La Beirut beatificarea a doi fraţi minori capucini
Uniţi în martiriu

Au fost ucişi din ură faţă de credinţă numai pentru că erau creştini şi consacraţi. Sunt fraţii minori capucini Leonard Melki şi Toma Saleh, care şi-au aflat moartea în două date şi locuri diferite, dar în circumstanţe asemănătoare, în imperiul roman de atunci. Au fost beatificaţi sâmbătă, 4 iunie 2022, la Beirut, în Liban, de cardinalul prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, Marcello Semeraro, reprezentându-l pe Papa Francisc.

Fratele Leonard Melki (înainte de voturi Youssef Houais) s-a născut în satul libanez Baabdath, regiunea Metn, între sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie 1881, al şaptelea din unsprezece copii. A fost botezat probabil la 8 octombrie din acelaşi an şi miruit la 19 noiembrie 1893. Atras de exemplul fraţilor, a decis să devină capucin şi misionar. La 28 aprilie 1895 a intrat în Seminarul mic "Sfântul Ştefan" din Constantinopol, aparţinând Institutului Apostolic din Orient. Acolo, a primit haina capucină la 2 iulie 1899 şi a făcut primele voturi la 2 iulie 1900. În conventul din Bugià, la Smirna, a făcut studiile filozofice şi teologice, a făcut voturile solemne la 2 iulie 1903 şi a fost hirotonit preot la 4 decembrie 1904. După ce a susţinut, la 23 aprilie 1906, examenul final pentru a fi abilitat la misiune, a fost destinat la misiunea din Mesopotamia.

Domeniul apostolatului său misionar au fost oraşele Mardin, Mamuret-ul-Aziz şi Orfa. S-a dedicat cu zel slujirii spovezii şi predicării, învăţământului, conducerii şcolilor, pastoraţiei tinerilor, ordinului al treilea franciscan şi altor confraternităţi, cu câteva scurte şederi de convalescenţă în propriul sat natal. La 5 decembrie 1914 a fost prima năvălire a militarilor în biserica fraţilor capucini din Mardin, urmată după aceea de acte de violenţă şi molestări împotriva misionarilor culminate cu ordinul de a părăsi conventul. Melki, pentru a nu-l lăsa singur pe confratele său de optzeci de ani, a decis în ultimul moment să rămână cu el propter caritatem, în pofida pericolului. La 5 iunie 1915 a fost arestat şi torturat cu sălbăticie timp de şase zile, cu intenţia de a-l face să se lepede de credinţa sa şi să îmbrăţişeze religia islamică. La 11 iunie, sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, a fost pus în fruntea unui convoi de 416 oameni, începând astfel un lung parcurs de deportare care avea să ajungă la Diarbekir. Printre deportaţi era şi fericitul Monsenior Ignace Maloyan, arhiepiscop armean catolic de Mardin. La jumătatea drumului acestui parcurs lung, după ce au refuzat, încă o dată, să se lepede de credinţa lor, au fost toţi masacraţi în locul numit Kalaat Zirzawane şi trupurile lor aruncate în fântâni şi caverne.

Fratele Toma Saleh (înainte de voturi Géries) s-a născut în acelaşi sat libanez Baabdath probabil la 3 mai 1879, al cincilea din şase băieţi. A fost botezat în zilele următoare şi miruit la 19 noiembrie 1893. Atras şi el de exemplul fraţilor, a decis să devină capucin şi misionar. Împreună cu confratele său, Leonard Melki, la 28 aprilie 1895 a intrat în Seminarul mic "Sfântul Ştefan", unde la 2 iulie 1899 primeşte haina capucină şi la 2 iulie 1900 a făcut primele voturi. A făcut studiile filozofice şi teologice în conventul din Bugià unde a făcut voturile solemne la 2 iulie 1903. A fost hirotonit preot la 4 decembrie 1904. După ce a susţinut examenul final la 23 aprilie 1906, a fost destinat cu Leonard Melki la aceeaşi misiune din Mesopotamia.

Viaţa sa misionară s-a desfăşurat în oraşele Mardin, Kharput şi Diarbekir. S-a dedicat şi el cu pasiune slujirii spovezii şi predicării, învăţământului, conducerii şcolilor, pastoraţiei tinerilor şi ordinului al treilea franciscan. La 22 decembrie 1914 a fost expulzat cu un confrate al său şi câteva surori din conventul din Diarbekir, şi s-a refugiat în conventul din Orfa. Timp de doi ani a înfruntat cu curaj molestările poliţiei şi a supravieţuit la două serii de masacre de creştini din oraş. A fost arestat la 4 ianuarie 1917 cu confraţii săi, acuzat că a ascuns în convent un preot armean, conducător al comunităţii sale, scăpându-l de la moarte sigură, şi că are o armă, această ultimă acuză fiind falsă. Ambele imputări au determinat condamnarea la moarte a capucinului. Târât dintr-un loc în altul, a îndurat tot soiul de violenţe şi maltratări, îmbolnăvindu-se de tifos. Ajuns la Marash de acum extenuat, a murit probabil la 18 ianuarie 1917, îndemnându-i pe tovarăşii săi să aibă încredere în Domnul şi reînnoind cererea sa lui Isus-Euharistie de a putea purta suferinţele preotului armean.

(După L'Osservatore Romano, 4 iunie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 136.