Mesaj adresat Congresului Mondial al Educaţiei Catolice

Şcoala ca lecţie de viaţă

Publicăm textul scrisorii pe care Papa Francisc a trimis-o participanţilor la Congresul Mondial al Educaţiei Catolice, în desfăşurare la Marseille, în Franţa, de la 1 la 3 decembrie 2022, cu tema "Şcoala catolică drept corp de speranţă pentru a schimba lumea. A construi împreună satul educativ".

Domnului Philippe Richard,
secretar general
al Oficiului Internaţional al Educaţiei Catolice (OIEC)

Domnule secretar general,

Răspund cu plăcere la cererea dumneavoastră de a mă uni la congresul promovat de Oficiul Internaţional al Educaţiei Catolice, care se ţine la Marseille de la 1 la 3 decembrie, şi la care participă exponenţi din acest domeniu esenţial al vieţii Bisericii, veniţi din toate părţile lumii.

Pentru societate, educaţia este cu siguranţă o datorie inevitabilă şi, în multe cazuri, o provocare urgentă. În afară de asta, pentru creştin este o formă de participare la funcţia profetică pe care Isus a lăsat-o Bisericii sale. De aceea, atunci când ne apropiem de educaţie, nu putem s-o facem gândind la ceva pur şi simplu uman şi centrând problema pe programe, abilitări, resurse, domenii de receptare, pentru că vocaţia creştine ne cere să dăm glas unui Cuvânt care nu este al nostru, care ne depăşeşte, care ne transcende.

În mod logic învăţământul din şcoala catolică nu se limitează la chestiuni confesionale şi conţinuturile sunt deschise tuturor ramurilor ştiinţei şi oricărei persoane care caută acest tip de instruire. Totuşi, aşa cum spunem că activitatea şcolii nu se poate reduce la a împărţi materii, ci trebuie să formeze şi persoane în integritatea lor, tot aşa, vorbind despre şcoala catolică, este la fel de necesară această componentă profetică, ce dă omului capacitatea nu numai de a dobândi unele cunoştinţe, ci şi de a se cunoaşte pe sine însuşi şi de a se recunoaşte ca o fiinţă capabilă să iubească şi să fie iubită.

Cu asta nu vorbim despre prozelitism, şi cu atât mai puţin să excludem din şcolile noastre pe cei care nu gândesc ca noi. Ceea ce vreau să spune este că şcoala în ansamblul său trebuie să se configureze ca o lecţie de viaţă în care să se integreze diferite elemente, în colaborare intimă cu alte instanţe, precum familia şi societatea. În acest mod, identitatea şcolilor noastre va reuşi să se facă prezentă în cotidian, în imperceptibil şi în trăire, să stabilească un dialog, să fie un cuvânt care poate interpela persoanele de credinţă şi în acelaşi timp poate crea punţi de dialog cu necredincioşii.

Marea întrebare este: cum se reuşeşte a face în aşa fel încât şcoala catolică să fie realmente ceea ce Domnul îi cere să fie? Mi se pare că răspunsul este în Isus însuşi. Să privim cum el a fost trimis şi cum îi trimite pe discipolii săi; cum el învaţă şi cum le cere să înveţe. Primul lucru pe care-l vedem este că trimiterea sa este în acelaşi timp un act de iubire şi de ascultare. Şi aşa îi trimite pe discipolii săi ca membre ai trupului său, pentru ca, fiecare după propria vocaţie, să facă transparent mesajul pe care el vrea să-l transmită, acolo unde vrea să ajungă. De aceea, prima noastră caracteristică se naşte din comuniune. Lecţiile noastre nu sunt monade, şcolile noastre nu sunt compartimente etanşe. Fiecare dintre noi, şi fiecare activitate a noastră, este în comuniune cu Dumnezeu care ne trimite, cu Biserica universală şi locală, într-un proiect comun care ne depăşeşte şi ne transcende, în slujba omenirii. Această lecţie va da, şi celui care nu este creştin, certitudinea că nu mergem singuri, pentru că trăim într-o familie, într-o societate, suntem coresponsabili, lucrăm împreună pentru un bine comun, în pofida diferenţelor noastre.

A doua caracteristică pe care o putem trata astăzi este că suntem pe cale, în mişcare. Isus merge mereu şi îi îndeamnă pe discipolii săi să facă acelaşi lucru, şi chiar le porunceşte să meargă înaintea lui. Le cere să meargă în întâmpinare, să ajungă la marginile pământului. De aceea şcoala catolică trebuie să primească în iniţiativele sale problematicile sociale, în cadru local şi universal, trebuie să înveţe şi, în acest proces de însuşire, trebuie să înveţe la deschiderea minţii la noi situaţii şi la noi concepte, să meargă împreună fără a exclude pe nimeni, să stabilească puncte de întâlnire şi să adapteze limbajul pentru ca să fie capabilă să capteze atenţia celui care este mai departe. Voi îmi veţi spune desigur că toate acestea sunt necesare pentru a da cea mai bună formare posibilă elevilor noştri, dar sunt necesare şi pentru a face din ei bărbaţi şi femei care să nu se mulţumească să acumuleze simple cunoştinţe, şi pentru a face în aşa fel încât această doctrină să le permită să dobândească acea înţelepciune despre care vorbeşte Sfântul Benedict, care să-i facă să crească ei şi să-i facă să crească pe ceilalţi, acolo unde Domnul îi trimite.

Toate acestea presupun o muncă artizanală pe care n-o putem realiza fără ajutorul lui Dumnezeu şi fără sprijinul tuturor; de aceea să cerem puterea Duhului Celui Înviat, împărţitorul oricărui dar. Ca să lumineze lucrările voastre şi să vă dea acea ştiinţă care se ridică de la realităţile umane până ajunge la cunoaşterea sublimă a lui Dumnezeu.

Cu fraternitate,

Franciscus

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 31 august 2022

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 198.