Indicațiile întâlnirii delegaților naționali din CCEE
A-l situa pe catehet în dinamismul Duhului Sfânt
"A-l gândi pe catehet în cheie sinodală nu este numai o misiune care provine din acest moment de har pe care-l trăim în Biserică, ci este și modul cel mai bun și mai actual de a citi evenimentul cateheză după gândirea mai relevantă actualmente": este unul din pasajele reflecției concluzive a directorilor și delegaților naționali pentru cateheză însărcinați de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), reuniți în zilele trecute la Malta. Participanții au reflectat asupra figurii catehetului așa cum reiese din scrisoarea apostolică motu proprio Antiquum ministerium a Papei Francisc. O invitație, cea a papei, de a aprofunda și a orienta reflecția asupra slujirii catehetului care "este chemat în primul rând să exprime competența sa în slujirea pastorală a transmiterii credinței care se dezvoltă în diferitele sale etape: de la prima vestire care introduce la kerygma, la instruirea care îi face conștienți de viața nouă în Cristos și pregătește îndeosebi la sacramentele inițierii creștine, până la formarea permanentă care permite fiecărui botezat să fie mereu gata «să răspundă oricui îi cere motivul speranței»".
Lucrările au fost deschise de arhiepiscopul de Vilnius și președinte al CCEE, Monseniorul Gintaras Gruas, care a adresat "primul gând, și un salut afectuos, fraților și surorilor din Ucraina care trăiesc sub bombe. Cerem cu putere - a spus el - ca să înceteze imediat agresiunea rusească și ca guvernele să facă tot posibilul pentru a opri acest război absurd în inima Europei".
În timpul întâlnirii, delegații au trasat un tablou complet al receptării și punerii în practică a scrisorii apostolice motu proprio Antiquum ministerium și a Directoriului pentru Cateheză în țările europene. În această privință, don Renè Camilleri, director național emerit pentru cateheză din Arhidieceza de Malta, a evidențiat necesitatea de a situa figura catehetului în tradiția vie a Bisericii pentru ca să fie menținută vie transmiterea credinței. În acest sens, el este rod al comunității creștine, trebuie să fie bine motivat, bine pregătit și să primească o misiune diecezană.
La rândul său, Monseniorul Anthony Teuma, episcop de Gozo, a indicat drept fundamentală trecerea de la un catehism-instruire la un catehism-sinodal, având conștiința că un catehism care apelează numai la facultățile intelectuale este parțial. "A-l gândi pe catehet în cheie sinodală înseamnă mai ales a situa tot mai mult această slujire în locul care-i aparține, în dinamismul Duhului Sfânt".
(După L'Osservatore Romano, 17 mai 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 281.