecare femeie, îndeosebi de cei care sunt mai fragili şi vulnerabili. Domnul este aproape.

A primi persoanele cu dizabilităţi şi a răspunde la nevoile lor este o datorie a comunităţii civile şi a celei ecleziale, pentru că persoana umană, "atunci când este rănită în minte sau în capacităţile sale senzoriale şi intelective, este un subiect pe deplin uman, cu drepturile sacre şi inalienabile proprii oricărei creaturi umane" (Sf. Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat participanţilor la Simpozionul "Demnitatea şi drepturile persoanei cu dizabilităţi", 8 ianuarie 2004).

Aceasta era privirea lui Isus asupra persoanelor pe care le întâlnea: o privire de duioşie şi de milostivire mai ales pentru cei care erau excluşi de atenţia celor puternici şi chiar a autorităţilor religioase din timpul său. Pentru aceasta, ori de câte ori comunitatea creştină transformă indiferenţa în proximitate - aceasta este o adevărată convertire: a transforma indiferenţa în proximitate şi în apropiere - de fiecare dată când Biserica face asta şi transformă excluderea în apartenenţă, îndeplineşte propria misiune profetică. De fapt, nu este suficient a apăra drepturile persoanelor; trebuie să ne străduim pentru a răspunde şi la nevoile lor existenţiale, în diferitele dimensiuni, corporală, psihică, socială şi spirituală. De fapt, fiecare bărbat şi fiecare femeie, în orice condiţie s-ar afla, este purtător, în afară de drepturi care trebuie să fie recunoscute şi garantate, şi de instanţe şi mai profunde, cum ar fi nevoia de a aparţine, de a se relaţiona şi de a cultiva viaţa spirituală până la experimentarea plinătatea ei şi la binecuvântarea Domnului pentru acest dar irepetabil şi minunat.

A genera şi a susţine comunităţi inclusive - acest cuvânt este important, inclusive, mereu - înseamnă, aşadar, a elimina orice discriminare şi a satisface concret exigenţa fiecărei persoane de a se simţi recunoscută şi de a se simţi parte. De fapt, nu există incluziune dacă lipseşte experienţa fraternităţii şi a comuniunii reciproce. Nu există incluziune dacă ea rămâne un slogan, o formulă de folosit în discursurile corecte politic, un drapel pe care să ni-l însuşim. Nu există incluziune dacă lipseşte o convertire în practicile convieţuirii şi ale relaţiei.

Este necesar să se garanteze persoanelor cu dizabilităţi accesul la edificiile şi la locurile de întâlnire, a face accesibile limbajele şi a depăşi bariere fizice şi prejudecăţi. Însă acest lucru nu este suficient. Trebuie promovată o spiritualitate de comuniune, aşa încât fiecare să se simtă parte dintr-un trup, cu personalitatea sa irepetabilă. Numai astfel fiecare persoană, cu limitele sale şi cu talentele sale, se va simţi încurajată să facă propria parte pentru binele întregului trup eclezial şi pentru binele întregii societăţi.

Urez tuturor comunităţilor creştine să fie locuri în care "apartenenţa" şi "incluziunea" să nu rămână cuvinte de pronunţat în anumite ocazii, ci să devină un obiectiv al acţiunii pastorale obişnuite. În acest mod vom putea să fim credibili atunci când vestim că Domnul îi iubeşte pe toţi, care este mântuire pentru toţi şi îi invită pe toţi la masa vieţii, fără a fi exclus nimeni.

Pe mine mă impresionează mult atunci când Domnul relatează istoria acelui om care a făcut sărbătoarea pentru nunta fiului şi n-au venit invitaţii (cf. Mt 22,1-14). Îi cheamă pe servitori şi spune: "Mergeţi la răscrucile drumurilor şi aduceţi-i pe toţi". "Toţi", spune Domnul: tineri, bătrâni, bolnavi, nu bolnavi, mici, mari, păcătoşi şi nepăcătoşi... Toţi, toţi, toţi! Acesta este Domnul: toţi, fără excludere. Biserica este casa tuturor, inima creştinului este casa tuturor, fără excludere. Trebuie să învăţăm asta. Noi suntem, uneori, un pic tentaţi să mergem pe calea excluderii. Nu: incluziune. Domnul ne-a învăţat: toţi. "Dar acesta este urât, acesta este aşa...". Toţi, toţi. Incluziunea.

Iubiţi fraţi şi surori, în acest timp, în care auzim zilnic comunicate din război, mărturia voastră este un semn concret de pace, un semn de speranţă pentru o lume mai umană şi fraternă, pentru toţi. Mergeţi înainte pe acest drum! Vă binecuvântez din inimă şi mă rog pentru voi. Mulţumesc pentru ceea ce faceţi, mulţumesc! Şi vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 109.