Sfânta Tereza de Calcutta şi inima sa de "mamă". Papa Francisc: Să îi purtăm zâmbetul în inimă şi să îl dăruim

de Francesca Sabatinelli

Într-un tweet, Papa Francisc aminteşte esenţa sfintei fondatoare a Misionarelor Carităţii, care a murit în urmă cu 25 de ani la Calcutta, unde se odihneşte astăzi. Unul dintre cele mai puternice simboluri ale secolului XX, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979. Aspectul matern al figurii sale rămâne în inimile şi în experienţa de viaţă a celor care au cunoscut-o. Mărturia postulatorului cauzei de canonizare.

Cea mai săracă dintre săraci, Sfânta Tereza de Calcutta, înainte de voturi Anjëzë Gonxhe Bojaxhiu, murea la câteva zile după ce a împlinit 87 de ani, în India. Era ziua de 5 septembrie 1997 şi lăsa întreaga lume pradă emoţiei, 5.000 de surori din Congregaţia "Misionarele Carităţii" şi 400 de conventuri active în slujba celor din urmă dintre cei din urmă, în toate continentele.

A dărui un zâmbet înseamnă a dărui speranţă

Într-un tweet de astăzi [5 septembrie 2022], Papa Francisc repetă cuvinte referitoare la caritatea care a devenit zâmbet. "Poate că nu vorbesc limba lor, dar pot să zâmbesc". Invitaţia lui Francisc în ziua memoriei liturgice a Mamei Misionarelor Carităţii este de a purta" zâmbetul ei în inima noastră" şi de a-l dărui "tuturor celor pe care îi întâlnim pe drumul nostru, mai ales celor care suferă. În acest fel", scrie el, "vom deschide orizonturi de bucurie şi speranţă".

Astăzi, ziua comemorării sale liturgice, la Calcutta, unde misionarele au 19 case, sărbătoarea este mare şi însoţeşte inaugurarea unei noi structuri pentru copiii străzii în foarte centralul Park Street. Uşi deschise şi pentru Liturghia şi omagiul la mormântul sfintei, în timp ce în toată ţara vor fi ceremonii pentru a o aminti. La Pristina în Kosovo ceremoniile se vor referi şi la a cincea aniversare a consacrării noului sanctuar dedicat sfintei într-o ţară care o iubeşte, dat fiind că părinţii săi erau kosovari, şi chiar acolo tânăra Anjëzë s-a simţit chemată în slujba săracilor.

Moştenirea Maicii Tereza

Maica Tereza, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979, proclamată fericită de Ioan Paul al II-lea în 2003 şi canonizată de Francisc la 4 septembrie 2016, este numită şi astăzi "maică". "Continuăm să ducem înainte moştenirea Maicii, oferind gratuit tot binele pe care-l putem", spune sora Mary Joseph, superioară generală a ordinului din primele luni ale acestui an. Aşa era cunoscută în India şi aşa o aminteşte cel care a fost aproape de ea timp de peste 20 de ani, părintele Brian Kolodiejchuk, de la Fraţii Misionari ai Carităţii, postulator al cauzei de canonizare a Maicii Tereza de Calcutta.

Cum explicaţi figura şi opera fondată de sfânta Maica Tereza?

Când se priveşte la întreaga sa viaţă, Maica Tereza pare o figură extraordinară şi în anumite privinţe este aşa. Cine ar fi început o congregaţie cu mii de surori? Era o mare "administrator delegat", pentru că a organizat toate acestea şi le-a făcut să funcţioneze. A fost într-adevăr un lucru extraordinar. Ea spunea mereu: "Nu încerc să am succes, încerc să fiu o credincioasă". Însă după aceea a avut mult succes. Odată eram aici, la Roma, într-o sacristie. Îmi amintesc că a spus: "Oamenilor le place să vadă această angajare", vorbind despre sine şi despre toate atenţiile pe care le primea. Deci ştia că este un exemplu. Dar acest lucru nu i se urca la cap. Cred că una din marile sale virtuţi a fost umilinţa. Apoi cu siguranţă sunt caritatea şi credinţa.

Dumneavoastră aţi împărtăşit douăzeci de ani din viaţă cu Maica Tereza. Ce ne puteţi relata despre ea?

Cu mine a fost cu adevărat maternă. O mamă. îmi amintesc în perioada canonizării sale că am dat un interviu la un post de radio şi televiziune din Statele Unite. Mi-au pus tocmai această întrebare: "Cum a fost experienţa ta cu ea?". Şi eu am dat câteva exemple, ca atunci când la New York am mers s-o luăm la aeroport. Ea în general venea de la Roma şi intram în convent. După câteva minute ne aşezam în parloar şi imediat Maica Tereza ieşea cu un vas cu biscuiţi, cafea şi ceai. Apoi punea jos vasul şi dădea o ceaşcă fiecăruia dintre noi. Eram trei. Exact cum se întâmplă cu o mamă. Ea voia să fie mamă. În una din primele scrisori din anii '60 adresată unui arhiepiscop a scris: "Titlul de superioară generală nu înseamnă nimic pentru mine. Vreau să fiu mamă". Avea o inimă foarte mare, o inimă de mamă. Oricine a întâlnit-o chiar şi o singură dată a început s-o numească "mamă" după aceea. Era cu adevărat maternă. O adevărată mamă.

"Nu m-am gândit niciodată că pot să schimb lumea. Am încercat numai să fiu o picătură de apă curată în care să se poată oglindi iubirea lui Dumnezeu" (Sfânta Maica Tereza).

(După Vatican News, 5 septembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 339.