Marea Britanie: Comunitățile române catolice din Londra și Luton în sărbătoare
Episcopul auxiliar de Iași, PS Petru Sescu, însoțit de pr. Gabriel Ciobanu, a administrat duminică, 12 iunie 2022, în cadrul Liturghiei de la ora 12.30, sacramentul Mirului la 25 de tineri din comunitatea catolică românească din Londra.
A fost un moment de sărbătoare nu numai pentru cei 25 de tineri și familiile lor, ci și pentru toată comunitatea.
Sărbătoarea din biserică a continuat în Centrul Parohial din comunitate, unde toți s-au bucurat de prânzul românesc, de muzică și dansuri.
De asemenea, episcopul Petru, însoțit de pr. Maricel Mititelu și pr. Gabriel Ciobanu, la care s-a adăugat decanul de Luton, Mons. Kevin McGinnell, a celebrat vineri seara, 10 iunie 2022, la ora 19.30, o Liturghie românească la Luton, Liturghie cu care s-a inaugurat o nouă comunitate românească, cea pentru românii catolici din Luton (Dieceza de Northampton) și împrejurimi. Și aici, după Liturghie, episcopul și preoții români prezenți s-au întâlnit cu comunitatea, urmând ca de acum, în fiecare sâmbătă seara, la ora 19.30, să se continue cu celebrarea Sfintei Liturghii la Luton pentru românii din zonă (adresa bisericii din Luton se găsește aici: www.holyghostparish.co.uk).
Mulțumim episcopului pentru darul prezenței sale și îi așteptăm mereu pe toți episcopii noștri în comunitatea noastră!
Pr. Maricel-Irinel Mititelu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
12 iunie: Marea Britanie: Administrarea Mirului la Londra
* * *
Capelanat Catolic Londra: Înregistrarea transmisiunii în direct (link extern)
lecturi: 239.