|
Editura "Sapientia": Istoria Diecezei de Tyraspol La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Istoria Diecezei de Tyraspol, scrisă de PS Joseph Aloysius Kessler și tradusă în limba română de pr. Ștefan Socaciu. Ediția în limba română a fost îngrijită de Mons. Ieronim Iacob. Cartea apare în colecția "Istoria Bisericii", în formatul 17Ś24 cm, are 334 de pagini color și poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei. "Rusia este mai puțin cunoscută în Europa de Vest decât America, chiar dacă este un stat european". Afirmația episcopului romano-catolic de Tyraspol Joseph Aloysius Kessler, făcută acum aproape o sută de ani, pare să nu-și fi pierdut din actualitate. În această carte, în care informația istorică se împletește cu memorialistica și apologetica, descoperim o lume la fel de puțin cunoscută ca multe dintre ținuturile îndepărtate. Imensul teritoriu la care se referă episcopul Kessler făcea parte din Rusia imperială, iar spre finalul păstoririi sale se întrevăd zorii cenușii ai celei sovietice. Astăzi, acest spațiu geografic este împărțit între Ucraina și Rusia. Dieceza poartă numele de Tyraspol prin forța împrejurărilor. Fondatorii ar fi dorit ca scaunul episcopal catolic să ființeze la Herson (Cherson) sau chiar la Odesa, dar acest lucru s-a dovedit a fi imposibil: rivalitățile interconfesionale transpar în multe din paginile acestei lucrări. În cele din urmă, cei cinci episcopi diecezani de Tyraspol au trebuit să-și desfășoare apostolatul din sediul de la Saratov, pe Volga, la 1500 km depărtare de Tyraspol, spre Răsărit. La Saratov, alături de capitulul canonicilor și de structurile curiei episcopale, a existat și Seminarul de preoți, "inima diecezei", unde episcopul Kessler s-a format și unde, prin activitatea sa, și-a identificat existența de seminarist, profesor și episcop. Seminarul este atât de important pentru autor, problemele lui ocupând atâtea pagini din prezenta carte, încât aceasta s-ar putea numi și Istoria Seminarului catolic al Diecezei de Tyraspol. Însăși înființarea diecezei este surprinzătoare, ea ținând mai degrabă de domeniul miraculosului decât de firescul istoric, la fel ca și prezența iezuiților în Rusia în vremea în care erau "desființați" în toate țările catolice. Catolicii acestei dieceze sunt, la origini, germani, polonezi și armeni. În timp ce polonezii și armenii catolici au fost înglobați în teritoriile rusești prin cuceriri și "împărțiri" de țări și popoare, germanii au venit de bunăvoie, la chemarea țarilor, pentru a munci pământurile roditoare ale acestor ținuturi. Afirmațiile episcopului Kessler trebuie înțelese și interpretate în conjuncturile spațio-temporale. El este un fiu al Bisericii Catolice, un păstor conștient de misiunea sa, un german adevărat, chiar dacă s-a născut, a crescut, s-a format și a suferit pe întinsele spații dintre Marea Neagră, Marea Azov, Fluviul Volga și Moghilev. Cartea începe cu o istorie "preliminară" a Diecezei de Tyraspol. Asemenea vizitatorilor apostolici în "relatările" lor către Sfântul Scaun, Kessler descrie vastitatea acestor locuri, bogățiile naturale, începuturile creștinismului pe aceste meleaguri, inedita prezență a iezuiților într-un spațiu religios ortodox și, firește, venirea coloniștilor germani, catolici și protestanți. Istoria propriu-zisă începe cu vizita țarului Nicolae I la Papa Grigore al XVI-lea, momentul istoric, providențial, când încep discuțiile în vederea formării unei dieceze catolice pentru germanii emigrați în Imperiul țarist. Urmează, într-un crescendo cronologico-tematic, momentele înființării diecezei și a structurilor acesteia, activitatea episcopilor, a canonicilor, a marilor profesori ai Seminariilor (liceal și teologic), a curiei episcopale etc. Viața parohiilor, construcția bisericilor, sărbătorile, moravurile, cântul liturgic, rivalitățile cu protestanții etc. sunt descrise, cu precădere din memorie, din prisma păstorului conștient de responsabilitatea sa față de binele turmei. Relațiile cu autoritățile civile, cu birocrația aparatului de stat imperial și, spre finalul activității, cu reprezentanții