Papa Francisc: A redescoperi Conciliul al II-lea din Vatican pentru a înfrunta împreună viitorul

Papa semnează prefaţa la cartea "Ioan al XXIII-lea. Conciliul al II-lea din Vatican un conciliu pentru lume" de Ettore Malnati şi Marco Roncalli, editată de Bolis Edizioni, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a deschiderii adunării. V-o propunem în versiune integrală.

Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, voit cu putere de Sfântul Ioan al XXIII-lea şi dus la împlinire de Sfântul Paul al VI-lea, a fost un eveniment de har pentru Biserică şi pentru lume. Un eveniment ale cărui roade nu s-au epuizat.

Da, putem afirma că ultimul Conciliul ecumenic încă n-a fost în întregime înţeles, trăit şi aplicat. Suntem pe cale, şi o etapă fundamentală a acestui drum este aceea pe care o trăim cu Sinodul şi care ne cere să ieşim din logica lui "mereu s-a făcut aşa", din aplicarea obişnuitelor sisteme vechi, din reducţionismul care ajunge să vrea să încadreze mereu totul în ceea ce este deja ştiut şi practicat.

O carte ca aceasta, care ne ajută să redescoperim inspiraţia Conciliului şi cum pas după pas acest eveniment a transformat viaţa Bisericii este ocazia pentru a înfrunta mai bine parcursul sinodal, care este făcut înainte de toate din ascultare, din implicare, din capacitate de a face spaţiu suflului Duhului, lăsându-i lui posibilitatea de a ne conduce.

De la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican am primit mult. Am aprofundat, de exemplu, importanţa poporului lui Dumnezeu, categorie centrală în textele conciliare, amintită de 184 de ori, care ne ajută să înţelegem faptul că Biserica nu este o elită de preoţi şi consacraţi şi că fiecare botezat este un subiect activ de evanghelizare.

Nu s-ar înţelege Conciliul şi nici actualul parcurs sinodal, dacă nu s-ar pune evanghelizarea în centrul a toate. Suntem martori păcătoşi ai Celui Înviat şi vestim lumii - nu pentru meritele noastre nici pentru capacităţile noastre - pe Cel care a înfrânt moartea, pe Cel care ne-a mântuit şi continuă să ne mântuiască ridicându-ne cu milostivire infinită. Marea adunare ecumenică a fost inspirată de exigenţa de a mărturisi şi a vesti cu noi cuvinte evenimentul morţii şi învierii lui Isus şi prezenţa sa între noi. Exista o lume care se îndepărta de creştinism şi manifesta, mai mult decât aversiune, indiferenţă. Conciliul se naşte din acest stimulent, din această întrebare: cum să se vorbească despre Isus bărbaţilor şi femeilor de astăzi?

De atunci am parcurs o lungă bucată de drum, care n-a fost lipsită de dificultăţi şi de dezamăgiri. Şi astăzi riscăm să cădem în tentaţia descurajării şi a pesimismului, când ne îndreptăm privirea spre relele care chinuiesc lumea în loc să privim la lume cu ochii lui Isus, şi anume considerând-o un câmp de grâu, unde să se semănăm cu răbdare şi cu speranţă. A reparcurge istoria Conciliului şi mai ales a trăi prezentul Sinodului cu inima deschisă şi liberă, pentru a reverbera în cei pe care-i întâlnim duioşia lui Dumnezeu şi apropierea sa de toţi, este modul cu care învăţăm să nu ne descurajăm şi să abandonăm orice tentaţie de a ne încrede în noi înşine, în bravura noastră şi în strategiile noastre, pentru a lăsa spaţiu lui.

(După Vatican News, 30 septembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 357.