Traian: Întâlnirea de primăvară a Consiliului Prezbiteral al Diecezei de Iaşi
Joi, 28 aprilie 2022, a avut loc întâlnirea de primăvară a Consiliului Prezbiteral al Diecezei de Iaşi. PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi 30 de preoţi care fac parte din acest organism diecezan s-au întâlnit la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) pentru a discuta mai multe aspecte importante legate de bunul mers al diecezei noastre.
Conform reglementărilor canonice ale Bisericii Romano-Catolice, Consiliul Prezbiteral funcţionează ca "senat al episcopului", având "datoria de a-l ajuta pe episcop în conducerea diecezei, conform dreptului, pentru ca să fie promovat în cel mai înalt grad binele pastoral al porţiunii poporului lui Dumnezeu încredinţată episcopului" (can. 495 § 1). În Dieceza de Iaşi Consiliul Prezbiteral este format din 35 de preoţi.
Întâlnirea s-a deschis cu o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt şi cu salutul din partea PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi. PS Petru Sescu a prezentat ordinea de zi şi a subliniat importanţa acestui moment de consultare şi de împărtăşire pentru binele Bisericii noastre locale de Iaşi.
Pr. Daniel Iacobuţ, vicar episcopal al Secţiunii Pastoraţie din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, a prezentat primul punct al ordinii de zi: Parcursul sinodal diecezan. Au fost subliniaţi paşii făcuţi până în prezent, precum şi cei pe care îi avem de parcurs în continuare. În Timpul Pascal, în care continuă să se desfăşoare în parohii aprofundarea nucleelor tematice în cadrul grupurilor sinodale parohiale, este important ca procesele verbale ale întâlnirilor de lucru să fie trimise la secretariatul diecezan al Sinodului. În viitorul apropiat se vor desfăşura consultări la nivel de organisme diecezane şi categorii de persoane (Consiliul Pastoral Diecezan, şedinţe decanale, oficii, asociaţii, preoţi, persoane consacrate, laici etc.). În luna iunie este prevăzută Întâlnirea diecezană pre-sinodală, la care vor participa aproximativ 100 de persoane. În luna iulie va fi redactată sinteza diecezană, care va fi trimisă secretariatului Conferinţei Episcopilor din România. În cadrul discuţiilor care au urmat, preoţii au avut posibilitatea să prezinte atât dificultăţile cât şi bucuriile pe care le experimentează în cadrul întâlnirilor pe care le organizează la nivel parohial.
În continuare, PS Iosif Păuleţ a vorbit despre vizitele pastorale pe care le va începe în luna septembrie a acestui an. Aceste vizite, atât de recomandate de documentele Bisericii şi de Codul de Drept Canonic, au menirea de a stimula şi mai mult sentimentul de apartenenţă la Biserică, precum şi legătura de comuniune care îi leagă pe preoţi şi pe credincioşi de episcop, urmaş al apostolilor, şi, prin el, de Sfântul Părinte Papa. Astfel, Păstorul Diecezei de Iaşi a subliniat că doreşte să-i întâlnească, să-i asculte şi să-i încurajeze pe preoţi şi pe credincioşi. Celebrarea Euharistiei va fi în centrul vizitei pastorale ca expresie a comuniunii şi a bucuriei "de a fi împreună Biserică reunită în numele Domnului".
Pr. Anton Săbăoanu, director la Seminarul Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău, a prezentat situaţia cu care se confruntă în prezent seminarul, precum şi provocările şi perspectivele de viitor pe care le-a individualizat împreună cu episcopii şi cu ceilalţi preoţi formatori. În mod special, s-a propus integrarea de facto a formării intelectuale a seminariştilor în cadrul Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău. De asemenea, s-a subliniat necesitatea implicării Bisericii în educaţia noilor generaţii şi crearea unei structuri proprii, în conformitate cu cerinţele şi standardele actuale, pentru buna funcţionare a Colegiului din Bacău.
După o scurtă pauză, pr. Iosif Iacob, director al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, a prezentat pe scurt modul în care Dieceza de Iaşi s-a implicat în ajutorarea refugiaţilor din Ucraina. Părintele Iosif a mulţumit tuturor preoţilor pentru solidaritatea arătată şi a expus principalele provocări care ne aşteaptă, precum şi proiectele pe care Caritas Iaşi doreşte să le implementeze în viitorul apropiat în sprijinul refugiaţilor.
La ultimul punct al întâlnirii, pr. Egidiu Condac, econom diecezan, a făcut mai multe precizări importante legate de delimitarea canonică a unor parohii, recensământul populaţiei sau modificări a unor legi civile care privesc şi funcţionarea unităţilor de cult din ţara noastră.
La finalul întâlnirii, PS Iosif Păuleţ a mulţumit preoţilor pentru prezenţă şi pentru implicarea arătată în găsirea celor mai bune soluţii la provocările cu care se confruntă Biserica în prezent.
Pr. Vasile Petrişor
lecturi: 1531.