sovietelor sunt descrise cu tușe apologetico-parenetice, pe care, probabil, autorul le-a trasat și de la amvoanele catedralei din Saratov și ale bisericilor parohiale. Odată cu venirea comuniștilor la putere, episcopul Kessler a trebuit să părăsească dieceza, refugiindu-se mai întâi la Odesa, apoi în Germania. În acest timp el a făcut și o călătorie în Statele Unite, la catolicii germani plecați acolo din dieceza sa, pentru a strânge ajutoare destinate celor rămași sub jugul sovietic. Tot în Statele Unite a văzut lumina tiparului și această carte, scrisă cu litere gotice, ca mărturie pentru generațiile viitoare. Catolicii germani au început să emigreze din Rusia chiar din timpul țarilor, atunci când convențiile inițiale (privind mai ales scutirea tinerilor germani de stagiul militar, scutirea de impozite, drepturile civile etc.) au început să fie nesocotite sau de-a dreptul încălcate de noile legi țariste. Mulți dintre catolicii germani din ținuturile rusești, mai ales cei cu o stare materială mai bună, au emigrat în America sau în alte țări. O parte dintre ei au fondat comunitățile catolice germane din Dobrogea începând de la Malcoci (lângă Tulcea) până la Ali-Anife, azi o mică localitate în Bulgaria, parohie aparținând pe atunci Decanatului catolic al Constanței. Cartea a fost tradusă din limba germană de pr. Socaciu Ștefan, în timpul activității sale pastorale la Chișinău. Lui i se datorează în principal apariția ei în limba română. Pentru aceasta îi mulțumim și îi suntem datori pentru că astăzi putem cunoaște aceste fascinante momente din istoria lui Dumnezeu cu oamenii din acele ținuturi și acele timpuri. Editorul a procedat doar la o adaptare a textului, pentru a-l face mai pe înțeles cititorilor de astăzi. De asemenea, pe lângă notele autorului (n.a.), editorul a introdus peste trei sute de note noi, pentru a veni în ajutorul cititorilor, date fiind schimbările survenite în geografia administrativă a regiunii, precum și particularitățile administrației catolice la nivel diecezan înainte de Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican. Tot editorului îi aparțin și scurta biografie a episcopului Joseph Aloysius Kessler, precum și cronologia cărții. Am considerat oportună, pentru a înțelege prezența iezuiților în Imperiul Rus, în vremurile în care regatele catolice îi prigoneau, introducerea - în addenda - a unui articol întregitor și explicativ: "Iezuiții în Rusia în timpul stăpânirii Ecaterinei cea Mare (1762-1796)". În fine, ne-am folosit și de munca urmașilor germanilor catolici din aceste ținuturi, care viețuiesc mai ales în Statele Unite ale Americii. De pe site-urile lor dedicate strămoșilor am împrumutat mai multe fotografii ce arată starea în care se găsesc astăzi marile biserici romano-catolice clădite de moșii și strămoșii lor în aceste teritorii. Apreciem efortul lor pentru valorificarea istoriei strămoșilor și le suntem recunoscători pentru fotografiile pe care le-am introdus în prezenta carte cu titlu exemplificativ. O mulțumire vie le aduc pr. Liviu Crișmaru și lui Ionel Palade, corectorii acestei cărți, pentru răbdarea și stăruința cu care s-au dedicat acestei munci atât de necesare. Eventualele scăpări și inadvertențe au apărut din pricina editorului și, în măsura în care îi vor fi semnalate, vor fi îndreptate într-o nouă ediție. Vă mulțumesc și vouă, tuturor celor care ați deschis această carte, această istorie veche și cu reverberații atât de actuale. Dacă nu vom citi, medita și trage concluzii din faptele oamenilor de odinioară, vom fi striviți de cei noi și de noile conjuncturi ale lumii în care trăim. Catolicitatea nu este un ingredient al istoriei, prezent într-o proporție mai mică sau mai mare, într-o circumstanță sau alta, ci o notă a Bisericii voite de Cristos, care-i conduce pe oameni, prin meandrele istoriei, spre portul mântuirii. Mons. Ieronim Iacob * * * Istoria Diecezei de Tyraspol
* * * Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* De la Librăria "Sapientia":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro lecturi: 571.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |