Papa Luciani, omilia despre preotul "slujitor care se consumă" pentru oameni

de Andrea Tornielli

"Mama mea nu mi-a spus niciodată să fiu preot, niciodată, însă era aşa de bună, îl iubea mult pe Domnul, încât în contact cu ea eu am luat-o pe acest drum în mod spontan...". Vocea este inconfundabilă şi este aceea pe care cu nostalgie şi-o mai amintesc atâţia credincioşi care în timpul celor 34 de zile de pontificat începeau să-l cunoască şi să-l iubească pe Ioan Paul I, papa care este beatificat acum de succesorul său Francisc. Este vocea lui Albino Luciani, care în acea zi de 29 iunie 1968, în marea biserică parohială "Santa Maria del Piave", Dieceza de Vittorio Veneto, a venit pentru a-l hirotoni preot pe don Giuseppe Nadal. Unsprezece minute de omilie, rostită liber, pentru a trasa un portret robot al preotului. Un document sonor care poate fi ascultat integral, datat cu peste cincizeci de ani în urmă, dar care conţine cuvinte încă foarte actuale astăzi: vorbesc despre păstori "cu mirosul oilor" şi ne ajută să intrăm în inima noului fericit.

Trebuie să fim recunoscători lui don Giuseppe, 79 de ani - astăzi paroh la Piave di Soligo după ce a fost timp de aproape un deceniu misionar Fidei donum în Burundi - pentru că a pus la dispoziţia mass-media vaticane înregistrarea audio făcută în parohia sa natală în ziua hirotonirii. Luciani are la început un gând pentru familia noului preot şi pentru sacrificiile pe care le-au făcut pentru el. Episcopul aminteşte un scriitor francez, care a spus: "Există mame care au o inimă sacerdotală şi o transpun în copiii lor". Apoi o aminteşte pe mama sa, Bortola Tancon, care cu mărturia sa de credinţă l-a indus să îmbrăţişeze preoţia: "mi se părea că pentru mine nu exista alt drum. Domnul s-a folosit de ambientul familial".

"Eu sper cu adevărat - adăuga Luciani - ca Domnul să-l ajute pe noul preot, ca şi pe preoţii pe care i-am consacrat astăzi dimineaţă, şi să mi-i facă dedicaţi poporului, capabili să slujească. Voi auziţi că se spune miniştri ai lui Dumnezeu: miniştri înseamnă «slujitori», slujitori ai lui Dumnezeu şi slujitori ai poporului. Un preot este un preot bun atunci când este slujitorul celorlalţi; dacă este slujitor al său nu este în ordine". Episcopul Luciani citează un "preot sfânt" - don Francesco Mottola, viitor fericit - care a scris: "Preotul trebuie să fie pâine, preotul trebuie să se lase mâncat de oameni". Apoi, adaugă el, "să fie la dispoziţia oamenilor în toate momentele; a renunţat la familia sa tocmai pentru a fi la dispoziţia celorlalte familii".

În omilie este după aceea o aluzie explicită la celibatul sacerdotal: "Unii spun: «Preoţii nu se căsătoresc pentru că Biserica nu apreciază căsătoria, le este frică să pună căsătoria alături de aceste lucruri sfinte»: nu este adevărat, nu este adevărat! Sfântul Petru era căsătorit, nu este asta. Noi în schimb credem asta: familia este un lucru sublim şi mare şi tocmai pentru asta dacă unul este tată de familie îi este suficient pentru a-şi face datoria: copii de educat, copii de crescut; totul este angajat în acel lucru acolo, este prea mare familia pentru ca unul să poată fi cu o familie şi să poată face sarcini aşa de mari cum este preoţia. Ori un lucru, ori altul".

"Aşadar - continua episcopul de Vittorio Veneto - repet: preotul să fie slujitorul tuturor. Aceasta este în special misiunea sa, locul său: să slujească. Şi poporul ştie să înţeleagă, când vede că preotul este cu adevărat un slujitor care se consumă pentru ceilalţi. Atunci spune: «Avem un preot bun», atunci este mulţumit, atunci este cu adevărat mulţumit".

După ce a asigurat că înainte de a hirotoni un preot se fac "atâtea examene" şi se ascultă "ce gândesc oamenii despre el", Luciani insistă asupra mărturiei personale, adică asupra importanţei de a întrupa în viaţă ceea ce mărturiseşte şi predică. Şi face asta cu trăsături care descriu umilinţa sa. Întrucât cuvântul predicat, "mai întâi, pe cât posibil, trebuie să fie trăit; eu nu pot să vă spun vouă: «Fiţi buni», dacă mai întâi nu sunt eu bun; şi dacă aţi şti uneori câtă înroşire şi pentru episcop să se prezinte în faţa oamenilor şi să spună: «Fiţi buni, fiţi mai buni, eu poate că n-am făcut îndeajuns, nici eu nu sunt bun îndeajuns». Ar fi foarte frumos ca eu, înainte de a predica altora, să fi făcut tot ceea ce spun altora. Nu este posibil mereu. Trebuie să vă mulţumiţi de efort, avem şi noi temperamentul, avem şi noi slăbiciunea. Însă preotul, dacă vrea să fie preot, trebuie să nu se prezinte ca să predice altora dacă mai înainte el însuşi n-a încercat măcar - cu eforturi repetate - să facă tot ceea ce cere altora să facă".

În sfârşit, o recomandare: în viaţa pastorală şi în celebrarea sacramentelor, "mai ales spovada", trebuie să fim "suavi" şi să-i tratăm bine pe oameni: "Eu spun mereu preoţilor mei. «Iubiţi fraţi... oamenii au nevoie să fie trataţi bine. Dacă este adevărat că suntem slujitori trebuie să-i tratăm bine pe oameni; nu este suficient să ne dedicăm oamenilor, ci să fim suavi cu oamenii chiar dacă vreunul este uneori ingrat»". Şi dacă "nu există mereu recunoştinţa justă, nu trebuie să lucrăm pentru această recunoştinţă. Domnul ne aşteaptă acolo, ca să vadă dacă în pofida a toate suntem capabili să facem un pic de bine oamenilor". Concluzia este o rugăciune şi o urare de "a avea preoţi care să fie cu adevărat sfinţi şi cu adevărat slujitori ai poporului".

(După Vatican News, 25 august 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 997.