Un creştin devenit papă care ne cheamă la esenţa evangheliei

de Andrea Tornielli

La 8 februarie 1970, în prima sa omilie ca patriarh de Veneţia în Bazilica "Sfântul Marcu", Albino Luciani a repetat cuvintele pe care cu unsprezece ani înainte le spusese credincioşilor din Vittorio Veneto abia devenit episcopul lor: "Dumnezeu, anumite lucruri mari îi place uneori să le scrie nu pe bronz sau pe marmură, ci chiar pe praf, pentru ca dacă scrierea rămâne, nedeformată sau risipită de vânt, să fie clar că meritul este în întregime şi numai al lui Dumnezeu. Eu sunt praful: funcţia de patriarh şi dieceza de Veneţia sunt marile lucruri unite cu praful; dacă un pic de bine va rezulta din această unire, este clar că totul va fi merit al milostivirii Domnului". În aceste cuvinte, "eu sunt praful", este marele secret al vieţii creştine pe care Albino Luciani a mărturisit-o de-a lungul întregii sale existenţe.

Sfinţenia lui Ioan Paul I - un creştin devenit papă la 26 august 1978 care astăzi, după 44 de ani, devine papă - este istoria simplă a unui om care la fiecare pas al vieţii sale s-a încrezută în Dumnezeu şi s-a încredinţat lui. Şi această încredinţare a avut loc în conştiinţa propriei micimi. "Fără mine nimic nu puteţi face", a spus Isus prietenilor săi. "Mergi în urma mea, Satană!", i-a poruncit Nazarineanul lui Petru, după ce acesta i-a reproşat pentru că a prevestit pătimirea şi moartea sa. Sunt două indicaţii preţioase, pe care Albino le-a urmat de-a lungul întregii sale existenţe. Harul de a se recunoaşte păcătoşi, nevoiaşi de toate; harul de a nu se baza pe propriile forţe, pe propria bravură, pe propriile strategii ci pe ajutorul şi prezenţa Altuia, au permis preotului, episcopului şi papei să mărturisească faţa unei Biserici senine şi încrezătoare. O Biserică trăieşte evanghelia în cotidianitate şi nu are nevoie de focuri de artificii pentru a arăta că există. O Biserică aptă să ducă proximitate, mângâiere şi speranţă tuturor, începând de la cei mai mici, de la cei mai săraci, de la cei excluşi şi de la cei neprezentabili.

"Din măsura umilinţei se cunoaşte progresul nostru spiritual", spunea Sfântul Francisc de Sales, sfântul preferat al lui Luciani. Pentru el, om de mare cultură şi pregătire capabil să vorbească în mod simplu şi colocvial făcându-se înţeles de toţi, a fost chiar aşa. Recunoaşterea altarelor pentru acest fiu al Bisericii din Veneto străin de orice protagonism, care n-a râvnit niciodată la locuri importante şi care înainte de a fi ales aproape în unanimitate în conclav medita să plece ca misionar în Africa odată ce ajungea la vârsta canonică a demisiei de la Veneţia, este un semn de speranţă pentru toţi. Pentru că, aşa cum a reafirmat vice-postulatoarea cauzei de canonizare, Stefania Falasca, nu papa este beatificat nici pontificatul său, ci un creştin care a aderat cu toată fiinţa sa la evanghelie recunoscându-se "praf". Un creştin care, rugându-se în fiecare zi: "Doamne, ia-mă aşa cum sunt şi fă-mă să devin aşa cum doreşti", a devenit instrumentul prin care Dumnezeul milostivirii a scris pagini foarte frumoase şi astăzi mai actuale ca oricând, pentru Biserică şi pentru lume.

(După L'Osservatore Romano, 3 septembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 600.