Pelerini români la Pelerinajul celor Șapte Biserici din Roma
Sâmbătă, 29 octombrie 2022, un grup de 60 de pelerini români din Roma, Ladispoli, Cesano, Grotte Celoni, Ostia și Civitavecchia au realizat Pelerinajul celor Șapte Biserici din Roma, un drum spiritual și de apropiere de Dumnezeu înfăptuit ca mulțumire pentru harurile primite în luna octombrie, lună închinată Sfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu. Pelerinii au fost însoțiți de pr. Leonard Farcaș, dar și de alți preoți care activează sau se află în Roma.
Pelerinajul celor Șapte Biserici din Roma este un itinerar de aproximativ 25 de kilometri, pe care pelerinii îi acoperă într-o singură zi, vizitând cele patru bazilici majore papale, la care se adaugă Bazilica "Sfântul Laurențiu în afara zidurilor", Bazilica "Sfânta Cruce din Ierusalim" și Bazilica "Sfântul Sebastian în afara zidurilor". Dacă acest drum spiritual a dăinuit până astăzi, se datorează Sfântului Filip Neri, care ajuns în Roma în 1534 ca tânăr preot a început să facă acest itinerar în mod spontan, mai întâi de unul singur, apoi însoțit de alți colegi. Popularitatea pelerinajului a crescut semnificativ, astfel încât în timpul pontificatului Papei Pius al IV-lea, mai mult de 6000 de creștini parcurgeau acest drum spiritual.
Prima oprire a fost la Bazilica "Sfântul Petru", unde, la mormântului Apostolului Petru, a fost celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de Mons. Paul Butnaru. În cuvântul de învățătură, pr. Leonard Farcaș i-a invitat pe credincioși să trăiască în această zi de har în unitate și prietenie și să aprofundeze faptul că toți suntem poporul lui Dumnezeu și avem nevoie de binecuvântarea sa.
De la Bazilica "Sfântul Petru", pelerinii s-au îndreptat spre a doua oprire: Bazilica "Sfântul Paul în afara zidurilor". Construită pe locul unde Apostolul Neamurilor a fost înmormântat, bazilica este una dintre cele mai frumoase biserici din Roma, fiind faimoasă pentru portretizarea tuturor papilor din istorie, de la Sfântul Petru la Papa Francisc. După un moment de rugăciune, grupul de credincioși a pornit spre Bazilica "Sfânt Sebastian", unde pelerinii s-au putut reculege la mormântul acestui mare sfânt din perioada antică a Bisericii.
Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", definită ca "Mama tuturor Bisericilor", este un adevărat loc al întâlnirii cu Dumnezeu. Nu numai că impresionează prin frumusețea artistică, dar în acest loc credincioșii pot să meargă chiar pe urmele lui Isus, parcurgând scările pe care Isus a pășit atunci când a fost trimis de la Sinediu la Ponțiu Pilat, înainte să fie răstignit. Aceste scări se găsesc în Sanctuarul Scărilor Sfinte, iar acestea pot fi urcat de către creștini numai în genunchi ca semn al devoțiunii.
Din Piața "Sfântul Ioan", itinerarul duce spre Bazilica "Sfânta Cruce din Ierusalim". Aici credincioșii au putut să se reculeagă înaintea Crucii pe care a fost răstignit Domnul nostru Isus Cristos. În Capela Relicvelor, sunt păstrate bucăți din Sfânta Cruce, o parte din coroana de spini, un cui și Titulus Crucis. Conform tradiției, aceste relicve au fost aduse de însăși Sfânta Elena, atunci când s-a întors din Țara Sfântă.
Ieșind din această bazilică, pelerinii s-au îndreptat spre Bazilica "Sfântul Laurențiu în afara zidurilor". În această bazilică, ce datează din secolul al IV-lea, este păstrat mormântul Sfântului Laurențiu, matirizat în anul 258. Tot aici, se află relicvele Sfântului Ștefan, primul martir.
După ce au ieșit din această bazilică, pelerinii au pornit spre ultima oprire: Bazilica "Sfânta Maria cea Mare", o adevărată capodoperă creștină. Grupul de credincioși s-a recules înaintea Icoanei Sfintei Fecioare Maria, rugându-se Sfântul Rozariu, după care a primit binecuvântarea finală și indulgența plenară pentru realizarea acestui pelerinaj.
Pelerinajul celor Șapte Biserici este un drum de credință și plin de tradiție și de cunoaștere. Nu numai că este o ocazie extraordinară de a cunoaște locuri pline de har, dar în același timp credincioșii au ocazia să simtă legătura cu milioanele de creștini care de-a lungul istoriei au parcurs acest itinerar spiritual în căutarea lui Dumnezeu și a păcii. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate harurile cu care ne-a copleșit și îl rugăm să binecuvânteze întreaga omenire cu pace și bună înțelegere!
Pr. Iulian Echert
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
29 octombrie: Pelerini români la Pelerinajul celor Șapte Biserici din Roma
lecturi: 1415.